Textul care urmează este introducerea cărții lui Mike Fairclough, 2030 – un roman distopic destinat adolescenților.
Text publicat inițial de ZeroHedge, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Înainte să înceapă povestea, vreau să discut direct cu tine.
Când eram de vârsta ta, cărțile pe care le studiam la școală erau periculoase în cel mai bun sens al cuvântului. Citeam Ferma Animalelor și 1984 de George Orwell. Citeam Împăratul Muștelor de William Golding. Descopeream poveștile eroilor mitologici – bărbați și femei obișnuiți care se confruntau cu încercări extraordinare.
Aceste cărți nu erau însoțite de „avertismente”. Nu erau cenzurate ca să ne protejeze. Erau menite să ne tulbure, să ne provoace, să ne trezească.
Am crescut într-o epocă în care băieții erau băieți și fetele erau fete. Părinții noștri și, înaintea lor, bunicii noștri, luptaseră în războaie sau crescuseră pe lângă cei care făcuseră asta.
Ei ne-au învățat tăria de sine, rezistența și curajul de a ne ridica atunci când se întâmpla ceva rău.
Am fost crescuți de asemenea cu mândria față de moștenirea noastră britanică. Istoria noastră, cultura noastră, tradițiile noastre și drapelul nostru erau lucruri care de respectat, nu de rușine.
Am învățat că națiunea noastră s-a ridicat împotriva tiraniei în două rânduri și a plătit preț de sânge. Am cântat cântece care slăveau trecutul nostru. Am fluturat Union Jack [steagul Marii Britanii] ca pe un simbol al unității, libertății și demnității.
Astăzi, copiilor și tinerilor li se spune să își privească istoria, nu ca pe o sursă de mândrie sau de tărie, ci ca pe un catalog al vinovăției.
Ei sunt învățați că victoriile strămoșilor lor au fost crime, că vitejia a fost a fost cruzime și că jertfa a fost opresiune.
Ei sunt îndemnați să se îndepărteze de moștenirea lor, să își trateze propriul steag ca pe un simbol al rușinii și să creadă că civilizația care altădată apăra libertatea este acum prea ofensatoare pentru a mai exista.
O mare parte din ceea ce ne-a format pe noi vouă v-a fost furată. Cărțile care odinioară inspirau răzvrătirea sunt tratate acum ca niște obiecte periculoase.
Sălile de clasă au devenit centre de îndoctrinare. Copiii sunt învățați să se teamă de vremea de-afară, să se îndoiască de propria identitate, să repete sloganuri despre „incluziune”, în timp ce adevărul adevărat este șters.
Bărbații sunt numiți toxici doar pentru că sunt „bărbați”. Femeilor li se spune că bărbații pot fi femei și că, prin urmare, femeile sunt de prisos.
Am fost mulți ani director de școală și aproape 30 de ani am predat în cadrul sistemului de învățământ englez. Acum sunt autor de cărți, editor, scriitor și militant pentru libertate.
Am pierdut numărul părinților care mi-au zis: „Scrie ceva pentru copiii noștri, ceva care să spună adevărul!”
De aceea am scris 2030.
Nu vă lăsați înșelați: această carte nu este ficțiune pură. Este o profeție. Dacă acum nu facem nimic, dacă rămânem tăcuți, dacă acceptăm fiecare lozincă și fiecare temă pe care ne-o impun, atunci 2030 nu va fi doar o poveste. Va fi viitorul vostru.
Adulții pot să nu fie de acord, dar sarcina rezistenței le va reveni tinerilor. Ție.
Așa că citește cu atenție. Ține minte ce a fost șters. Și, când va veni momentul să ridici, ia această decizie cu convingere și hotărâre. Pentru că dacă tu nu te ridici, nimeni altcineva nu o va face.
Notă despre stilul cărții
În calitate de director de școală, abordarea mea în privința educației era cea recunoscută la nivel internațional. Își avea rădăcinile în ceva numit educația caracterului, o concepție de la care se aștepta ca tinerii să-și depășească zonele de confort.
I-am văzut pe copii înflorind când făceau focul la temperaturi sub zero grade, trăgeau cu pușca cu mână sigură, înnoptând sub cerul liber și confruntându-se cu provocări personale care cereau curaj.
Asemenea experiențe i-au dezvoltat. Le-au dat putere. Le-au călit rezistența.
