

Parlamentul danez a adoptat, joi, în unanimitate, o lege privind coronavirusul, care oferă autorităților medicale puteri de a forța testarea, tratamentul și carantina în pandemia de coronavirus cu sprijinul poliției. De asemenea, legea va permite autorităților să aplice vaccinarea obligatorie oamenilor, chiar dacă în prezent nu există încă un vaccin pentru Covid-19, anunță site-ul The Local.dk.
Noul act normativ va rămâne în vigoare până în martie 2021.
„Am fost impresionat când am văzut tot Parlament ridicându-se și votând pentru asta”, a declarat ministrul Sănătății, Magnus Heunicke, pentru radiodifuziunea națională din Danemarca, după aprobarea legii.
Trine Maria Ilsøe, reprezentant al Curții de Justiție din Danemarca, spune că, în conformitate cu noua lege, cetățenii danezi ar putea face obiectul urmăririi penale dacă refuză să respecte cerințele autorităților medicale. „Înseamnă că oricine va putea fi condamnat dacă, de exemplu, refuză să se supună testării pentru coronavirus”, a explicat magistratul.
Ministerul Sănătății va colabora cu Ministerul Justiției pentru detalii legate de modul în care poliția va colabora cu oficialii din domeniul sănătății pentru a aplica prevederile legii.
Inițial, guvernul a dorit ca legea să ofere poliției dreptul de a intra în locuințe fără o hotărâre judecătorească, dacă există suspiciunea de infecție cu coronavirus. Ideea a fost abandonată după ce mai multe partide din parlament s-au opus.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Mai multe despre Danemarca 'țara fericirii' aici: https://rense.com//general85/jones.htm
Dar totusi scrie negru pe alb ca e adevarata stirea . Putem sa fim ignoranti sau rau intentionati sa nu vedem asta
https://jyllands-posten.dk/indland/ECE12007677/hastelovens-befoejelser-er-uden-fortilfaelde-i-danmark/
"Puterile legii de urgență sunt fără precedent în Danemarca. De la cel de-al Doilea Război Mondial, nu am văzut astfel de măsuri violente, cum este cazul legii 'corona', spune profesorul.
Joi seara târziu, răspândirea coronavirusului a provocat o mostră de istorie politică daneză. Ca urmare a creșterii puternice a numărului de persoane infectate, un Parlament unanim a aprobat o lege de urgență.
Legea oferă autorităților o serie de puteri fără precedent pentru a stopa răspândirea infecției.
Printre inițiative se numără cadrul legal pentru ministrul Sănătății, pentru a putea iniția examinări forțate, tratament forțat și carantină, dacă se suspectează infecție cu coronavirus.
Mai mult, vaccinarea poate fi administrată prin constrângere. Cu toate acestea, în prezent nu există niciun vaccin împotriva noului virus."
P.S. Astăzi, joi 19 martie 2020, la 6 zile de la votarea acestei legi, situația în Danemarca era următoarea (https://www.worldometers.info/coronavirus/):
1,151 cazuri +94 (cazuri noi depistate astăzi) 6 decese
Concluzie: puterile fără precedent oferite de lege autorităților nu par a stopa răspândirea infecției. Zeci de noi cazuri apar zilnic. Aceste 'noi cazuri' se datorează mai degrabă testării forțate.
Nu cred că există un test specific pentru acest virus. Bănuiesc că toți cei care tușesc, au o simplă răceală/gripă sezonieră sau probleme respiratorii cronice (astm) sunt marcați pentru a umfla statisticile și a justifica orice abuz împotriva cetățenilor.
Celor care doresc să dea statului mai multă putere, le spun să fie foarte atenți la ce-și doresc.
Asta îi așteaptă și pe români dacă asistă pasivi la votarea legii vaccinării.