Motto: Je t'aime, Belgique! Je t'aime, Daienne!
Au trecut niște ore bune de când știrile despre tragicele evenimente de la Bruxelles au inundat rețelele de știri și tot nu știu ce să cred. Sincer, mă interesează mai puțin sau deloc ce spun ai noștri sau ai lor despre ceea ce cred ei că s-a întâmplat sau care anume sunt originile și motivele atentatelor și, evident, concluziile care trebuie trase de aici. Sincer, puțin îmi pasă. De fapt, voiam să vă spun ceea ce simt eu atunci când este vorba despre Belgia, țară de care ne leagă atât de multe, dar despre care puțini au habar. Prima noastră Constituție, sistemul nostru monarhic, chiar steagul nostru tricolor, toate astea își au originile în Regatul Belgian, nu în Franța, așa cum cred aproape toți compatrioții noștri. Dar, nici asta nu contează foarte tare. Important este doar destinul și legătura mea sentimentală cu această țară unică și extraordinară prin unicitatea ei.
Daienne, o franțuzoaică un pic mai specială
De fapt, totul începe cu Diane, dragostea mea veche și mereu prezentă. Sunt un bărbat trecut de prima tinerețe, dar tot nu pot lăsa deoparte ceea ce simt mereu atunci când tranzitez Belgia. Ce rost are să trec prin spațiul francofon, dacă nu o reîntâlnesc pe femeia pe care nu am putut s-o uit niciodată? Este tipul ideal al francezului nordic. Născută în Lille, oraș francez, dar care aparține culturiii flamande, din mamă franțuzoaică și tată tunisian, Daienne, așa cum îi spun eu, m-a învățat că trebuie să iubesc lucrurile simple și oamenii așa cum sunt ei. Deși este franțuzoaică, așa cum vă spuneam, iubita mea este rezidentă de ani buni în Luxemburg, dar și-a făcut studiile la Gembloux, în Belgia, drept pentru care se pare că a rămas atașată pe veci de Belgia și de valorile ei. Deși este măritată cu un belgian de limbă germană cu care are trei copii foarte reușiți, găsește mereu timp să ne vedem și să dăm o tură prin Belgia, așa cum îi place ei să numească aventura noastră nevinovată sau poate foarte vinovată.
Un tren către Bruxelles
Ne întâlnim de fiecare dată în gara din Luxembourg-Ville și luăm trenul către Liege sau către Bruxelles. Stăm față în față și ea îmi povestește mereu de Belgia. Iubește Belgia și o consideră a doua ei patrie. E ciudat să vezi că o franțuzoaică poate iubi o altă țară decât Franța, dar așa este ea. În fine, să zicem că mergem spre Liege... E o linie simplă și obosită, care traversează Ardenii. Stăm față în față și ascult poveștile ei despre război, despre ciocolată și despre berea belgiană. Afară ninge, dar zăpada se depune arareori. Nici nu simt cum în jurul nostru, atrași de poveștile ei, se strâng arabi, negri, flamanzi sau valoni. Toți vorbesc franceza, ne zâmbesc, completează poveștile ei cu amănunte mai mult sau mai puțin ciudate și ne întreabă când ne vom căsători. N-am simțit niciodată niciun pic de ostilitate din partea belgienilor, fie ei flamanzi sau valoni, fie ei arabi sau negri. Sau, de ce nu, chiar români stabiliți acolo. Ne îndeamnă să bem lapte sau să gustăm brioșe, iar la jocul acesta se prind chiar și controlorii, care mă întreabă mereu de Ceaușescu. Zâmbesc. Și la fel face și Daienne.
Gembloux, orașul cafelei
Prima oară, coborâm la Gembloux, orașul în care Diane a urmat cursurile universitare. Seamănă cu Oxford, totul este în piatră, rece și absent, dar simți că faci parte și tu din această cetate niciodată cucerită. Mă duce în zona universitară și o simt emoționată. Nu am întrebat-o niciodată, dar sunt convins că este orașul în care a iubit pentru prima oară. Mereu cafenele și berării cu terase, cu toate că este frig și ninge... Belgieni mereu zâmbitori, care ne îmbie să stăm lângă ei și să le povestim cine suntem și de ce suntem atât de scorțoși și de înfofoliți. Dacă ne iubim, zic ei, trebuie să fim ca ei. Adică, un sacou peste o cămașă pestriță și un fular rebel. Nu te întreabă nimeni de unde ești și ce faci acolo, doar se miră de accentul tău și, presupun ei, ești venit de undeva de prin părțile Rusiei.
