Experiența unică trăită de Pavel pe drumul Damascului, demonstrează faptul că hotărârea unei persoane de a da un alt sens existenței proprii este expresia unei transformări interioare profunde, percepute și formulate numai și numai de el.

Este vorba de o luptă interioară puternică, de acceptare de bună voie a unor renunțări lumești, de schimbarea modului de a fi și de a gândi. Nu este un lucru ușor de făcut și nu este la îndemâna oricui. Este ceea ce avea să mărturisească mai târziu: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!”. Iată, înălțimea duhovnicească la care poate fi ridicat un om prin acceptarea chemării lui Hristos. Desigur, se poate pune întrebarea ce l-a determinat pe Pavel să îmbrace cămașa lui Hristos? Numai Pavel știe și poate spune adevărul în această situație. Ceilalți pot face supoziții sau speculații iresponsabile în această problemă.

Ce înseamnă de fapt să te unești cu Dumnezeu? Înseamnă unirea cu Hristos, care cuprinde comuniunea prin credință dintre credincios și Hristos, prin care primim toate binefacerile mântuirii. Comuniunea cu Hristos include, pe baza învățăturii evanghelice, cel puțin patru aspecte și anume: faptul că noi suntem în Hristos, Hristos este în noi, suntem asemenea lui Hristos și suntem cu Hristos. Noi suntem fii ai lui Dumnezeu în duh, prin Hristos.

Legea fundamentală a credinței creștine este iubirea evanghelică, iar principiul fundamental al creștinului autentic este acesta: Hristos în mine. Întreaga filosofie creștină, toată teologia și propovăduirea credinței creștine, multa învățătură, multa propovăduire și osteneală a Sfântului Apostol Pavel se rezumă la trei cuvinte: Hristos în mine. „Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi”  Așadar, dacă Hristos trăiește în mine, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și astfel, toate le fac cu bună judecată, cu chibzuință, cu îndelungă răbdare, cu multă pace și dragoste. Pentru că „toate le pot întru Hristos, cel care mă întărește” .  Dacă Hristos trăiește în mine, atunci eu dobândesc har, înțelepciune, pricepere, știință și lumina cunoștinței dumnezeirii. Ce lucru minunat mai poate fi decât acesta? Aceasta este cheia de descifrare a tuturor lucrurilor existențiale. Așadar, să îl lăsăm pe Domnul Iisus Hristos să pătrundă înăuntrul nostru și să sălășluiască în noi. Să nu ne întemeiem ființa noastră prin noi înșine, prin încredințările noastre, ci să ne întemeiem ființa noastră pe temelie divină, pe poruncile dumnezeiești și pe poruncile Domnului Iisus Hristos, care nu sunt grele, așa cum ne învață Sfântul Ioan.

Sfântul Apostol Pavel a avut cu certitudine viziunea unirii cu Dumnezeu când a afirmat: „Am credința că nici moartea, nicio putere nici înălțimea, nici adâncimea și niciun fel de creație nu m-ar putea despărți de Dumnezeu” . Misterul martirilor care puteau suporta, fără teamă, fără suferință, cele mai diabolice schingiuiri, constă în faptul că acei creștini erau cu adevărat uniți cu Hristos. Rămânem consternați să aflăm că cea mai mare descoperire a filosofiei este principiul unității universale, cum am spune noi creștinii: unirea cu Hristos, unirea cu Dumnezeu.

Apostolul Pavel a ridicat expresia „Hristos în mine” la rangul de modalitate vie de unire cu Hristos și în Hristos a credincioșilor. Expresia apare de 48 de ori în scrierile lui Pavel. Iată ce scrie Pavel în Epistola către Romani: „În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; ... Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El” .

Apostolul Pavel mărturisește faptul că nu-și poate baza mântuirea pe nimic altceva decât pe unirea cu Hristos. Nu este de mirare faptul că Pavel își începe Epistola către Efeseni cu cuvintele: „... către sfinții care sunt în Efes și credincioșii în Hristos” . Pe cei din Filipi ii numește: „... către toți sfinții în Hristos, care sunt în Filipi” . Epistola către Coloseni este și ea adresată: „ ... către sfinții și frații credincioși în Hristos, care sunt în Colose” .

Apostolul Pavel ne spune să stăm cât mai departe de puterea banilor, pentru că dragostea de bani este izvorul tuturor relelor pământului: „Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s-au străpuns cu multe dureri” . Observați că Apostolul Pavel nu critică nevoia omului de bani și nici banii, ci el condamnă iubirea de bani, ceea ce este cu totul altceva.

Cea mai frumoasă mărturisire a Sfântului Apostol Pavel despre faptul că Hristos trebuie să ocupe locul central în viața creștinului o găsim tot în Noul Testament, în Epistola către Filipeni: „Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Sfânt. Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci ca acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos, și a muri este un câștig. ... Aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1, 19-23).

Patosul unirii cu Hristos al lui Pavel este ilustrat și în rugăciunea pe care o face către credincioșii din Efes: „ ... așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru că, având rădăcină și temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” Efeseni 3, 17-19).

Așadar, unirea cu Hristos nu este o poveste pentru copii, nu este un lucru ușor și la îndemâna oricui, nu este numai o teorie, ci este experiența vieții creștine autentice a creștinului responsabil, de zi cu zi. Unirea cu Hristos este o realitate spirituală trăită de cei care au ajuns la maturitatea duhovniceasc.