Această carte este scrisă cu același spirit. Ești pe cale să intri într-o lume distopică. Este concepută în mod deliberat pentru a da această senzație.
Este posibil să simți primele capitole ca pe un chin, grele, necruțătoare. Acest lucru este intenționat. Aici nu e vorba de TikTok, cu efectul său rapid de dopamină, nici de vreun blockbuster de Hollywood care începe cu explozii.
Această poveste cere de la tine concentrare, rezistență. Călătoriile cele mai grele sunt cele care ne schimbă cel mai profund.
Și, dacă primele capitole stabilesc cadrul acestei lumi apăsătoare, călătoria nu se oprește aici.
Drumul se lărgește, ritmul se iuțește și ceea ce urmează îți va răsplăti perseverența.
2030 nu este o carte obișnuită. Pe măsură ce citești, vei descoperi că nu ești doar un observator. Ești un participant. Această poveste este ancorată în realitate. Ție, cititorule, îți revine rolul cel mai important de jucat.
Așa că puneți centura de siguranță. Rămâi cu mine. Să intrăm împreună în anul 2030. Căci, atâta vreme cât nu vei realiza că te îndrepți ca un somnambul către o distopie, nu vei putea începe să deschizi ușa închisorii tale.
Și, atunci când acest moment va veni, vei descoperi cât de puternic ești cu adevărat.
Capitolul I: Închisoarea Digitală
George s-a trezit și în jurul său era liniște. Nu o liniște plăcută, ci o liniște apăsătoare, artificială, a unei lumi fără cântec de păsărele, fără trafic de mașini, fără râsete. Consiliul găsise mijloacele să aducă la tăcere până și zorile.
Camera lui era identică cu toate celelalte camere: pereți pătrați, lumină palidă, un pat fără moliciune.
Pe perete licărea un ceas, dar acele sale nu ticăiau. Timpul era măsurat acum în doze și date, nu în ore și minute.
S-a ridicat încet, apăsându-și ochii cu palmele. Din nou același vis, un sunet pe care nu îl putea identifica, un murmur vesel, un râs de copil care nu aparținea acestei lumi.
A încercat să-l prindă și să-l păstreze în memorie, dar acesta i-a alunecat ca apa printre degete.
Consiliul Mondial pentru Siguranță numea aceste frânturi „spini”. Cetățenii erau instruiți să le raporteze imediat, să se prezinte pentru a fi corectate. Însă George învățase să păstreze tăcerea. Să poarte spinii în tăcere. Să-i lase să ardă ca un foc tainic.
Nici astăzi nu avea să fie altfel. Se va îmbrăca în uniforma Consiliului Mondial pentru Siguranță, va străbate străzile Consiliului, va rosti cuvintele Consiliului.
Însă, în sinea lui, purta ceva ce injecțiile și lecțiile nu putuseră șterge. O urmă a unei alte vieți. Un murmur care îi amintea că lumea fusese cândva cu mult mai mult decât ce este astăzi.
Și zidurile, chiar dacă George încă nu știa asta, își aminteau și ele.



Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
in cele din urma se va face un film, se va schimba pe ici pe colo scenariul ca sa nu dea idei prea multe, va primi un oscar sau doua apoi...altul la rand (au fost v for vendetta, logan s run, 1984, brazil, si multe multe altele)...
copiii zilei de azi nu mai citesc si chiar daca citesc nu citesc cum trebuie
:((
“2030” de Albert Brooks
“2030” de Mauro F. Guillén
“2030” de Amy Zuckerman și James Daly
“2030” cartea la care face referire articolul, scrisă de Mike Fairclough
Ce vă spune asta?
Aștept să particip la dezbateri asupra AGENDEI 2030 între persoane înțelepte - câte or mai fi!
Anul ăsta este simbol al schimbării către dezmembrarea umanității dpdv a capacităților cognitive, a distrugerii valorilor, a alienării etc etc, ori va însemna TREZIREA!
Dacă “Pe aripile vântului”, “Albă ca zăpada”, opere și o mulțime de alte elemente culturale cu care am devenit adulți sunt astăzi îngropate, mie nu mi-e greu să întrevăd viitorul omenirii ca pe o linie plată în monitorul cardiac din ATI !!! Morți vii … oameni robotici cu programe limitate.
Caut cartea, e oxigen care mai dă speranță.
După 2030 va fi ÎNTOARCEREA ori SFÂRȘITUL …
Noi din anii ‘40-‘50-60 ne-am născut când a trebuit, am mușcat din viață, amu ne punem dinții în pahar pe noptieră seara!!!!
Tineri zdraveni sunt mulți, însă sunt deja prea mulți cei care cred în chipuri implantate mai mult decât în Dumnezeu!
Pentru mine, britanicii, conducerea lor de fapt, au fost mereu niste ipocriti si c**ve, care au calcat in picoare, fara resentimente, alte popoare si natii pentru a-si atinge ei scopurile "strategice".
. Dar asta nu inseamna ca aceasta carte nu este buna.
Asa este? Va fi viitorul nostru? Aceasta "profetie" vine mai degraba sa ne sperie, si aceasta carte fiind de fapt, tot o lozinca. Frica este cea mai buna cale de dresaj. Ni se prezinta programatic "viitorul" in toata media de informare ca fapt implinit deja in mintile noastre. De asta s-au scris si se vor mai scrie multe carti asemanatoare pline de indemnuri sterile, tocmai pt. ca "elita" stie ca daca omenirii i se serveste ceea ce vrea "sa auda" si "sa vada", va ramane pasnica si tacuta, docila in fata mortii, asa cum isi doresc casapii ei miliardari.
Pe Dumnezeu L-au uitat toti, nu se mai tine cont de profetiile Lui adevarate. Adevarata lupta e cea spirituala, care indeamna la Viata cu Dumnezeu impreuna, nu cea politica, sterila, facand mult zgomot pt. nimic... Pentru ca nimic e lumea asta fara Dumnezeu!
Iar în ceea ce privește DISTOPIA, acest fenomen al modului distorsionat de a percepe realitatea e strict legat de AGENDA 2030 și este “implementată”, distopia, în tinerii care vor fi adulți în următorii ani.
Cu tot respectul notez puțină distopie în rândurile d-voastră. Sper să mă înșel.
Așa ca zic “hai să vorbim de cartea 2030 și de Agenda respectivă numai după ce am citit pe prima și am luat cunoștință de cele 17 obiective perfect utopice dar care vor cuceri distopicii din prima” …
https://www.bitchute.com/video/9MAzyvOsMkTv
Este vorba de pereti intregi, foarte mari, situati in locuri foarte vizibile, plini de desene cu tema masonica si illuminati, care, daca te uiti cu atentie, te revolta si iti tulbura mintea, pentru ca sunt desene extrem de ciudate, supranaturale, exagerate, respingatoare, pline de simboluri masonice, astfel ca numai ei stiu ce au vrut sa spuna, insa cu siguranta, acest trend este in concordanta cu impunerea simbolurilor masonice in alte domenii, cum e muzica, moda, entertrainmentul, filmele etc.!
Intrebarea mea este, cine ii plateste pe acesti asa-zisi "artisti", de ce autoritatile tolereaza si chiar incurajeaza asa ceva si de ce nimeni nu ia vre-o atitudine impotriva acestor desene? Acesti "artisti" sunt platiti din banii nostri?
Am vazut o multime de astfel de desene in Cluj, Bucuresti, Berlin etc. ! Exemple sunt foarte multe.
Aratau la TV o astfel de campanie, initiata de curand in Bacau, si, intervievand o doamna, aceasta afirma cu o naivitate dezarmanta, ca era foarte incantata, ca o sa arate orasul "mai frumos".?!
Foarte multi oameni nu inteleg ce reprezinta aceste desene si chiar cred ca este o reprezentatie "artistica"! Daca ar fi o manifestare normala, artistica, atunci, dupa parerea mea, ai vedea ca un astfel de artist din Constanta stie sa deseneze, spre ex. scene cu delfini, altul din Timisoara peisaje cu munti, iar altul in Bucuresti pajisti si flori, Dar tocmai asta arata ca sunt precis coordonati de la centru, ca TOTI au exact acceasi tema, de parca au fost instruiti (mai bine zis inoculati) de acelasi profesor-coordonator!
Consider ca daca nu facem ceva in privinta asta, ne vom trezi inconjurati de astfel de gunoaie subterane, oculte, cu mesaje subliminale, care le va influenta cumva mintea majoritatii oamenilor!
Campania asta o consider cumva ca o "marcare a teritoriului lor", cum este si semnul Clubului Rotary, afisat ostentativ (si, desigur, sustinut de autoritatile locale) la intrarea in multe orase, probabil cu mesajul ascuns "controlam si acest oras"! Astfel toti ne putem trezi intr-un oras care credeam ca ne apartine, dar de fapt nu mai detinem nici o bucatica din el, pentru ca este controlat de sforari necunoscuti!
Trezirea POPOR !!!
Trezirea POPOR !!!
Este vorba de pereti intregi, foarte mari, situati in locuri foarte vizibile, plini de desene cu tema masonica si illuminati, care, daca te uiti cu atentie, te revolta si iti tulbura mintea, pentru ca sunt desene extrem de ciudate, supranaturale, exagerate, respingatoare, pline de simboluri masonice, astfel ca numai ei stiu ce au vrut sa spuna, insa cu siguranta, acest trend este in concordanta cu impunerea simbolurilor masonice in alte domenii, cum e muzica, moda, entertrainmentul, filmele etc.!
Intrebarea mea este, cine ii plateste pe acesti asa-zisi "artisti", de ce autoritatile tolereaza si chiar incurajeaza asa ceva si de ce nimeni nu ia vre-o atitudine impotriva acestor desene? Acesti "artisti" sunt platiti din banii nostri?
Am vazut o multime de astfel de desene in Cluj, Bucuresti, Berlin etc. ! Exemple sunt foarte multe.
Aratau la TV o astfel de campanie, initiata de curand in Bacau, si, intervievand o doamna, aceasta afirma cu o naivitate dezarmanta, ca era foarte incantata, ca o sa arate orasul "mai frumos".?!
Foarte multi oameni nu inteleg ce reprezinta aceste desene si chiar cred ca este o reprezentatie "artistica"! Daca ar fi o manifestare normala, artistica, atunci, dupa parerea mea, ai vedea ca un astfel de artist din Constanta stie sa deseneze, spre ex. scene cu delfini, altul din Timisoara peisaje cu munti, iar altul in Bucuresti pajisti si flori, Dar tocmai asta arata ca sunt precis coordonati de la centru, ca TOTI au exact acceasi tema, de parca au fost instruiti (mai bine zis inoculati) de acelasi profesor-coordonator!
Consider ca daca nu facem ceva in privinta asta, ne vom trezi inconjurati de astfel de gunoaie subterane, oculte, cu mesaje subliminale, care le va influenta cumva mintea majoritatii oamenilor!
Campania asta o consider cumva ca o "marcare a teritoriului lor", cum este si semnul Clubului Rotary, afisat ostentativ (si, desigur, sustinut de autoritatile locale) la intrarea in multe orase, probabil cu mesajul ascuns "controlam si acest oras"! Astfel toti ne putem trezi intr-un oras care credeam ca ne apartine, dar de fapt nu mai detinem nici o bucatica din el, pentru ca este controlat de sforari necunoscuti!
https://www.bitchute.com/video/U0ndZvlMt0x0
Pentru ca si ei s-au impartit in doua, ca sa ne dezbine, sau sa-si recastige increderea pierduta in plandemie. Cat despre desenatori, acestia n-o fac de amorul artei, ci lucreaza pe comanda fiind platiti bine sa execute ce-si doresc acesti "sforari necunoscuti" psihopati (adica mantre oculte), stapanii banilor fara numar si ai bancilor de pretutindeni. Agenda lor merge mai departe, pt. ca chiar daca uneori fac un pas in spate (vezi "pacea" din Gaza), imediat vor face doi inainte (adica vor face alte nenorociri si mai mari pe pamant decat cele deja vazute).
https://www.bitchute.com/video/eq3UoTx28WRF
"În scrierile sale, Dalrymple pledează pentru o întoarcere la canonul cultural clasic, criticând argumentat și solid, dar cu umor, expresiile artistice moderne, de la arhitectura de tip Bauhaus până la muzica rock, trecând prin „arta urbană” a graffitiului".
Poate ne lămurește el cu această artă urbană a grafitiului. Cred că o să obții cel mai satisfăcător răspuns. Și spune-ne, te rog, și nouă ce-ai aflat!
"Crescut intr-o familie evreiasca non-religioasa, a inceput sa puna la indoiala existenta lui Dumnezeu de la varsta de 9 ani. A devenit ateu, ca raspuns la un moment dat la o adunare scolara". (https://en.wikipedia.org/wiki/Theodore_Dalrymple)
Deci nu ma incanta sa discut cu un astfel de om, dar, daca considera ca merita, Activenews, care are mai multa mobilitate, ar putea sa mearga la intalnirea respectiva si sa ii puna o astfel de intrebare..
