A devenit Libertatea un “non-cuvânt”? - Lecția generalului Camillus

De Redacția  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Au trecut aproape patru ani de când lumea noastră s-a schimbat și principiile democrației s-au degradat grav, până la insignifianță.

Un editorial de Gerardine Hoogland, publicat de Brownstone Institute, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

În ultimii ani, lumea a acordat o atenție mai mare cuvântului LIBERTATE și semnificației lui.

Restricțiile din vremea Covid, împreună cu directivele coercitive de a accepta vaccin nou, creat cu viteza luminii, pentru a o „salva pe bunica” au reprezentat nucleul acestei evoluții.

Când am candidat în alegerile federale australiene, în 2022, din partea Partidului Australiei Unite, am fost unul din cei patru candidați care militau pentru Libertate, în districtul meu, Lilley.

Într-o zi, înaintea scrutinului, am abordat un jurnalist de la unul din ziarele noastre importante și l-am întrebat de ce suntem ignorați de presă, iar opiniei publice nu i se oferă posibilitatea de a auzi ce avem de spus.

A răspuns cu un gest larg, arătând spre mulțimea de oameni care se înghesuiau, într-o zi foarte umedă și urâtă, și afirmând că suntem irelevanți, iar că tot ceea ce îi interesează pe acești oameni este doar „roșu” (Partidul Laburist) și „albastru” (Partidul Liberal).

După ce i-am explicat de ce militam pentru Libertate și l-am provocat să-mi spună de ce oamenii nu au dreptul să asculte mesajele noastre, el mi-a replicat:

„Libertatea este un non-cuvânt.”

Evident, l-am contrazis, iar istoricul din mine a încercat să facă apel la rațiunea sa, având în vedere că propria lui carieră depindea de libertate pentru a putea scrie și a-și comunica gândurile și ideile.

Dacă LIBERTATEA ar fi într-adevăr un non-cuvânt, nu am fi beneficiarii ideii de democrație a vechilor greci și nici ai sistemului politic moștenit de la romani, care a fost creat pentru a asigura ca oamenii să aibă o voce și ca cele trei paliere de guvernare să rămână separate.

Imaginați-vă că i-ați spune lui Socrate, omul care a pus totul la îndoială și care i-a încurajat și pe alții să facă același lucru, că cuvântul Libertate nu înseamnă nimic!

Mă îndoiesc că ar mai fi avut nevoie de cucută – șocul l-ar fi dat gata!

Au trecut aproape patru ani de când lumea noastră s-a schimbat și mulți oameni au uitat de restricțiile și pedepsele neobrăzate care au fost impuse de sus.

Oamenii au continuat să-și vadă de viețile lor, țistuindu-i pe aceia dintre noi care le reamintesc ce au făcut stăpânii din guvern.

Prin natura lor, australienii sunt relaxați. Din păcate, acest lucru s-a dovedit mai adevărat decât credeau mulți, atunci când majoritatea a îngenuncheat la altarul Leviatanului.

Viitorul poate părea sumbru, atunci când vedem cum ne sunt confiscate drepturile naturale, dar eu continui să privesc la înțelepciunea și clarviziunea anticilor, care și-au croit singuri drum prin mlaștina tiraniei și a opresiunii.

Trebuie să ne uităm la inventivitatea, forța, rezistența, curajul și onoarea eroilor și faptelor eroice din trecut dacă vrem să revendicăm ceea ce ni se cuvine.

Pentru că istoria e importantă. La fel, și Libertatea.

Când galii au ras Roma de pe fața pământului, în anul 390 î.Hr., generalul Camillus a trebuit să le redea soldaților și poporului încrederea în propria libertate, pentru a continua să o apere.

Mulți doreau să părăsească ruinele Romei lor iubite, dar Camillus nici nu a vrut să audă.

El a spus:

„Să înțelegem că galii au putut să pună Roma la pământ, dar romanii sunt prea slabi pentru a o ridica din nou?”

