SUA au desemnat Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele american Donald Trump a desemnat luni Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă, transmite Reuters. Este pentru prima dată când Statele Unite califică forțele armate ale unei țări drept grup terorist, relatează Agerpres.

„IRGC (trupele iraniene de elită - n.red.) sunt principalul mijloc prin care guvernul iranian își dirijează și implementează campania teroristă globală”, a arătat Trump într-un comunicat.

Măsura „clarifică perfect riscurile colaborării cu IRGC sau de a-i acorda sprijin. Dacă colaborați cu IRGC, finanțați terorismul”, a insistat președintele Statelor Unite.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a insistat pentru schimbarea politicii SUA față de Iran. El a precizat într-o conferință de presă că noul calificativ pentru Gardienii Revoluției va intra în vigoare peste o săptămână.

Noul pas către o poziție americană mai dură față de regimul de la Teheran a fost făcut la aproape un an de la decizia președintelui Trump de a retrage Statele Unite din acordul nuclear încheiat de puterile internaționale cu Iranul în 2015.

SUA au trecut deja pe lista neagră zeci de entități și persoane care au legături cu Gardienii Revoluției, dar nu și corpul militar ca atare. În 2007, Trezoreria Statelor Unite a desemnat Forța Quds, unitatea pentru operațiuni în alte țări a Gardienilor Revoluției, drept susținătoare a terorismului, considerând că este "principala pârghie pentru exercitarea politicii de sprijinire a grupurilor teroriste și insurgente".

Reuters menționează că ideea de a atribui trupelor de elită iraniene eticheta de organizație teroristă a fost criticată fiindcă expune militarii și oficialii din serviciile secrete americane la măsuri similare din partea unor guverne ostile.

Iranul a avertizat deja că vor urma retorsiuni la orice sancțiuni împotriva Gardienilor Revoluției, după ce Washingtonul și-a anunțat intențiile vineri seara. "Vom răspunde oricăror acțiuni împotriva acestei forțe cu o acțiune reciprocă", au arătat 255 din cei 290 de parlamentari iranieni într-o declarație citată de agenția oficială de presă IRNA, preluată de Reuters.

Corpul Gardienilor Revoluției a fost înființat după revoluția islamică iraniană din 1979, pentru a proteja regimul condus de clericii șiiți. Gardienii constituie cea mai puternică forță de securitate din Iran și controlează sectoare extinse din economie, având totodată o influență majoră asupra sistemului politic. Ei conduc și programul nuclear și înarmarea cu rachete. Teheranul a avertizat că dispune de rachete cu rază de acțiune de până la 2000 de kilometri, care pot lovi Israelul sau bazele militare americane din regiune.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Marian1 09.04.2019 10:02
    Trump 2016: Make America great again!
    Trump 2019: Make Israel great again!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu