George Soros povestește astăzi într-un articol publicat de Business Insider despre mesajul pe care l-a trimis tuturor prietenilor săi înainte de alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA.

Magnatul acuză Germania pentru ca a impus austeritatea în Europa și îl atacă pe Trump.

Iată mesajul lui George Soros:

„Înainte ca Donald Trump să fie ales președinte al Statelor Unite, am trimis o felicitare de sărbători prietenilor în care am scris: <Aceste vremuri nu sunt obișnuite. Vă doresc tot binele într-o lume agitată.> Acum simt nevoia să împărtășesc acest mesaj tuturor.

Însă, înainte de a o face, trebuie să vă spun cine sunt și ce reprezint. Sunt un evreu ungur în vârstă de 86 de ani care a devenit cetățean american după cel de-al doilea război mondial. Am învățat de la o vârstă fragedă importanța regimului politic dominant. Experiența care m-a format a fost ocuparea Ungariei de către Germania lui Hitler în 1944. Dacă tatăl meu nu ar fi înțeles gravitatea situației probabil aș fi murit. A făcut rost de identități false pentru familia noastră și pentru mulți alți evrei. Cu ajutorul lui, mulți au supraviețuit.

În 1947, am fugit din Ungaria, aflată sub regim comunist, în Anglia. Ca student la London School of Economics, m-am dezvoltat sub influența filozofului Karl Popper și mi-am creat propria filozofie bazată pe cei stâlpii gemeni ai failibilității și ai reflexivității. Astfel, am observat că există două tipuri de regimuri politice: unul în care oamenii își aleg lideri care au grijă să respecte interesele electoratului, iar altul în care liderii aleși încearcă să manipuleze cetățenii pentru propriile interese. Sub influența lui Popper, am numit prima societate deschisă, iar a doua închisă.

Cred că moment actual este foarte dureros. Societățile deschise sunt în criză și diversele forme de societăți închise, de la dictaturi fasciste la state de tip mafiot, sunt în dezvoltare. Singura explicație pe care am găsit-o este că liderii aleși nu și-au îndeplinit promisiunile, iar electoratul a fost dezamăgit de această versiune de democrație și capitalism.

După căderea Uniunii Sovietice, Statele Unite s-au ridicat ca singura superputere angajată să respecte în aceeași măsură principiile democrației și ale pieței libere. Singura schimbare majoră de atunci a fost globalizarea piețelor financiare, condusă de cei care susțineau că globalizarea mărește avuția generală. Până la urmă, dacă câștigătorii îi compensează pe cei care au pierdut, aceștia ar putea fi mulțumiți.

Acest argument a fost înșelător pentru că a ignorat faptul că cei care câștiga nu îi compensează în cele mai multe cazuri pe cei care au pierdut. Însă potențialii câștigători au investit mulți bani în promovarea acestei idei, care în cele din urmă a învins. A fost o victorie a liberei inițiative dereglementate, a ”fundamentaliștilor pieței”, cum îi numesc eu. Deoarece capitalul financiar este un ingredient indispensabil pentru dezvoltarea economică și pentru că doar câteva țări din lumea dezvoltată pot genera ele singure suficient capital, globalizarea s-a extins că un incendiu de vegetație. Capitalul financiar a putut circula și a putut evita taxele și reglementările.

Globalizarea a avut ample consecințe economice și politice. A îndreptat către același punct țările bogate și cele sărace, însă a dus la inegalitate atât în țările bogate, cât și în cele sărace. În țările bogate, marile beneficii au fost acumulate de doar 1% din populație. Lipsa politicilor redistributive este principală sursă a nemulțumirii pe care o exploatează dușmanii democrației. Însă sunt și alți factori care au contribuit la asta, în special în Europa.

Am fost un susținător al Uniunii Europene încă de la începuturile ei. O vedeam că pe materializarea ideii de societate deschisă: o asociere a statelor democratice gata să sacrifice o parte din suveranitate spre binele comun. A început că un experiment curajos a ceea ce Popper numea ”inginerie socială pas cu pas”. Liderii au stabilit obiective tangibile, au stabilit termene și au mobilizat voința politică pentru atingerea lor, știind că fiecare pas înainte va cere un alt pas înainte. Așa s-a ajuns că Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului să devină UE de azi.

Însă ceva a nu a mers bine. După criză din 2008, o asociere voluntară de state egale s-a transformat într-o relație între creditori și debitori, unde debitorii nu au reușit să-și îndeplinească obligațiile, iar creditorii au stabilit condiții cărora debitorii au fost obligați să li se supună. Această relație nu este nici voluntară și nici una egală.

Germania a devenit principală forță economică a Europei, dar nu a reușit să-și îndeplinească obligațiile la care sunt supuși de regulă hegemoni, adică să privească dincolo de interesele individuale înguste, către interesele oamenilor care depind de puterea hegemonica. Să comparam comportamentul SUA după Al Doilea Război Mondial și cel al Germaniei după 2008: SUA au lansat planul Marshall, care a dus la dezvoltarea UE; Germania a impus un program de austeritate care a servit doar intereselor sale înguste.

Înainte de reunificare, Germania era principală forță de integrarie europeană: era dispusă mereu să contribuie pentru a-i convinge pe cei care se opuneau integrării. Vă amintiți de contribuția Germaniei pentru a o convinge pe Margaret Thatcher să respecte principiile bugetare ale UE? Dar reunificarea Germaniei pe principiul 1:1 s-a dovedit foarte costisitoare. Când banca Lehman Brothers a dat faliment, Germania nu s-a simțit suficient de bogată pentru a prelua obligații financiare în plus.

Când miniștrii de Finanțe din UE au spus că nicio altă instituție importată sistemic nu trebuie lăsată să se prăbușească, Angela Merkel, atentă la dorințele propriului electorat, a declarat că fiecare stat trebuie să aibă grijă de propriile instituții. Acela fost începutul procesului de dezintegrare.

După criza din 2008, UE și zona euro au devenit tot mai disfuncționale. Condițiile de a reuși s-au îndepărtat tot mai mult de cele descrise în tratatul de la Maastricht, însă schimbarea tratatului a ajuns progresiv mai dificilă, apoi imposibila, pentru că nu putea fi ratificat. Zona Euro a devenit victima unor legi învechite, iar reformele necesare au putut fi aplicate doar după căutarea unor "găuri” în aceste legi. Astfel, instituțiile europene au devenit tot mai complicate, iar electoratul s-a depărtat de ele.

Ascensiunea mișcărilor anti-UE au împiedicat și mai mult funcționarea instituțiilor UE. Aceste forțe au primit un avânt mare în 2016, de la Brexit, de la alegerea lui Donald Trump și apoi de la respingerea prin referendum a reformelor constituționale din Italia.

Democrația este în criză. Chiar și Statele Unite, democrația conducătoare, au ales președinte un șarlatan și un dictator în devenire. Deși Trump și-a îndulcit retorica după alegeri, el nu și-a schimbat nici comportamentul, și nici consilierii. Cabinetul său este format din extremiști incompetenți și generali în rezervă."