

Departamentul american al Apărării a anunțat luni, în contextul retragerii SUA din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România, informează Mediafax.
Testul a fost efectuat duminică (luni dimineață, ora României) de pe Insula San Nicolas (California) din Oceanul Pacific. Pentagonul a anunțat că racheta a atins ținta stabilită, la peste 500 de kilometri distanță, potrivit agenției de presă Reuters.
Racheta testată a folosit un sistem de lansare de tip MK41, nefiind însă vorba de aceeași versiune ca cea instalată la baza antirachetă din România sau ca cea care urmează să fie montată în Polonia.
„Rusia a acuzat ani întregi că sistemul terestru MK-41 poate lansa rachete Tomahawk, astfel că aceasta era o încălcare a Tratatului INF. Deși este primul test în această combinație, Rusia în mod sigur va susține că se confirmă acuzațiile sale”, a afirmat expertul Kingston Reif, director în cadrul Asociației pentru Controlul Armamentului.
În urmă cu câteva luni, Rusia îl convocase pe atașatul militar al SUA pentru a-i transmite o propunere de măsuri în sensul menținerii Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), printre măsurile dorite de ruși numărându-se și distrugerea instalațiilor de lansare MK-41, folosite și în sistemul balistic Aegis Ashore, montat în România, care urmează să fie amplasat și în Polonia.
Administrația Vladimir Putin a criticat în repetate rânduri inițiativa SUA de a instala elemente antirachetă în Europa de Est sub umbrela NATO sau de a monta un sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul și NATO susțineau că instalațiile antirachetă din Europa sunt exclusiv defensive și nu sunt legate de temeri venite din direcția Rusiei, ci de amenințările dinspre Iran și Orientul Mijlociu, în timp ce sistemul din Coreea de Sud ar fi destinat protejării de pericolul nuclear nord-coreean.
Relațiile dintre Federația Rusă și Occident au suferit deteriorări, pe fondul conflictelor din Ucraina și Siria, precum și în urma retragerii SUA din Tratatul INF (al forțelor nucleare cu rază intermediară de acțiune).
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Si mai stiu un lucru, ca Rusia este europeana. Intr-un mod foarte profund. Si noi credem in aceasta Europa, care se intinde de la Lisabona la Vladivostok. Un mare scriitor rus, Dostoievski, in adolescenta spunea, si citez intr-un mod imperfect, din memorie, ca rusii au ceva special, care ii diferentiaza fata de germani, fata de francezi sau fata de altii. Ca rusul este cel mai rus atunci cand rusul este cel mai european. Si, intr-un fel, nationalismul rusului este mai mare decat el insusi, si trebuie sa imbratiseze flacara Europei. Si cred foarte mult in asta. De aceea aceasta recompunere, care este si a noastra, si in care eu cred, impune ca noi sa reinventam o arhitectura de securitate si de incredere, intre Uniunea Europeana si Rusia. Si Franta are o misiune si isi va ideplini complet aceasta misiune, care este de a defini noile amenintari, asa cum le vedem noi, impartasind aceeasi viziune cu altii. Fie ca este vorba de armamentul nuclear sau domeniul cibernetic, trebuie sa stabilim o agenda comuna si trebuie sa reusim sa construim modalitati de actiune, de dezescaladare si de securitate comune, tinand cont de vecinatatea noastra.
https://www.youtube.com/watch?v=Sd6NHYlNNX8