

Patru soldați ucraineni au murit în urma atacurilor lansate de forțele ruse de ocupație din regiunea separatistă Donbas, a anunțat marți Ministerul ucrainean al Apărării, citat de România Actualități.
Guvernul de la Kiev informează că rebelii pro-ruși au tras timp de o oră, începând cu ora 00:45 în noaptea de luni spre marți, spre localitatea Bohdanivka din regiunea Donețk, unde se află o unitate militară a armatei naționale ucrainene.
„Marți dimineață, la ora 10:20, invadatorii ruși au început să ne atace în apropiere de localitatea Pavlopol. În urma acestor atacuri, patru soldați ucraineni au fost uciși”, se mai arată într-un comunicat al Ministerului Apărării din Ucraina.
Incidentele armate din regiunea separatistă Donbas survin după intrarea în vigoare, la 21 iulie, a unui nou armistițiu pe termen nelimitat, care interzice orice atac, în virtutea acordurilor de pace de la Minsk. Alte 75 de încălcări ale regimului de încetare a focului de către rebelii pro-ruși au fost semnalate de OSCE în Donbas în ultimele trei săptămâni.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.