

Sentință extrem de controversată, cu un impact emoțional uriaș, în Marea Britanie. Un judecător al Înaltei Curți a decis că medicii au dreptul să întrerupă, împotriva voinței părinților, tratamentul pe care-l administrează copilului de 21 de luni, relatează BBC.
Alfie Evans suferă de o boală necunoscută, căreia specialiștii nu i-au putut găsi cauza și tratamentul, iar magistrații au fost de acord că a-l menține pe micuț în viață ar fi „nedrept și inuman”.
Șefilor spitalului din Liverpool unde este internat micuțul au explicat că Alfie, care s-a născut în mai 2016, se afla într-o stare semi-vegetativă ce duce la o degenerare neurologică. Părinții săi au încercat să prelungească viața copilașului transferându-l la un spital din Roma, cu speranța că între timp se găsește un leac.
Știrea, difuzată în regim de breaking news de întreaga presă britanică, a stârnit o avalanșă de comentarii pe rețelele de socializare, cele mai multe negative atât la adresa medicilor, cât și a judecătorilor.
Anul trecut, povestea micuțului Charlie Gard,care suferea de depletie mitocondrială, o maladie genetică rară, condamnat de justiția britanică „la o moarte demnă”, a emoționat oameni din toate colțurile lumii, care s-au mobilizat pentru salvarea lui.
Printre cei care și-au exprimat durerea și indignarea față de decizia Curții Europene s-a aflat și președintele american, Donald Trump, care a scris într-o postare pe twitter că vrea să ajute familia lui Charlie, ca să-l poată aduce în Statele Unite.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.