Speranța mea este că, într-o bună zi, curând, națiunea noastră va fi suficient de înțeleaptă pentru a revendica ceea ce ne aparține de drept și ceea ce categoric este un cuvânt în sine: LIBERTATEA.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Brick 01.05.2025 17:33
    Mesajul de fond e interesant chiar daca referintele latine sunt facute de cineva care mai dgraba are legaturi cu tabara opusa, galii, neam celtic. Pastrand tematica, langa cele spuse de Camillus ar trebui evocat Iulis Cezar care mai tarziu a reglat conturile cu celtii, a platit si dobanda necesara cu ocazia bataliei de la Alesia. Ideea e ca mereu se gasesc gali care sa terfeleasca libertatea Cetatii. Problema se poate aborda prin Camillus, dar se desluseste prin lectia administrata de Cezar.
  • Tic 01.05.2025 20:48
    Dar ,dobitocul de jurnalist,nu ar mai fi putut rosti inepția dacă nu ar fi fost alții să îi dea Libertatea.Gratis.De aceea renunță fițingăii așa lesne la drepturile de om,pt că nu au fost puși să le plătească,să le câștige.
  • Brick ► Tic 01.05.2025 21:57
    Clar! Libertatea nu e ceva inatacabil, intangibil. A fost nevoie de lupta intru cuavant sau in alt mod, mai contondent pentru ea. La cum merg lucrurile, se pare ca e nevoie din cand in cand ca libertatea sa fie reafirmata, asumata.
    Altfel, uite o secvanta interesanta

    https://www.youtube.com/watch?v=AXm4u0-L_w4
  • IC XC NI KA 01.05.2025 19:41
    “Imaginați-vă că i-ați spune lui Socrate, omul care a pus totul la îndoială și care i-a încurajat și pe alții să facă același lucru, că cuvântul Libertate nu înseamnă nimic!”

    Imaginați-vă că i-ați spune lui Hristos, Omul Adevărat și Dumnezeu Adevărat, Care S-a răstignit să ne recapituleze/restaureze LIBERTATEA (păi dacă se dădea jos de pe Cruce cum i-au spus iudeii ca să creadă că El este Fiul lui Dumnezeu - nu ne ANULA cu totul libertatea? Ce urma, ceata cu Dumnezeu?), că “cuvântul Libertate nu înseamnă nimic!”

    Cum ar reacționa ..Cuvântul-Libertate?

    Că Socrate am înțeles cum ar fi reacționat..ne-a spus automat articolului.

    “T r e b u i e să ne uităm la inventivitatea, forța, rezistența, curajul și onoarea eroilor și faptelor eroice din trecut dacă vrem să revendicăm ceea ce ni se cuvine.”

    Putem să ne uităm unde ne(-)om uita ..în trecut, că pentru ce vine în viitor t r e b u i e să ne uităm la: Hristos-Libertate.

    Așadar, într-un singur LOC avem de uitat..să nu uităm!

    “Speranța mea este că, într-o bună zi, curând, națiunea noastră va fi suficient de înțeleaptă pentru a revendica ceea ce ne aparține de drept și ceea ce categoric este”: NU un cuvânt în sine, ci chiar CUVÂNTUL ÎNTRUPAT DĂTĂTOR DE LIBERTATE.

    "Duh este Domnul și unde este Duhul Domnului acolo este libertatea" (II Corinteni 3,17).

    Unde-i LOCUL?

    Hristos a înviat!
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  6. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  7. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  8. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  9. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  10. Paul Gabriel Andrei, despre fuga lui Nicușor de la dezbatere: Avea o conferință de presă cu cine? Nu cu ziariști? Era mai de înțeles dacă spunea că îl așteaptă soția...pardon, partenera, la teatru

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 20.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard

14:25

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

14:18

Ion Cristoiu: TikTok România mi-a închis definitiv contul. Apelul meu a fost respins

13:57

DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

13:53

Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis