
Foto: Jordantimes / Nahed Hattar

Potrivit agenției iordaniene, Hattar, în vârstă de 56 de ani, a fost ucis prin împușcare cu trei gloanțe, iar „asasinul a fost arestat" și o anchetă este în curs. Martori au declarat pentru AFP că un bărbat a deschis focul asupra scriitorului în fața tribunalului la Abdali, în centrul Ammanului, potrivit Agerpres.
Scriitorul creștin a fost arestat pe 13 august, după ce a publicat pe contul de Facebook o caricatură care-i ironizează pe jihadiștii din cadrul grupării extremiste sunnite Statul Islamic, potrivit AFP.
El a fost acuzat de autorități de „incitare la disensiuni confesionale" și „insultarea" islamului, după care a fost eliberat, la începutul lui septembrie, sub cauțiune. Hattar, un susținător al președintelui sirian Bashar al-Assad, a publicat această caricatură, în care apare un bărbat cu barbă, în paradis, care fumează într-un pat în care se află femei și care-i cere lui Allah să-i aducă vin și nuci de acaju, potrivit Reuters.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.