

Mii de militari unguri urmează să fie prezenţi cu vehicule de transport şi tancuri la frontiera de sud cu Serbia, pentru a o proteja, informează MTI.
Anunţul a fost făcut de Tibor Benko, Şeful Statului Major, care a declarat joi pentru postul M1 că militarii vor continua să construiască gardul de la frontiera dintre Croaţia şi Ungaria şi că protecţia va include mai multe elemente.
Benkko a subliniat că exerciţiul militar Acţiune Hotărâtă 2015 s-a desfăşurat ca rezultat al crizei migrării.
Cu ajutorul exerciţiului, armata s-a pregătit pentru sarcini în gestionarea presiunii migraţiei, iar reglementări în acest sens au fost aprobate de către Parlament, a adăugat el.
Aceste reglementări detaliază diverse sarcini prevăzute de lege. Astfel, militarii sunt abilitaţi, între altele, să verifice documente, să percheziţioneze corporal persoane şi să gestioneze mulţimi de oameni - însă reglementările cu privire la folosirea armamentului din dotare nu au fost modificate, a subliniat Benko.
Şeful Statului Major ungar a mai anunţat că 4.300 de militari au participat la exerciţiu şi că la frontieră vor fi mobilizaţi tot atâţia militari.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.