Se foloseşte SUA de ONG-uri pentru a submina regimurile din întreaga lume?

De Irina Bazon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Notă: Pat Buchanan este comentator politic, autor, editorialist, politician, jurnalist. A fost consilierul a trei preşedinţi americani:  Richard Nixon, Gerald Ford şi Ronald Reagan.

Deși „Bibi” Netanyahu a fost reales, Subcomisia Permanentă de Investigații a Senatului SUA va face încă cercetări pentru a stabili dacă Departamentul de Stat a finanțat o încercare clandestină pentru a determina învingerea lui în alegeri.

Potrivit surselor, statul a direcționat 350.000 dolari către un ONG american numit „OneVoice”, care are o filială în Izrael, „Victory 15”. Această filială a colaborat cu agenți ai SUA pentru a-l înlătura pe Bibi.

Dacă, în prezent, pompăm bani, în mod clandestin, în alegerile libere din țările ce ne sunt aliate, pentru a elimina de la putere lideri pe care președintele Obama nu îi agreează, americanii au dreptul să știe de ce aplicăm tactici caracteristice Războiului Rece împotriva unor democrații.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Tom Braden, regretatul meu coleg de la emisiunea „Crossfire” de la CNN, a transferat bani CIA către partidele democratice din Europa, a căror existență era amenințată de partidele comuniste finanțate de Moscova.

Dar această strategie era aplicată pentru combaterea stalinismului într-o vreme când era în joc soarta Occidentului într-un război rece care s-a încheiat în 1991.

Să sperăm că, după ce va investiga cazul „OneVoice” și „V15”, Senatul își va extinde investigațiile pentru a lămuri o chestiune și mai importantă: Se folosește SUA de ONG-uri pentru a submina regimuri politice din întreaga lume? Și, dacă da, cine decide care regimuri pot fi subminate?

CITEŞTE ŞI Propunere către Parlament: ONG-urile să fie obligate să-şi prezinte sursele de finanţare. Organizaţiile finanţate direct sau indirect de alte state să fie EXCLUSE de la dezbaterea publică

Ceea ce impune un răspuns urgent la aceste întrebări este actuala criză care determină Moscova să-și îndrepte rachetele către Europa și să-și trimită submarinele și bombardierele pentru a testa capacitățile de apărare ale NATO.

America susține că anexarea Crimeii și sprijinirea rebeliilor proruși din Ucraina de către Vladimir Putin constituie cauza relațiilor tot mai tensionate dintre Rusia și NATO.

Totuși, intervențiile lui Putin în Ucraina nu au avut loc înainte de răsturnarea regimului prorus de la Kiev, ales în mod democratic, într-o lovitură de stat în care, susține Moscova, este evident amestecul SUA.

Nu numai John McCain a instigat, în Piața Maidan din Kiev, mulțimile care au înlăturat regimul de la putere, ci și Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA.

Într-o interceptare telefonică a unei convorbiri cu ambasadorul SUA la Kiev, Nuland l-a numit pe omul preferat de SUA după ce președintele Viktor Ianukovici a fost demis. „Yats” a fost numele menționat de Nuland. Și, atunci când Ianukovici a fugit, după masacrul de pe Maidan, Arseni Iațeniuk se afla, firește, la putere.

De asemenea, Nuland a dezvăluit că, începând din 1991, Statele Unite au cheltuit 5 miliarde dolari pentru a influența Ucraina să se reorienteze spre Occident.

Acum, Nuland & Co. pot considera aducerea Ucrainei în UE și NATO drept un mare pas înainte către libertate și progres.

Dar pentru Rusia acest pas înseamnă subminarea unei națiuni slave, cu care a avut legături strânse timp de secole, pentru ca Ucraina să fie introdusă într-o uniune economică și într-o alianță militară îndreptată împotriva Moscovei.

Iar dacă între NATO și Rusia tensiunile vor degenera într-un conflict militar, va fi ușor de dedus că factorul declanșator al acestui conflict a fost lovitura de stat de la Kiev, pe care rușii o consideră lucrătura americanilor.

Dacă Statele Unite au avut un rol în această lovitură de stat, poporul american trebuie să știe, iar Senatul trebuie să lămurească dacă Nuland & Co. s-au folosit de ONG-uri pentru a redeclanșa un război rece căruia Ronald Reagan i-a pus capăt.

Iar dacă SUA se servește acum de ONG-uri ca de niște agenți necesari în operațiuni secrete care au drept scop răsturnarea unor regimuri, atunci creăm suspiciuni asupra tuturor ONG-urilor din străinătate și le punem existența în pericol.

Niciodată nu a trezit America mai multă neîncredere și dispreț ca astăzi. Una dintre cauze este că SUA este percepută ca o țară care inițiază acțiuni pentru răsturnarea guvernelor care nu se conformează standardelor noastre de democrație și care se amestecă, în mod constant, în treburile interne ale unor țări care nu constituie o amenințare pentru noi.

În această nouă epocă, elitele care se ocupă cu politica externă a SUA s-au lăudat că au pus umărul la declanșarea revoluțiilor „colorate” din Belgrad, Kiev, Tbilisi. În 2003, am ajutat la dărâmarea regimului georgian a lui Eduard Șevardnadze, în urma „revoluției trandafirilor”, care l-a adus la putere pe Mihail Saakașvili. Iar Saakașvili aproape că ne-a împins într-o confruntare cu Rusia, în 2008, când a invadat Oseția de Sud și a ucis pacificatori ruși.

Ce interes vital am avut noi acolo, în acea țară mică, în Caucaz, locul de naștere al lui Stalin, pentru a justifica faptul de a ne supune unui risc atât de mare?

Moscova nu e singura care este scoasă din răbdări din cauza amestecului SUA în treburile interne ale ei și ale țărilor ei vecine.

Președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a expulzat membri aparținând unor ONG-uri finanțate de SUA. Beijingul crede că ONG-urile cu finanțare din SUA au stat în spatele protestelor gen „Occupy-Wall-Street” din Hong Kong.

Dacă toate acestea sunt adevărate, aceste acțiuni ale SUA ne fac să ne punem o întrebare esențială:

Care este scopul principal al politicii externe a SUA?

Constă acesta în protejarea intereselor vitale și a securității naționale a Republicii? Sau credem, precum George W. Bush, că „menținerea libertății” în America „depinde de obținerea libertății în alte țări”?

Dacă este vorba de ultimul caz, atunci misiunea noastră este utopică și fără capăt.

Fiindcă, dacă credem că nu vom avea parte de libertate în America decât dacă întreaga omenire va deveni „democratică”, atunci nu ne putem găsi liniștea până când nu vom asista la răsturnarea regimurilor care există în prezent în Rusia, China, Coreea de Nord, Vietnam, Iran, Siria, Arabia Saudită, Egipt, Belarus, în majoritatea țărilor arabe și africane, precum și în Venezuela și Cuba.
Și dacă aceasta este scopul nostru, Republica noastră va pieri încercând să-l atingă.

Traducere: Irina Bazon
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • andigabi 06.05.2015 22:05
    In urma cu 80 de ani, altii doreau sa raspandeasca, prin revolutii proletare (care aveau nevoie de ajutorul fratesc al Armatei Rosii) "democratia populara" pe toata planeta. Bine ca au esuat. Speram sa esueze si astia...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele