Rugăciune pentru rănile țării
Nu da, Doamne, niciunui dușman
Suferința noastră dintr-un an
Și ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.
Pâinea noastră coaptă-n bunătate
Dă-ne-o ca și până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe-nnoptate.
Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Și pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă și-ndurare.
Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Țării.
Pică-i, Doamne, din uleiul sfânt
Peste rănile cioplite în pământ
Și înalță din puterea gliei
Chipul cel rotund al României.
Vintilă Horia
„Pe mine nu m-au atacat reprezentanții nu știu cărei etnii sau ai nu știu cărui regim politic. M-au atacat dușmanii omului.” – Vintilă Horia (18 decembrie 1915, Segarcea – 4 aprilie 1992, Collado Villalba, Madrid, Spania)
Vintila Horia la TVR
Cum se lucrează taina fărădelegii la sfîrșitul lumii
Curios lucru, lucrarea aceasta, a tainei fărădelegii (2 Thes 2:7) la sfîrșitul lumii. Apostazia, neputînd fi cerută prin lepădarea explicită de Hristos, se cere acum prin lepădarea de chipul dumnezeiesc (prin acceptarea ideii că sîntem nedeplini și handicapați ca ipostas, însă deplini / întregi / integri doar dacă sîntem dependenți de tehnologie) și prin lepădarea de cei ce au plăcut lui Dumnezeu. Dacă despre noul iconoclasm am mai vorbit (pomenind despre super-tehnologizare și cyborgizare), apostazia prin lepădarea de cei ce au plăcut lui Dumnezeu este noua etapă a pîrei, a turnătoriei – o faptă cu desăvîrșire diabolică.
Spune Sfîntul Dorothei din Gaza astfel:
„Sînt două smerenii, precum și două mîndrii. Cea dintîi mîndrie este cînd cineva disprețuiește pe fratele, cînd îl socotește ca nefiind nimic și pe sine ca fiind mai presus de el. Acesta, de nu se va trezi repede și de nu se va sîrgui să scape de ea, vine cu încetul și la a doua mîndrie, prin care se mîndrește și împotriva lui Dumnezeu, și-și pune pe seama sa isprăvile săvîrșite, nu pe seama lui Dumnezeu.
Cu adevărat, frații mei, am văzut odată pe cineva ajungînd la această stare jalnică. La început, dacă cineva dintre frați îi spunea ceva de altul, disprețuia pe fiecare și zicea: «Cine e acela? Nu este altul (bun) decît [Sfîntul] Zosima și cei împreună cu el». Apoi a început să-i disprețuiască și pe aceștia și să zică: «Nu este altul (mai bun) decît [Sfîntul] Macarie». Și după puțin a început să spună: «Cine e Macarie? Nimeni! Nu sînt (mari) decît [Sfinții] Vasilie și Grigorie». Apoi, după puțin, a început să-i disprețuiască și pe aceștia, zicînd: «Cine este Vasilie? Și cine e Grigorie? Nimeni. Numai Petru și Pavel (sînt mari)». Și i-am spus lui: «Cu adevărat, frate, și pe aceștia îi vei disprețui». Și, credeți-mă, că după puțină vreme, a început să zică: «Cine este Petru și cine Pavel? Nimeni. Numai Sfînta Treime (e mare)». Pe urmă s-a mîndrit și împotriva lui Dumnezeu Însuși și așa și-a ieșit din sine. De aceea trebuie să luptăm, frații mei, împotriva celei dintîi mîndrii, ca să nu cădem cu încetul și în mîndria cea mai deplină."
Acesta este motivul apostaziei: mîndria. Înjugarea ei cu necredința va duce negreșit la lepădarea de Hristos. După ce vrăjmașii lui Hristos și ai poporului român au încercat pe rînd să convingă autoritățile locale să retragă titlul de cetățeni de onoare unor mari români – precum Părintele Justin Pârvu și Valeriu Gafencu, etc -, acuzîndu-i de "fascism”, a venit acum rîndul lui Vintilă Horia. Vintilă Horia a fost o uriașă personalitate academică, de anvergură internațională. Romanul său "Dumnezeu S-a născut în exil” a fost apreciat pe multe meridiane ale lumii, devenind un soi de manifest al unei lumi sugrumată de ateism. Volumul a fost premiat cu premiul literar Goncourt și a fost contestat de regimul bolșevic la putere în România anului 1960, România în care elita intelectuală și morală a țării zăcea în închisori. (...l
Integral la MĂRTURISITORII


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.