Namur, fantoma americanilor
Ne urcăm iarăși într-un alt tren, care este absolut gol, așa că stăm îmbrățișați până la Namur, orașul în care, zice ea, se refugiau toți chiulangiii. Și asta, îmi explică tot ea, pentru că aici se soarbe cea mai tare ciocolată și se ascultă jazz. Într-adevăr, belgienii sunt făcuți pentru rock și pentru jazz. Daienne dansează înnebunită de plăcere și-mi sare mereu în brațe la fiecare cinci minute. Este felul ei de a se entuziasma. Pe urmă, vrea să "ne dăm" cu bărcuța pe canal. E frig, ninsoarea a devenit lapoviță, sunt înghețat de ger, dar pot să-i refuz ceva doamnei care seamănă atât de bine cu Isabelle Adjani? Nu mă pricep să dau la rame, dar Dianei puțin îi pasă. Cântă... E un vechi cântec studențesc despre un belgian și o franțuzoaică. Cum, doar atât? Da, spune ea, au fost surprinși de război și au murit înecați în 1918, chiar în canalul acesta pe jumătate înghețat, în timpul ofensivei germane de la sfârșitul primului război mondial. Brrr! Hai la Liege, zic eu...
Liege, un pic prea arăbesc
O gară ciudată, ca un acoperiș uriaș în sticlă, râul Meuse și, un pic mai încolo... Olanda! Daienne mă strânge de mână, pe urmă îmi pune mâinile la ochi și îmi cere să mă învârt în jurul propriei mele axe. O fac și... când mă opresc, văd o stradă lunngă în fața ochilor. Din acea intersecție în giratoriu pornesc șapte străzi. O luăm pe a treia și parcurgem zona cafenelor arăbești. Absolut genial mirosul de cafea arăbească și aroma narghilelelor. Arabii ne îmbie să intrăm la o cafea și... asta facem! Patronul, un tip simpatic și cu o barbă neagră de haiduc, mă întreabă de unde sunt. Îi spun că sunt din România, iar el, un pic surprins, mă întreabă ce mai face Hagi. Daienne îi spune în flamandă că vrem să să fim singuri, iar arabul, cu un bun simț deosebit, încuviințează și ne arată o masă retrasă. O cafea în Belgia cu Daienne lângă mine, cu toată ninsoarea aceea ciudată, un fel de ploaie înghețată, ochii ei negri și părul ei atât de creț și de... era să zic arăbesc? Îmi bate inima și simt că sunt într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Daienne mă strânge de braț în felul ei ciudat și îmi spune că vrea la Maastricht, în Olanda vecină.
Maastricht desenat de Vermeer
Este greu să vă definesc Maastricht, imaginați-vă doar că este totul alb într-un oraș în care nu ninge niciodată. Aici mă pot săruta liniștit cu Daienne, nu suntem nici în Franța, nici în Luxemburg, nici în Belgia. Suntem pe teritoriu neutru, în Olanda. Și totuși, deși nu înțeleg o iotă din vorbirea lor, realizez că suntem tot acasă. Aceleași zâmbete, aceleași fețe simpatice și mereu aceleași gesturi binevoitoare. Este alb, dar Dianne este brunetă, a moștenit părul strămoșilor ei arabi... Atunci, haidem la Bruxelles, un oraș de care ea nu este foarte atașată, dar care îmi place mult mie, în special cartierele flamande, cu viluțe lipite între el și cu mușcate la ferești. Bine, iubitule, hai la Bruxelles! Doar ești oaspetele meu, nu?
