
După ce si-a executat matusa, Kim jon un continua seria executiilor nord-coreenilor acuzati de acte de tradare

Pe lista execuțiilor intră acum și şeful armatei, care, în urma unor acuzaţii de trădare, a fost pus în faţa unui tun antiaerian, într-un poligon de tragere.
Conform Reuters, Hyon Yong Chol, în vârstă de 66 de ani, care a condus armata Coreei de Nord timp de 15 ani, a fost eliminat luna trecută pentru că nu i s-a supus lui Kim Jong-un şi a adormit în timpul unei întâlniri la care era prezent şi tânărul lider nord-coreean.
Execuţia lui este ultima dintr-o serie de epurări la nivel înalt care au început după ce Kim a preluat conducerea ţării, la finele anului 2011, după moartea tatălui său, Kim Jong-il.
Aproximativ 70 de oficiali au fost executaţi de când Kim a preluat conducerea ţării.
Coreea de Nord este condusa cu mâna de fier, de peste 70 de ani, de dinastia Kim.
Comitetul pentru drepturile omului în Coreea de Nord, cu sediul în Statele Unite, a declarat luna trecută că, potrivit imaginilor din satelit, poligonul era folosit cel mai probabil pentru o execuţie cu armele unui tun antiaerian ZPU-4 în octombrie.
Ţinta a fost amplasată la doar 30 de metri de arme, care au o rază de acţiune de 8.000 de metri.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.