Aspiranții la mult râvnitul scaun de premier al Marii Britanii doresc cu orice preț să-și discrediteze contracandidații. Conservatoarea Andrea Leadsom a sugerat că ea este mai interesată de viitorul țării decât rivala sa Theresa May pentru că este mamă.
"(…) A fi mamă înseamnă să ai o miză foarte reală în viitorul țării noastre, o miză tangibilă. Ea are poate nepoate, nepoți. Dar eu am copii care vor avea la rândul lor copii ce vor fi o parte directă din ceea ce se va întâmpla mai târziu”, a spus dna Leadsom.
Comentariile acesteia, publicate sâmbătă în cadrul unui interviu, au dus la critici dure din partea susținătorilor Theresei May, ministru și favorită pentru a-i succeda lui David Cameron, scrie Agerpres.
Ulterior, Andrea Leadsom și-a cerut scuze pentru remarca sa și s-a retras din cursa Partidului Conservator pentru nominalizarea succesorului lui David Cameron, care a demisionat în urma Brexitului.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.