

De la Marx la Churchill și de la Confucius la Huxley suntem avertizați că istoria se repetă. Prin urmare, nu ar trebui să existe nici o șansă ca Marine Le Pen să câștige în fața lui Emmanuel Macron. Și totuși...
În 2017, în finala alegerilor prezidențiale din Franța, Macron a zdrobit-o pe Le Pen cu 66% - 34%.
Atunci, marele favorit, al alegerilor, François Fillon, a fost forțat să se retragă din cursă în urma unei manevre sulfuroase: la momentul oportun au apărut dezvăluiri că soția sa, Penelope, ocupă în mod fictiv un post la stat, primind salariu fără să treacă pe la muncă.
Situația era veche de 15 ani, dar a fost scoasă la lumină, strategic, exact în preajma alegerilor.
În aceste condiții, Macron, noul copil teribil al politicii franceze, scos de sub pulpana lui Rothschild , a câștigat „en fanfare” în fața unei Le Pen speriate de șansa pe care o avea și de faptul că împotriva ei s-a coalizat tot Hexagonul.
După cinci ani de președinție a lui Macron, într-un context intern și internaționala foarte tulbure, la capătul unei pandemii, la începutul unui război și cu o criză colosală la orizont, finala din 2017 se reeditează mâine, 24 aprilie.
Se va repeta istoria?
Aparent, premisele sunt neschimbate: toată presa din Franța și din lumea întreagă s-a înrolat ca la comandă în spatele lui Emmanuel Macron, îndemnându-i pe francezi să nu cumva să o voteze pe Marine Le Pen, pentru că aceasta va aduce cu sine toate catastrofele imaginabile.
Publicații între care, până în urmă cu nici un deceniu, se căscau hăuri ideologice – Le Figaro, Le Monde, Libération, La Croix – s-au lansat umăr la umăr, într-o campanie de diabolizare a lui Le Pen cum nu a mai văzut Parisul.
Și presa internațională a urmat aceeași linie: poate cel mai grăitor exemplu este coperta publicației Politico, unde Le Pen apare aranjată „artistic” încât să semene cu vrăjitoarea din Albă ca Zăpada: în spatele mașterei, un geam pe punctul de a se crăpa și prin care se văd nori negri de furtună.
Titlul: „Marine Le Pen și sfârșitul Uniunii Europene, așa cum o știam”.
În ciuda faptului că Le Pen a declarat în repetate rânduri (inclusiv cu prilejul ultimei dezbateri televizate cu Macron) că nu dorește ca Franța să iasă din UE, ci doar ca Uniunea să respecte suveranitatea statelor membre.
Mai mult, cu Le Pen s-a încercat repetarea manevrei „Fillon”. Ea a fost acuzată de Oficiul Antifraudă european (OLAF) că a deturnat suma de 136.993, 99 euro din banii UE.
De pildă, 23.100 de euro ar fi fost folosiți la achiziționarea de pixuri, brelocuri, și pungi personalizate cu însemnele partidului său, pentru a le împărți la Conferința Națională din 2014.
Procuratura pariziană a primit documentul de la OLAF în urmă cu o săptămână, adică la jumătatea perioadei dintre cele două tururi de scrutin.
Nimeni nu poate spune deocamdată dacă Le Pen este vinovată sau nu (François Fillon încă se mai judecă cu statul francez), dar este uimitor cum un document compromițător este ținut „la păstrare” peste 7 (ȘAPTE) ani de zile pentru a fi folosit la momentul oportun:„Pac la Răsboiu”.
Nu insist, pentru că astfel de practici sunt folosite nu doar pe malurile Senei, ci și pe Dâmbovița. O eventuală dezvinovățire în justiție va fi tardivă: candidatul mânjit a fost scos din cărți.
Nu o să mai insist nici asupra operațiunii mediatice de demonizare a lui Le Pen: cititorii ActiveNews sunt consumatori pasionați și avizați de politică externă și cunosc toate aceste aspecte.
(Știu, de pildă, că Le Pen este sistematic numită de „extremă dreapta”, deși măsurile economice propuse de ea sunt mai degrabă de stânga, iar naționalismul său este unul „soft”: nu bate pas de defilare, nici nu salută „de la inimă la cer”, ca batalioanele Azov).
Voi observa doar că această campanie seamănă izbitor cu cele împotriva Brexitului sau împotriva lui Donald Trump.
Și mai există o asemănare cu cele două scrutinuri din 2016: campania de denigrare pare să fi avut exact efectul invers.
Ultimul sondaj de opinie, dat publicității joi de institutul Odoxa, îi dă pe cei doi competitori aproape umăr la umăr: Macron – 53%, Le Pen – 47%.
Ultimul sondaj de opinie din Marea Britanie, din iunie 2016, înaintea referendumului pentru Brexit, prognoza un rezultat de 48% în favoarea Rămânerii în UE față de 46% pentru Părăsirea ei. Diferența de 4% era reprezentată de nehotărâți).
Ultimul sondaj de opinie din Statele Unite, din noiembrie 2016, prognoza o victorie a lui Hillary Clinton în fața lui Donald Trump, cu 46% - 43%.
În ambele cazuri, sondajele s-au dovedit mincinoase. În ambele cazuri, iritată de propaganda deșănțată și mincinoasă, sătulă să fie luată de proastă, Opinia Publică s-a revoltat.
Că revolta populară de la urne a fost înăbușită, că nici liderii britanici, nici Donald Trump au fost blocați să aducă schimbarea promisă, este o altă poveste. Despre farsa tragică numită pompos Democrație.
Totuși, cele două scatoalce aplicate în 2016 pe obrajii Sistemului au întârziat cu patru ani Marea Resetare.
Să fie posibilă mâine o a treia scatoalcă istorică?
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Austriecii cer și ei alegeri anticipate, unde spera sa ii vadă pe cei de "dreapta" in drepturi.
Legat de faptul ca in Franta se vorbeste despre "dreapta" politica, imi provoaca rasul!
La francezi, cel mai de dreapta partid este Partidul Comunist!
Astia sunt comunisti pana-n maduva oaselor. N-au nicio urma de politica economica liberala. Statul este implicat in deciziile economice ale zonei de afaceri private (deci, intr-o afacere in care eu, persoana fizica, cetatean francez, imi investesc economiile, statul imi impune preturile pe care trebuie sa le practic pe piata; statul ma obliga sa-mi cumpar anumite mijloace tehnice la un interval pe care statul il stabileste, dar perioada de timp pentru amortizarea investitiei nu este in concordanta cu pretul/operatie al masinii respective, etc) fara a fi investitor.
Nu exista piata libera.
Privatul este obligat sa plateasca o taxa de solidaritate proportionala cu valoarea castigului pe care-l obtine. In conceptia statului francez, solidaritate inseamna sa fii obligat sa dai bani.
Ministerul sanatatii nu este al sanatatii. De fapt este Ministerul Solidaritatii si Sanatatii. Sanatatea apare, asadar, in subsidiar.
Franta este o adevarata tara esuata, din pacate!