Acum o fi umblat și pe căi rătăcite în tinereții, dar omul și-a găsit în cele din urmă cărarea dreaptă, sau să o spun mai palstic...drumul Damascului!
Pe de altă parte, ar putea fi o subtilă defăimare din partea celor de la wikipedia pentru cei care sunt considerați indezirabili, neconformi cu "valorile occidentale", posibili viitori "putiniști", etc. Nu crede pe bune tot ce spune wikipedia. E un site controlat politic când vine vorba de biografii desidente.
Eu zic că merită se mergi, să vezi și să cunoști omul face-to-face și te vei convinge mai bine!
Succes!
Subscriu, frate!
“2030” de Albert Brooks
“2030” de Mauro F. Guillén
“2030” de Amy Zuckerman și James Daly
La o rapida sinteza (cateva fragmente doar) ale celor 4 carti primele 3 de mai sus sant mai mult descriptive si indeamna spre inevitabil :accepta ,adapteaza-te supune-te mai pe romaneste sa ne acceptam soarta
In schimb cartea lui Mike Fairclough, 2030: When Even Memory Is Outlawed, The Walls Become Witnesses(2030 Când chiar și memoria este scoasă în afara legii, zidurile devin martori) are o nota discordanta fata de prmele 3,anume: sa nu accepti,sa iti amintesti cine esti
Urmaresc de ceva ani tiparele in istorie,economie,finante,tehnologie si nu numai,nu faptele sau descoperirile in sine doar cum se leaga si unde tind sa mearga si pot spune fara a ma declara profet ca totul duce spre acest punct ,mai mult se vede clar unde lucrurile vor ajunge urmand acest trend
Nu pot spune exact daca e vreo conspiratie sau vreun plan ,dar tiparele se pliaza mai degraba pe logica De exemplu :sa presupunem ca pe tot pamantul sant doar 10 oameni si ai 2 felli de paine .Logica (umana bineinteles)spune ca in timp cu doar 2 felli de paine nu ii poti tine pe toti in viata ,si atunci hranesti doar 2 oameni
Acum...cand te uiti la politicile actuale de implementare ale venitului universal si la vaietele sistemului ca "vai prea multi batrani si prea putini muncitori" venitul universal se bate cap in cap cu vaietele sistemului... (Aici fiecare din dvs poate completa ce va urma)
Si exemplele pot continua mult si bine
Teoria (nu stiu daca e numele potrivit) la care am ajuns e ampla dar cartea(fragmetele aparute) lui Mike Fairclough confirma cea ce am gandit si anume TIPARELE
Nu ma intereseaza faima de a fi primul ,sant multi altii care au gandit cu mult inaintea mea doar un exemplu Goethe ,nu am retele sociale si nu comentez decat pe activenews
Ce ma intereseaza insa e ca toata lumea sa "simta"
Am redus asa zisa teorie la 2 cuvinte
Aroganta si Umilinta
(Acum o sa am probleme):))
Nu e vorba de religie ,doctrina,ideologie technologie sociologie,politica samd
Doar de aroganta de a spune DESTUL
Sau de umilinta de a spune DESTUL
Ce reiese insa clar si din asazisa mea teorie si din cartea lui Fairclough este ca omenirea in ansamblul ei a devenit AROGANTA
Nu pentru ca ar fi rea ,ci doar pt ca asa a fost invatata
Mecanismele sant la vedere iar cartea lui Faiclough le va lamuri desi sant multi aici care deja au vazut mecanismul(sistemul) ,pe care ii respect si le apreciez comentariile
Nu sant deloc impotriva tehnologiei ,dar ganditi-va ce anume ne a adus aici si unde ne impinge mai departe
Acum...ce ar insemna 100 de ani de liniste digitala?
Si va invit pe fiecare sa va spune ti parerea nu in comentarii,doar pt dvs
Ca si sa zicem experiment propun sa constuim o lada mare sa o ducem intr-un loc public (bineinteles cu aprobarile (re)(le)gale)
Si sa aruncam telefoanele in ea
Adica sa avem umilinta de a spune DESTUL
Va multumesc cu umilinta pt rabdare