

Un judecător american din Manhattan l-a condamnat pe regizorul Dinesh D'Souza, cunoscut pentru documentarile sale ce-l critică pe Obama, la încă patru ani muncă în folosul comunităţii, dar şi consiliere psihologică, anunţă Newsweek.com.
D'Souza a fost condamnat în luna septembrie la opt luni de muncă în folosul comunităţii, cinci de ani de supraveghere judiciară şi o amendă de 30,000 de dolari după ce a fost găsit vinovat de nereguli financiare în Mai 2014. Astfel, Curtea a decis că D'Souza a facilitat ca un număr de persoane să doneze 10,000 dolari pentru campania nereuşită ce promova candidatura la Senatul American a prietenei sale din facultate Wendy Long.
Psihiatrii ce l-au examinat iniţial pe D'Souza au ajuns la concluzia că nu există semne de depresie dar judecătorul Richard M Berman nu a fos de acord cu diagnosticul lor şi a decis ca regizorul să fie văzut săptămânal de un alt psiholog.
"Nu am dat această condamndare pentru a mă răzbuna pe domnul D'Souza. Eu recomand consilierea psihologică în toate cazurile mele unde nu înţeleg de ce vinonatul a făcut ceea ce a făcut", a declarat judecătorul Berman.
"Faptul că domnul D'Souza a comis o astfel de ilegalitate denotă o mare lipsă de discernământ şi introspecţie. De asemenea, cazul conţine observaţii conform cărora domnul D'Souza nu îşi poate controla impulsurile şi este inclinat spre accese de furie ca reacţie a criticiilor", a mai precizat judecătorul.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.