Bruxelles, oraș fabulos
Briuselul, cum îi spun eu, nu râde niciodată. Este capitala Europei, iar cartierul american în care zgârie-norii se uită urât la tine sunt cea mai bună dovadă. Totuși, s-o alerg pe Daienne în tramvaiul care este și metrou mă distrează la nebunie. Văd în treacăt ambasada SUA și soldații mascați care blochează accesul pe o rază de 200 metri, dar puțin îmi pasă. Mergem pe valea râului Meuse și hrănim porumbeii. Ochelarii lui Daienne sunt aburiți complet, așa că o sărut pe ochelari ca să-i redau vederea. Ea râde și îmi spune în mod repetat, "T'es fou, toi!" "Ești nebun...!" Dar, cui îi pasă de nebunia noastră? Bruxelles e un oraș viu, un organism care n-are nevoie de noi. Parcă ne-ar spune ceva de genul "Duceți-vă la Paris, aici se plantează flori!" Cartierul flamand pe care voia să-l revadă Daienne e absent și trist, pare chiar părăsit. Poate că ploaia care s-a întețit i-a gonit și pe ultimii trecători, așa că noi suntem singurii pe stradă... Mergem apoi cu un autobuz la Gand, să ne plimbăm pe străduțele întortocheate unde se vinde marțipan, continuăm cu un tren către Bruges, unde sunt numai biciclete și bărcuțe, dar parcă de aici încep să uit totul și mă pierd în ochii negri, algerieni, kabyli sau tunisieni ai Dianei, iarăși Bruxelles, dar parcă am mai fost aici, nu?
Belgia
Iarăși Belgia, iarăși Olanda, iarăși Luxemburg și orășelul omonim, minusculul Steinsel, iarăși tipi burtoși, femei roșcovane și portughezi gălăgioși... Ce frumos e cartierul Grund din capitala luxemburgheză! Cobori cu liftul și am destul timp să o sărut pe Daienne pentru ultima oară. Grund înseamnă "jos", cartierul de lângă râulețul acela ciudat pe care se văd rățuștele. Noi ne despărțim rece, grăbiți, discreți, temători și ne jurăm să ne revedem și la anul. Pentru că o văd așa de rar pe Daienne... Dar, ce-ați avut cu Belgia? Eu voiam doar să vă povestesc despre o întâlnire a unor îndrăgostiți tomnatici, care se plimbă fără țintă într-o țară rece și obiectivă, dar cu oameni cool și dintr-o bucată. Vă rog, nu călcați florile din parcurile din Bruxelles. Vreau să le văd și la anul. Tot cu Daiene de mână. Nu fiți răi, ca noi sunt și alții. Care iubesc verdele etern și piatra bătută de ninsoarea apoasă din Valonia Superioară. Haideți cu toții în Belgia, sigur o să găsiți motive să râdeți și să plângeți. În același timp!
"This is dedicated to both Belgium and Daienne"
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
probabil pasul urmator e ca Diane sa fie transexual, travestit, bisexual sau homosexual?
care ar fi problema? ciocolata, giugiuleli in tren si ocheade de la colegii de compartiment care ii vor intreba daca nu sunt casatoriti... ca doar si homosexualii au iubiri "vechi si mereu prezente"...
pe de o parte predicam pentru familia crestina, pe de alta vine Metoni sa ne povesteasca de amanta lui din Belgia. Pai hai sa facem atunci pe site-ul Dvs si un colt poliamoros. E greu tare sa tii o linie editoriala...Si uite asa cum se demonstreaza ca "diversitatea" naste monstri...si asta pe un site cu orientare crestina!
Si dinnou nu inteleg de ce atata negativism si limitare (Cu referire la PSEUDONUM si Gabriella.).?
O Europa libera ne-am dorit si ne-o dorim, de ani si ani. Acum ca am patruns un pic in loc sa ne-o pastram pentru noi si copii nostri, aruncam noroi. Francezii, italienii, belgienii....etc. se sustin , ne sustin. Deschizandu-ne mintea si cultivand , dar mai ales sustinandu-ne atat aici cat si oriunde calatorim sau studiem, nu am reusi decat sa ne fie noua bine si celor din preajma noastra.