Ce rost are să mă revolt?
Mă aude cineva?
Câștig ceva?
Mă simt mai liber decât sunt acum?
Puterea a restrâns românului de rând, adică mie, că nu vorbesc în numele poporului, orele de circulație.
De la ora 22, gata, puterea mă trimite la coteț.
Nu are logică, pentru că o parte din cetățenii care o lălăiau până la ora 23 o să-i înghesuie pe cetățenii care, ca și mine, ne făceam treburile până la ora 22.
Virusul are tot mai multe tulpini, zic ei. Probabil că sunt și unele nocturne. Sunt gata să cred orice.
Nu mă pot lupta cu virusul.
M-au vaccinat, m-au mascat, acum mă țin în casă de la ora 22.
E logica lor.
Nu știu dacă vaccinul mă împiedică sau nu să iau un virus și să-l dau altuia, după ora 22.
Nimic n-are importanță. După ce am trăit 35 de ani în comunism, am o vedere specială asupra libertății.
Un stat deștept trebuie să te facă să simți că legea dată de el nu îți îngrădește libertatea. Să te mintă inteligent și frumos.
România este o țară rea.
Aveam, în 2019, cea mai mare mortalitate infantilă din Uniunea Europeană.
Nivelul de civilizație al unui stat este apreciat după acest indicator.
Apoi vin ceilalți.
Cu alte cuvinte, pe oricine aș vota în țara mea, n-am nici un fel de așteptări, nicio pretenție de la putere.
Îmi trăiesc viața bombănind.
Dar, în general, nu-mi pasă.
Un tânăr a fost întrebat ce e mai rău: să nu fi informat sau să nu-ți pese.
Omul a răspuns: nici nu știu și nici nu-mi pasă.
Mi-a luat vorba din gură.
Trebuie să lucrez la stăpânirea de sine, fără de care simțul libertății mele are mult de suferit.
Pe vremea când eram medic la dispensar, a venit la mine un căpitan în civil.
S-a prezentat (nu țin minte cum îl chema) și avea un caiet gros în mână.
Misiunea lui era să facă, lunar, câte o vizită pe la toți șefii de instituție: alimentară, școală, aprozar, CAP, SMA, dispensar, etc.
Să ia relații despre ceilalți, mi-a explicat el. Adică să-l torn eu pe nea Vasile, zis și ”tristul”, de la ”Ferometal”, care îmi dădea gaz lampant, după ora închiderii, peste cota de cinci litri pe lună, să am ce pune în lampă, una din aia cu burlui și cu oglindă, că se oprea lumina electrică de la ora 21 până la 6 dimineața și nea Vasile, Dumnezeu să-l ierte, știa că citesc mult noaptea.
Era prin vara lui 1989 când a venit căpitanul ăla la mine, în miezul zilei și nu se ferea de nimeni.
M-a întrebat dacă știu limbi străine.
Niciuna, zic.
Cum niciuna? Nu se poate. Glumiți! Nici engleză?
Nu, nu știu, i-am răspuns.
Nici franceză?
Nici.
Nu se poate! zice plin de ciudă.
A închis, furios, agenda, pe care scrisese, mărunt, până la venirea mea.
De atunci, nu l-am mai văzut.
După revoluție, am auzit că l-au mutat la Timișoara.
România nu s-a schimbat, după 1989.
Am mutat răul dintr-o parte în alta.
Libertate? Ce e aia libertate?
O limbă străină.

Rasvan Cristian Stoica