Primarul Capitalei, Cristian Ciucu (PNL), a ordonat să fie "neutralizate", respectiv eliminate abuziv, o serie de panouri care comparau beneficiile nașterii naturale fața de nașterile artificiale, prin intermediul operației de cezariană. Acțiunea, care încalcă între altele și dreptul constituțional la liberă exprimare, a fost încurajată prin presiunile unor persoane fără nici o pregătire medicală: politicienele USR Diana Buzoianu și Cyntia Păun. Colegiul Medicilor a emis un comunicat ambiguu, care poate fi interpretat și prin prisma beneficiilor financiare aduse de operațiile de cezariană la cerere, care au atins procentul alarmant de circa 90% în unele clinici private bucureștene și circa 60-70% la nivel național (studiu și grafice îngrijorătoare, AICI).

O dezbatere necesară și benefică pentru societate a fost respinsă din fașă prin operațiunea de îndepărtare brutală a panourilor cu rol de avertizare publică, în timp ce reclamele la jocuri de noroc cu femei aproape dezbrăcate tronează pe blocurile Capitalei, în mod ciudat, fără să mai deranjeze feministele USR.

Ceea ce este însă o realitate de necontestat, care ar trebui să preocupe orice Ministru al Sănătății sau membru al conducerii Colegiului Medicilor, este că procentul de cezariene cumulat, din necesitate și la cerere, recomandat de OMS, de circa 15%, este depășit chiar și de trei ori mai mult în România.

Care sunt riscurile pentru mame și copii, pentru sănătatea și viitorul națiunii?, este întrebarea principală la care ar fi trebuit să răspundă cele două foruri medicale, dincolo de propaganda în care au căzut alături de mijloacele de manipulare în masă direct co-interesate prin sponsorii lor.

În lipsa unui răspuns cinstit din partea specialiștilor români, prezentăm aici recenzia publică a unei lucrări de specialitate, disponibilă și în librăriile din România, atât pentru medicii adevărați sau pentru cei din Colegiul Medicilor cât și pentru intoxicatorii din presă, de la HotNews sau TVR.

Autorul lucrării recenzate ("Cezariana"), faimosul medic francez Michel Odent (7 iulie 1930 – 19 august 2025), absolvent al Sorbonei, a fost un renumit obstetrician și specialist în nașteri, pe plan mondial, potrivit Wikipedia, care îi sintetizează biografia. Responsabil cu unitati chirurgicale si maternitati din Franța din 1962 până în 1985, Odent a dezvoltat un interes deosebit pentru factorii de mediu care influențează procesul de naștere. Este primul medic care a introdus și aplicat în clinici metoda de naștere în bazine de apă fiind un militant al alăptării și nașterii naturale. A fost autorul a  17 cărți publicate în 22 de limbi, între care și cea descrisă în continuare în recenzia preluată de ActiveNews.

Michel Odent, Cezariana (recenzie)

Probabil că textele pe care ar trebui să le citim mai întâi, mai presus de altele și de mai multe ori, sunt cele despre lucrurile pe care le considerăm implicite. Aș vrea într-o zi să citesc o carte, sau măcar un eseu suculent, despre gestul pe care îl facem când aprindem un bec. Îl facem de câteva ori pe zi, în fiecare zi, de când ne știm, de aceea credem că este de la sine înțeles. Nu e. Istoric vorbind, are mai puțin de 100 de ani. Dacă un om medieval, sau un grec din Atena lui Pericle, sau un tibetan din secolul XIX ne-ar fi văzut, ar fi crezut toți că este magic. Și știți de ce? Pentru că asta și este iar cei dinainte chiar știau să recunoasă magia atunci când o întâlneau. Doar orbirea noastră specială ne face să nu mai vedem dimensiunea magică a celor mai multe dintre acțiunile noastre. Nu-mi spuneți că aveți explicații pentru ele. Sper că nu credeți că magia este o ladă în care strămoșii îngrămădeau tot ceea ce nu-și puteau explica.

