Foto: Carei / Noi Românii
„Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta ca, încă și după moarte, să erump de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul Națiunii.” - scria, la jumătatea veacului al XIX-lea, Emanuil Gojdu, avocat de succes și patriot ardelean de origine aromână, luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania. Casa în care s-a născut, la 9 februarie 1802, în Oradea, poate fi văzută și astăzi, lângă Biserica cu Lună. A murit în 3 februarie 1870, la Budapesta.
„Emanuil Gojdu își are străbunii în orașul Moscopolea, mai întins și mai populat decât Atena începutului de secol al XIX-lea. Era un oraș exclusiv armânesc. Emanuil s-a născut la Oradea Mare, ca al doilea copil al neguțătorului de vite Athanasie Popovici-Gojdu și al soției sale, Ana Poynar. Emanuil a mai avut alți cinci frați: Dumitru, Ioan (1804), Simion (1813), Vasile (1815) și Gheorghe (1816). Emanuil și frații săi au copilărit în Oradea Mare, unde au urmat cursurile Școlii primare ortodoxe. Emanuil și-a continuat studiile tot aici, la Gimnaziul Superior Premontori, pentru a le finaliza la Liceul Catolic din Eger.
S-a întors apoi în orașul natal, unde și-a început studiile în Drept la Academie (1820-1821), le-a continuat la Pojon (Bratislava), între 1821-1822, și le-a finalizat la Pesta, unde a obținut Diploma de avocat, în anul 1824. A intrat ca stagiar pentru o practică de trei ani - după cum cerea uzanța epocii - la biroul avocatului sârb Vitkovics Mihály.”
În anul 1827, Emanuil Gojdu și-a deschis un birou propriu de avocat și notar cambial în Budapesta. "A devenit într-atât de renumit în practica juridică, încât rechizitoriile, ca și pledoariile sale, au ajuns să fie publicate și propuse ca model studenților de la Universitățile din Pesta și Pojon. A devenit astfel o autoritate juridică recunoscută, fiind unul dintre cei mai renumiți și respectați avocați din capitala Ungariei. În anul 1861 este ales prefect al Carașului, iar apoi membru în Casa Magnaților, Camera superioară a Dietei maghiare. Între 1865 și 1868 a fost deputat în Dieta de la Pesta, reprezentând circumscripția electorală Tinca (Bihor).”
La 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu și-a întocmit renumitul său Testament, prin care s-a creat "Fundațiunea Gojdu”. Valoarea totală a activelor fundației a fost de 399.000 florini la 1870, pentru a spori la 1.785.530,82 florini în 1895.
"Scopul principal al Fundației era acela de a oferi burse de studiu tinerilor români ortodocși din Transilvania și Ungaria. Fundația și-a continuat fără opreliști acest scop până la prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, în anul 1918. De atunci avem o îndelungată dispută între România și Ungaria cu privire la moștenirea Gojdu, dispută atenuată, dar deloc oprită după 1947. Din nefericire, guvernele care s-au succedat după 1990 au îngropat de-a dreptul aproape orice șansă pentru ca statul român să pună în aplicare scopul pentru care Emanuil Gojdu a înființat fundațiunea sa.” (Adrian Majuru)
Era mândru de originea sa de român ortodox. Prin tot ceea ce a făcut, a demonstrat, atât prin acțiunile întreprinse, cât și prin declarațiile politice, că nu a uitat de originile sale românești și nici nu a ascuns faptul că se trăgea dintr-o familie modestă. "Casa lui a fost cunoscută tot timpul ca fiind o casă românească, unde toți românii erau bine primiți și spijiniți. La locuința sa obișnuia să țină întruniri cu deputații români. Cu aceștia, și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege «pentru egala îndreptățire a naționalităților».
Prin Testamentul făcut la Budapesta, în 4 noiembrie 1869, și-a lăsat averea numai «acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparținea la confesiunea orientală ortodoxă», pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților. În acest sens, a fost constituită o fundație.
Acestă fundație a funcționat între 1870 și 1917, acordând foarte multe burse studenților români, dintre care se remarcă: Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza și Victor Babeș.”
După 1945, "Fundația Gojdu” a fost naționalizată de regimul comunist din Ungaria. Una dintre puținele clădiri care au rămas statului român este cea a Colegiului Național "Emanuil Gojdu” din Oradea.
În octombrie 2005, ex-premierul Tăriceanu și ex-ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, au semnat cu guvernul maghiar un controversat acord, care prevedea "înființarea - conform legislației ungare - unei fundații publice româno-ungare «Gojdu». Aceasta ar fi urmat să fie susținută anual financiar de cele două guverne - având ca bază patrimoniul lăsat moștenire de Emanoil Gojdu. Scopurile fundației - constituite pe principiile cooperării - ar fi fost selectarea de bursieri români sau maghiari, sprijinirea funcționării Muzeului și a Bibliotecii «Emanoil Gojdu», precum și susținerea de manifestări expoziționale, conferințe și programe științifice. Criticii acestui acord - promovat legislativ printr-o ordonanță - au susținut ideea că, prin adoptarea acesteia, România s-ar afla în situția în care, practic, ar ceda gratuit patrimoniul «Fundației Gojdu», în favoarea statului maghiar.
Pe acest fond, proiectul de hotărâre privind adoptarea ordonanței Gojdu a fost inițial blocat în Parlamentul României peste doi ani, prin respingerea lui de către Camera Deputaților, motivul fiind faptul că prevederile sale substituiau fondurile Fundației legal înființate la Sibiu, conform legislației române. La Senat, proiectul a stat blocat în comisii până în martie 2008, când a fost și acolo respins, tot atunci Președinția României semnând decretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 183/2005 pentru ratificarea Acordului privind înființarea «Fundației Gojdu».”
Așadar, încă un tezaur național risipit, vraiște, făcut cadou stăpânilor de dincolo de gard de către guvernanții noștri, trecuți, prezenți și, probabil, viitori - unii dintre ei. Interesant, nu? Sunt multe de spus și de arătat opiniei publice, motiv pentru care voi reveni asupra temei. Scriem ca să nu se uite! Măcar atât.
Cu sau fără nicio legătură cu titlul și conținutul, îmi amintesc o știre de acum câțiva ani - nu de pe site-ul Times New Roman, cel pus pe șotii, ci de pe Ziare Live ro: "Angajări în Arabia Saudită: se caută opt călăi cu studii medii pentru execuțiile publice.” Anunțul apăruse pe site-ul unui minister. Pe acele meleaguri pedeapsa capitală este dată pentru ucideri, viol, adulter, vrăjitorie și consumul de droguri, potrivit time.com. Numai în primele luni ale anului 2015 fuseseră 85 de execuții publice. Descrierile jobului nu erau specificate în anunț, dar era obligatoriu ca "posibilii angajați să fie dibaci și să mânuiască bine un iatagan, nefiind necesare studii superioare sau competențe speciale” (!)
Ce-i drept, despre ponegrirea și jefuirea țării nu se făcea vorbire acolo, dar nu-mi imaginez că, spre deosebire de alte nații, vreunui arab i-ar trece prin cap altceva decât un iatagan, la capitolul acesta!
Spun gurile rele că răsplata pentru o descăpățânare este de 1.000 de dolari. Doar atât face un cap ticălos? Dar... o trădare de țară cât face? Trădare de dragul cui? Sau de teama cui? „Capul plecat sabia nu-l taie”???? Ba îl taie! Uneori este chiar imperios necesar să-l taie!
"Ubi bene ibi patria”? "Ubi panis ibi patria”????
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.