Patronul Humanitas, Gabriel Liiceanu, tovarășul apropiat al eseistului Andrei Pleșu - apropo, fost ministru al FSN chiar în timpul Mineriadei pe care o comemorăm azi, fără a-și da însă demisia în urma violențelor sinistre, ba chiar dimpotrivă, condamnând pe prima pagină a ziarului Scînteia, botezat Adevărul, manifestanții din Piața Universității - și un far călăuzitor pentru intelectualitatea GDS și a Colegiului Noua Europă, în frunte cu teologii „bo-bo” Teodor Baconschi și Mihail Neamțu, face afirmații șocante și iresponsabile la adresa Bisericii Ortodoxe Române.

„Biserica Ortodoxă era o filială a Securității”, spune el. Și așa ar fi rămas până astăzi cu tot cu conducerea ei.

Poate fi scuzabilă ieșirea doar aparent precipitată a personajului, având în vedere vârsta lui, dar cunoscând marfa putem presupune că este doar un atac bine calculat, antemergător, prin învăluire, a cărui țintă pare să fie, în plan strategic, chiar Patriarhul Daniel. De ce?, vom vedea zilele care urmează.

Fostul lui subaltern din GDS, Mădălin Hodor, a mai făcut astfel de alegații hazardate cu privire la Patriarhul Daniel iar domnul Liiceanu, la rândul său, a mai fost în solda celor care au refuzat să jure pe Biblie, ca vector de imagine al USR. Poate își propune să le ofere niscai bombe piaristice pentru o nouă campanie de propagandă mincinoasă politicianistă. Sau poate mai mult decât atât.

Bizar este că Liiceanu își permite acest atac incalificabil, in corpore, la adresa întregii Biserici Ortodoxe - și doar a ei, deși, se știe, chiar ÎPS Robu, Arhiepiscopul Bisericii Catolice din România, a avut probleme foarte cunoscute legate de relația sa oficială cu Securitatea - fără a avea nici o acoperire, ca să zic așa, mai în glumă mai în serios.

Și atacă fără jenă și dovezi cu toate că se află încă într-un proces cu mine - pierdut, ce-i drept, de trei ori la rând - în care reclamă o așa-zisă defăimare a sa pentru faptul că am demonstrat - cu documente și probe - că Grupul pentru Dialog Social din care a făcut parte zeci de ani a fost fondat de un agent al KGB (Silviu Brucan) și un altul al serviciilor de informații ale Ungariei comuniste (Alin Teodorescu), împreună cu o întreagă pletoră de turnători ai Securității, foști activiști comuniști, nomenclaturiști bolșevici și dizidenți de paradă, profitori ai tuturor regimurilor.

Practic el comite - însă, subliniez, fără nici un fel de dovezi, spre deosebire de mine - exact fapta pe care o reclamă în procesul câștigat de semnatarul acestor rânduri dar contestat deja de două ori în instanță de omul de afaceri.

De unde deduc că, într-adevăr, „unele animale sunt mai egale decât altele”.

Același far moral de Casa Scînteii - de unde nu se dă dus de 32 de ani, de când a primit Editura Politică a PCR - lasă să se înțeleagă în dialogul auto-aranjat pe un „podcast” de youtube că își închipuia că Băsescu ar fi colaborat cu Securitatea dar... nu l-ar fi interesat!

Iată afirmațiile cu adevărat halucinante (minutul 50 al pseudo-interviului video de mai sus) lăsate să alunece destul de bolovănos din gâtlejul lui:

„ - Atunci am aflat de pildă că toată Biserica (...), că Biserica Ortodoxă avea toți membrii [informatori] - era practic o filială a Securității.”

„- Inclusiv persoanele din conducere?”, întreabă ingenuu tânărul său interlocutor.

„ - TO-T, TOT, TOT!”, exclamă Liiceanu în sincope, povestind mai apoi despre „șocul” pe care l-a avut o anume Germina Nagîț (USR/CNSAS) în momentul în care „a avut pe mâini Dosarele Bisericii”.

Ce să vezi, când a avut în față dosarele de Securitate ale lui Băsescu, pe care, se spune, conform unor surse din interiorul CNSAS, că le-ar fi dosit bine și ilegal cu exact aceleași două mâini - ancheta este în curs - n-a mai avut nici un șoc...

Liiceanu continuă apoi să explice cum din cauza acestor dosare secrete care atestă apartenența la Securitate a întregului cler Biserica nici astăzi nu este despărțită de statul... securistic, din câte înțelegem.

Nu am avut răbdare să urmăresc mai mult decât aceste câteva minute care mi-au fost semnalate dar am mai auzit înainte de a-i închide podcast-ul cum începuse să pomenească despre „lupta” Emiliei Șercan cu plagiatorii.

Dacă plagiatorii strigă „plagiatorii” ne putem imagina și că securiștii strigă „securiștii”?