Cartea lui Michel Odent este despre o procedură care a intrat și ea în reflexele lumii noastre: nașterea prin cezariană. Astăzi mai bine de jumătate dintre femeile lumii nasc prin cezariană, cu notabile diferențe de la o arie culturală la alta, și chiar în interiorul aceleeași arii culturale. La succesul cezarienei au contribuit: progresul anesteziei, introducerea antibioticelor, posibilitatea transfuziei de sânge, apariția tubulaturii din plastic pentru perfuzii. Nașterea prin cezariană, mai nou și sub versiunea "electivă”, adică programată de doctor în absența travaliului, este mai mult decât o modă, e o tehnologie. În forma ei actuală, este un obiect al industrializării pure care transformă maternitățile în fabrici de copii. Orice pliant al unei clinici private ne asigură că e modern, fără dureri și foarte sigur.

Și chiar așa și este, reclamele nu mint. Numai că nu ne spun totul, nici măcar tot ce ar trebui să ne intereseze. Cezariana ne vorbește despre prețul acestei tehnologii. Nu despre cel ficțional, exprimat în bani, rod al arbitrarului omenesc, ci despre prețul real, care nu mai depinde de noi. Despre ceea ce plătim fără să știm, irevocabil. Noi, copiii care vin pe lume prin cezariană, o civilizație ai cărei oameni se nasc într-un mod original, diferit de restul mamiferelor. Michel Odent ia o procedură medicală și o proiectează în câmpul istoriei mentalităților. Adică acolo unde se văd pe termen lung costurile autentice.

Astăzi știm prea bine că tulburarea nașterii duce la diferite modificări de comportament sexual și matern la maturitate. La animale, tulburarea în orice fel a nașterii (inclusiv suprimarea durerii) duce la ruperea ireversibilă a legăturii dintre mamă și pui. La om, un întreg aparat cultural corectează instinctul, dar putem spune că pruncul născut prin cezariană nu va mai fi niciodată asemenea celui care vine pe lume prin naștere naturală. Riscul lui de a suferi de astm și de boli alergice este notabil. Coctailul hormonal pe care mama îl eliberează în timpul nașterii neperturbate nu îl atinge, iar statistici recente demonstrează că oamenii adulți care acuză o formă de "alterare a capacității de a iubi” (pe alții sau pe sine) întotdeauna au avut factori de risc în perioada din preajma nașterii. Vorbim despre: infracționalitate juvenilă, sinucideri, toxicomanii, anorexie mentală, tulburări de spectru autism. Toate legate de nașteri nefirești, inclusiv cezariană.

În materie de bacterii, există o diferență fundamentală între nașterea vaginală și cea prin cezariană: flora intestinală a unui bebeluș născut prin cezariană este diferită de cea pe care ar fi avut-o în urma unei nașteri fiziologice. Diferențele nu vor fi niciodată recuperate în timpul vieții, pentru că primii germeni care ocupă o suprafață sterilă rămân stăpâni. Firește, consecințele asupra sistemului imunitar sunt notabile. 

Se știe că lacatația începe înainte de nașterea bebelușului. De fapt, există o conexiune între durerea din timpul nașterii și secreția prolactinei, care declanșează alăptarea naturală. În cazul unei cezariene fără travaliu, este foarte greu de alăptat natural copilul, iar dacă aceasta totuși se va întâmpla, lactația va dura foarte puțin.  Nici nu are rost să argumentăm în favoarea lapteului de mamă vs. produsul mort vândut în supermarketuri sub numele de "lapte praf”. 

Din păcate, seria deosebirilor nu se oprește aici. Plămânii și inima unui copil născut prin cezariană funcționează diferit. Nivelul de glucoză tinde să fie mai scăzut la nașterea normală. Răspunsurile imunitare sunt și ele diferite. Sistemele care controlează presiuena arterială sunt și ele reglate diferit. Nivelul de progesteron este și el mai scăzut la produșii cezarienei. La fel, nivelul hormonului care reglează activitatea glandei tiroide. Activitatea gastrică are tendința de a fi mai scăzută la bebelușul născut prin cezariană. În civilizația europeană se știe foarte bine că un fruct cules înainte de a fi copt este diferit de cel copt: nu se va coace niciodată la fel și se va deteriora foarte repede. E bine să reflectăm la o eventuală analogie.

Obstetricianul Michel Odent, astăzi în vârstă de aproape 90 de ani, enumeră situațiile în care cezariana este o necesitate absolută: prolapsul de cordon ombilical, placenta praevia, decolarea prematură de placentă, prezentația frontală, prezentația umerală și stopul cardiac. În rest, următoarele necesități sunt discutabile: o cezariană anterioară, lipsa de progres a travaliului, disproporția cefalo-pelviană, suferința fetală, provocarea artificială a travaliului. De fapt, aceasta din urmă reprezintă, în zilele noastre, o cauză majoră a nașterilor dificile, aducând pe primul loc printre factorii de risc exact pe cel chemat să ajute: medicul ginecolog. 

Sursă continuă de anxietate, multiplică fără niciun efect consultațiile prenatale, recurge ca un mag la ecografia sistematică (simbol al îngrijorărilor prenatale moderne), e în cel mai bun caz o pierdere de vreme și de bani. Îndoielile pe care cele mai multe dintre femei le au la adresa capacității lor de a naște neasistate îi sunt ofranda cea mai dragă. În loc să intervină în situații neobișnuite și patologice, el înlocuiește pur și simplu moașa, figură maternă, alături de care femeia ar putea naște natural. Pe ea o vede Michel Odent ca pe o soluție, suportul inevitabil și discret al unei nașteri mamiferizate.

N-ar trebui să ne considerăm jigniți de acest concept. Omul este la jumătatea distanței dintre animal și înger, dar nașterea cu certitudine nu ne încuscrește cu ierarhiile cerești. Femeia trebuie să nască departe de priviri indiscrete, de surse de stres, cel mai adesea cauzate de bărbați incapabili să înțeleagă nevoile femeii parturientei și de tehnologii intruzive. Nu e nevoie de monitorizare electronică, ci de tăcere și de penumbră, care stimulează procesele fiziologice. Femeia trebuie lăsată să se conecteze la structurile cerebrale primitive (hipotalamus și glanda hipofiză), și nu ținută captivă neocortexului rațional, a cărui activitate este foarte legitimă în multe dintre circumstanțele vieții, dar nu în timpul nașterii.

Astăzi, o mamă din două alege să nască prin cezariană sau recurge la cezariană în urma unor circumstanțe care nu-i permit nașterea au despre care medicul ei consideră că sunt incompatibile cu nașterea naturală. În urmă cu 50-60 de ani doar o femeie dintr-o sută trecea prin experiența cezarienei. Prima lege despre cezariană a fost Lex Caesarea a romanului Numa Pompilius, secolul VIII înainte de Hristos. Conținea o prevedere unică: din gravida moartă se extrage fătul, dându-i-se celui nenăscut o șansă la viață. Dacă arhivele noastre nu se înșeală, primul caz de cezariană la o femeie vie, în secolul XVI, este cel al soției elvețianului Jacques Nufer, care a stat foarte mult în travaliu fără niciun rezultat. Bărbatul i-a făcut o incizie și a scos pruncul viu, fără să ajungă la uter uterul, sarcina fiind probabil abdominală, extrauterină. Avea o experiență relevantă de castrare a porcilor. Și înainte, și după acest episod doamna Nufer a mai avut copii pe care i-a născut natural.

Așadar, vorbim despre o procedură excepțională care între timp s-a "normalizat”. Stima de sine a unei mame care naște natural nu este aceeași cu cea a femeii depline, care-și aduce pe lume copiii prin forțe proprii. De fapt, acolo unde feminitatea nu s-a rupt de tradiții, femeia care recurge la cezariană se simte ca o trișoare. Știm bine de la anumite rase de animale (câinele Bulldog englez și vaca Belgian Blue) că generalizarea cezarienei duce la incapacitatea de a naște natural, secondată de scăderea apetitului sexual. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași. Există posibilitatea ca pruncii generațiilor următoare să fie mult mai cerebrali, dar cu certitudine vor avea deficiențe serioase, alarmante, în ceea ce privește capacitatea de a se iubi pe sine și de a-i iubi pe alții. (Radu Exiguul)

Adenda: