Vizita regelui Charles al III-lea în România este un eveniment spiritual. Un eveniment spiritual definește experiențele excepționale, prin care descoperi un răspuns nou la o problemă veche. Și, evident, s-ar cuveni să precizăm care este răspunsul și care a fost problema.

Problema o știm toți. A formulat-o printr-o intuiție genială Mircea Eliade. Este a elitelor care și-au pierdut vederea și totuși stau la pupitrul avionului cu care lumea călătorește.

Lipsa vederii face călătoria și absurdă și cu totul primejdioasă, fiindcă nu mai știm nici de unde venim și nici încotro ne îndreptăm.

Vizita regelui Charles în România este un eveniment excepțional fiindcă, pentru prima dată, putem striga: iată un pilot care vede!

Ar fi stupid să orbim noi, cei pilotați, stăruind în vechea spaimă că nimeni de la cârma lumii nu mai vede, că toți și-au pierdut vederea, sunt orbi în lume și în cer, față de popoare și față de Dumnezeu.

Că regele vede avem dovada cea mai răspicată: a văzut unde este România. A venit în România un rege care vede într-o vreme când cei de pe aici, de la cârma României, nu știu nici unde e țara și nici încotro se îndreaptă. Și totuși stau cu mâinile încleștate pe maneta de pilotare, orbi fiind. Încât avionul numit România este deja în derivă.

Regele a văzut cu maximă exactitate unde este România și dovada e aceasta - a privit și a spus exact: „țară de glorii, țară de dor”.

Aceasta a văzut regele, devenind o pildă vie, înalt trezitoare și înfricoșător mustrătoare, pentru oricare dintre piloții din cabina statului român.

Locul acesta se poate denumi chiar de-a dreptul Eminescu.

Prin aceste versuri, ni se adeverește, că regele a văzut și calea și putința aterizării.

Al doilea reper definitoriu pentru un loc denumit țară, ca să poți ateriza acolo, nu este palatul șefilor, nici averea bogaților, ci minunea denumită sat, mica și minunata comunitate omenească legată de un loc anume, cu cerul lui și, în cer, cu Dumnezeu Cel viu și adevărat, precum spune celălalt mare poet, Ioan Alexandru, „pretutindeni exiști tu pământule/ dar eu te știu/ dintr-un anume loc și timp anume/ Ars de roți și frământat de lumini”.

Da, regele vede, este unul dintre marii exponenți ai elitei mondiale care, iată, vede. Avem dovada că este un văzător, înzestrat cu o așa de mare claritate a privirii că vede și panoramic, la scara întregii lumi, și focalizat, un loc anume, aparent neînsemnat de pe harta planetei, cu un nume devenit inconfundabil, Viscri, un sat din România transilvană.

Într-o vreme în care, în elita lumii s-au înmulțit orbii, Regele Charles ni se descoperă ca un minunat văzător încât putem striga: „Regele vede!”.

Pe acest rege nu-l pot păcăli curtenii ca pe împăratul gol din basmul minunat al lui Hans Christian Andersen.

Ca român obișnuit, îi mulțumesc, din colțul meu de lume mică, fiindcă a venit spre România cu vedere multă, adeverind că la cârma lumii se află și cel care vede.

A venit în România nu ca un orb în țara orbilor, ci ca un mare văzător. Regele harismatic al Regatului Unit al Marii Britanii vede.

O mărturisește unul care tocmai ce-a descoperit că există un mare văzător în corabia spre cârma căreia se precipită haotic o tristă și primejdioasă echipă a orbilor planetari.