

Turcia nu va ezita să doboare avioanele militare care îi încalcă spaţiul aerian, a afirmat sâmbătă premierul Ahmet Davutoglu, la o zi după doborârea unei drone neidentificate în apropierea graniţei cu Siria, relatează Reuters.
'Am doborât o dronă ieri. Dacă ar fi fost un avion, am fi procedat la fel. Sunt cunoscute regulile noastre. Oricine ne încalcă frontierele, îi vom da răspunsul necesar', a declarat Davutoglu, conform Agerpres.
Un oficial american a declarat pentru Reuters că Washingtonul banuiește că ar fi fost vorba de o dronă rusă, dar ar fi vorba doar despre o informație preliminară.
Moscova susține însă că toate aparatele sale de zbor au aterizat în siguranță, dupa ce și-au efectuat misiunile.
La începutul lunii, Turcia a acuzat în repetate rânduri ca avioanele ruse au pătruns în spațiul sau aerian.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.