"Zvârcolindu-se și contorsionându-se pe targă": Prima execuție cu Azot în SUA – "Cel mai oribil lucru pe care l-am văzut vreodată"

De Ștefan Constantinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În premieră, în Statele Unite, o persoană a fost executată prin inhalarea cu azot. Moartea a avut loc în chinuri groaznice.

Statul Alabama l-a executat pe Kenneth Smith, în vârstă de 56 de ani pentru implicarea sa într-o crimă pe bani din  1988, relatează CNN.

În 2022, Smith a supraviețuit unei încercări ratate de a fi executat cu injecție letală, după ce au apărut probleme la introducerea substanței în venă.

În alte vremuri, considerate mai „inumane”, supraviețuirea după o execuție i-ar fi adus condamnatului grațierea. Nu și în astăzi, în plină dictatură a „drepturilor omului”.

Avocații săi s-au opus condamnării la moarte până la final, dar, în cele din urmă, au pierdut apelul. Mai mult, ei au afirmat că clientul lor este un cobai pentru acest nou tip de execuție, însă nu au fost luați în seamă.

Alabama este unul dintre cele trei state americane (împreună cu Ohio și Missouri) care a aprobat noua metodă de execuție, care constă în înlocuirea oxigenului prezent în corp cu doze mari de azot.

Metoda a fost adoptată în 2018, din cauza penuriei de substanțe utilizate la execuția prin injectare letală.

Biroul Procurorului General din Alabama a susținut atunci că o astfel de moarte este absolut fără durere, afirmând că privarea de oexigen„va duce la pierderea cunoștinței în câteva minute și va duce la moarte în câteva minute”.

El a comparat noua metodă de execuție cu accidentele industriale în care persoanele leșină și mor la scurt timp după ce au fost expuse la azot.

Execuția lui Kenneth Smith cu azot a fost o premieră în Statele Unite. Însă cu greu s-ar putea vorbi de un „succes”. Condamnatul a murit în chinuri groaznice.

Azotul i-a fost administrat cu ajutorul unei măști fixate pe figură timp de 15 minute. O vreme, condamnatul a rămas conștient, apoi, încă două minute, „s-a zvârcolit și s-a contorsionat pe targă”.

Au urmat alte câteva minute de respirație profundă, apoi aceasta a început să se încetinească „până când nu a mai fost perceptibilă de martori și de reprezentanții presei”.

Duhovnicul lui Kenneth Smith, reverendul Jeff Hood, el însuși martor la execuție, a declarat că a fost „cel mai oribil lucru pe care l-am văzut vreodată”.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Radu Comsuta 26.01.2024 20:42
    Și mai oribil decât atât e că America se mândrește cu o biserică satanistă. De accolo au plecat toate blestemățiile și nebuniile. Cruntă va fi soarta lor.
  • DanielaBMED 26.01.2024 20:50
    Sunt TOTAL (!!!) împotriva pedepsei cu moartea, dar mă întreb de ce atâta "fandoseală" pentru ucigașii ăștia americani ; cum de nu folosesc pistolul cu un glonte ? - sau plutonul de execuție... Bagă substanțe în venă, în plămâni... Oribilă este ORICE FEL DE UCIDERE ! ( dar ce zic eu, când războaiele etc, sunt la ordinea zilei ? ) Oare nu ajunge închisoarea pe viață, în cele mai rele cazuri ?
  • DanielaBMED 26.01.2024 20:52
    Nu l-au omorât tot ei pe Schimonahul Efrem ? Și acesta era și nevinovat...
  • INJECTIA FINALA 27.01.2024 02:15
    Probeaza pt noi injectia letala
    Recenta plandemie ne este inca vie
    Masca cu oxigen a fost fatala

    Tinta : a noastra moarte sau robie
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  5. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  6. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  7. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  8. Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

  9. Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

  10. Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”