Secretarul de Stat al SUA a discutat la Soci cu Ministrul de Externe și cu Președintele Federației Ruse

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Secretarul de Stat al S.U.A, Mike Pompeo, s-a întâlnit marți la Soci cu Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, și a avut în aceeași zi o întrevedere cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

Discuția americano-rusă de la Soci s-a axat, potrivit agenției TASS, pe soluționarea crizei privind Planul comun comprehensiv de acțiune asupra programului nuclear iranian, dezvoltarea noului tratat START (Tratatul de reducere a armelor strategice) și, de asemenea, situația din Siria, Venezuela și Ucraina. 

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că Statele Unite nu caută război cu Iranul, ci doresc ca Iranul să se comporte ca o "țară normală", în caz contrar Statele Unite fiind gata de ripostă dacă interesele lor ar fi atacate, informează BBC.

Între timp, liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat la rândul său că nu va avea loc niciun război cu S.U.A. Cu toate acestea, Statele Unite au trimis nave și avioane de război în Golf.

Mike Pompeo a afirmat la întâlnirea cu Serghei Lavrov din stațiunea rusească Soci că S.U.A. "în definitiv" nu au căutat un conflict cu Iranul.

"Le-am pus totodată în vedere iranienilor că, dacă interesele americane sunt atacate, vom răspunde cu siguranță într-un mod adecvat".

Discuțiile dintre Pompeo și Lavrov pentru îmbunătățirea legăturilor dintre Washington și Moscova au subliniat puncte de vedere constant diferite:

Mike Pompeo a spus că a solicitat Rusiei să pună capăt sprijinului față de președintele venezuelean Nicolás Maduro, dar Serghei Lavrov a respins categoric, argumentând că amenințările S.U.A. împotriva lui Maduro sunt nedemocratice. 

Oficialul american a mai spus că a avertizat Rusia să nu se amestece în alegerile prezidențiale americane din 2020, în timp ce Serghei Lavrov a spus că speră ca toată agitația legată de presupusa influență a Rusiei în alegerile din S.U.A. să înceteze.

În ceea ce privește situația din Ucraina, S.U.A. nu vor recunoaște anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, iar sancțiunile economice americane împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare.

La întâlnirea ulterioară dintre Secretarul de Stat al S.U.A. și Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a declarat că dorește "să restabilească relații complete cu S.U.A.", în pofida numeroaselor dezacorduri bilaterale, informează AFP, citată de Agerpres

"În urmă cu câteva zile am avut plăcerea să vorbesc la telefon cu președintele S.U.A.", i-a spus Vladimir Putin lui Mike Pompeo. "Am avut impresia că președintele este înclinat să refacă relațiile ruso-americane, contactele, pentru rezolvarea comună a problemelor care prezintă un interes reciproc pentru noi", a declarat președintele Federației Ruse, citat de TASS și Agerpres. 

"Din partea noastră, noi am spus în mai multe rânduri că am dori să restabilim relații complete", a afirmat Vladimir Putin cu ocazia întâlnirii americano-ruse de marți de la Soci. "Sper că acum, cu acest prilej, vor fi create condițiile necesare", a adăugat președintele rus.

"Este foarte de dorit ca vizita D-voastră în Rusia să se facă în beneficiul relațiilor dintre Rusia și S.U.A. și să contribuie la dezvoltarea lor", a concluzionat Vladimir Putin.

Președintele Federației Ruse a salutat ancheta "destul de obiectivă" a procurorului special Robert Mueller, care a conchis absența unei complicități dintre Donald Trump și Moscova la alegerile prezidențiale americane din 2016, calificând această acuzație drept "fără importanță". Rusia a dezmințit întotdeauna o presupusă influențare a alegerilor prezidențiale din S.U.A.

"Cooperarea în unele domenii - precum Coreea de Nord, Afganistanul - este excelentă. Am făcut treabă bună, la fel ca în lupta împotriva terorismului", a subliniat la rândul său Mike Pompeo. "Sunt lucruri pe care putem să ne bazăm", a adăugat Secretarul de Stat al S.U.A.

Vizita acestuia la Soci constituie întâlnirea la cel mai înalt nivel dintre oficialii celor două puteri mondiale de după summitul de la Helsinki din iulie 2018.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu