Joe Biden l-a criticat aspru pe liderul ucrainean pentru că a respins avertismentele Washingtonului privind iminența unei invazii a Rusiei.
Cu ocazia unei întâlniri cu donatorii, care a avut loc vineri la Los Angeles, președintele american a avut pentru prima oară în ultimele luni un ton neobișnuit de critic la adresa lui Zelenski.
Potrivit Associated Press, Biden a spus:
„Nu s-a mai întâmplat ceva asemănător de la Al Doilea Război Mondial încoace. Știu că mulți au considerat că poate exageram.”
El a adăugat însă că Statele Unite aveau informații care arătau că Vladimir Putin va invada Ucraina.
„Nu era nici o îndoială. Iar Zelenski nici nu a vrut să audă.”
În zilele și săptămânile dinainte de 24 februarie, mai mulți oficiali de la Kiev au acuzat Washingtonul că „seamănă panică”.
Zelenski personal i-a cerut lui Biden să „calmeze tonul” privind iminența unei invazii rusești.
Inclusiv aliații Statelor Unite au fost sceptici privind riscurile reale ale unei invazii, fapt care a determinat administrația Biden să ia măsura declasificării informațiilor pentru a-și convinge partenerii externi.
Până în ajunul invaziei, occidentalii au sperat că există o „soluție de ieșire” din criză, care să dezarmorseze tensiunile, și anume promisiunea regimului de la Kiev și a Statelor Unite că Ucraina își va păstra statutul de neutralitate și nu va adera la NATO.
Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut lui Zelenski doar cu câteva zile înainte de invazie să declare că Ucraina nu dorește să adere la NATO, însă Zelenski a refuzat.
La câteva săptămâni DUPĂ invazie, Zelenski a dezvăluit la CNN că, în timp ce trupele ruse și bieloruse erau masate la frontiera sa, liderii NATO îi cereau să arate o poziție fermă că Ucraina dorește să intre în NATO.
Deși, în culise, aceeași lideri i-au explicat că practic nu există nici o șansă ca acest lucru să se întâmple.
Iată mai jos un fragment din acest interviu:
„Toată lumea în Occident mi-a spus că nu avem nici o șansă să intrăm în NATO sau UE. Le-am cerut să nu marginalizeze poporul ucrainean, deoarece este un popor curajos, și că și Occidentul ar trebui să aibă curajul să spună poporului ucrainean că, ei bine, nu vom fi niciodată membri NATO sau UE.”
Și, mai departe:
„Le-am cerut personal să spună deschis că ne vor accepta în NATO în doi sau cinci ani. Spuneți asta deschis și clar, sau spuneți pur și simplu NU, iar răspunsul a fost foarte clar, nu veți fi membri NATO sau UE, dar, în mod oficial, ușile vor rămâne deschise. I-am întrebat despre sancțiuni preventive, am discutat despre Nord Stream 2, am discutat despre toate astea, și, în același timp, ne întăream armata, deoarece cu vecini ca aceștia, aceasta era singura soluție.”
Și Zelenski a conchis: „Acum plătim cu viețile oamenilor”.
Declarația neobișnuit de tăioasă, de vineri, a lui Biden despre Zelenski are loc pe fondul unei schimbări de ton a presei despre situația REALĂ de pe front, al unei schimbări de ton a unora dintre aliați la adresa Ucrainei (inclusiv refuzul deschis de a livra armament), al recunoașterii de către Ucraina că pierde zilnic până 200 de oameni, și al victoriei tot mai probabile a lui Putin în Donbas.
Cucerirea de către trupele ruse a Donbasului va însemna și încercuirea grosului armatei ucrainene, care s-a masat între timp în această regiune.
Acest lucru ar duce la pierderea întregului război cu Rusia.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
În spațiul geografic dintre cele trei mări, datorită abundenței resurselor și condițiilor extrem de favorabile vieții, oamenii au adoptat o formă de organizare obștească în care unitatea de bază era de tip „dacha”. Oamenii care trăiau organizați în dachas aveau un stil de viață distinctiv diferit de cei ce locuiau între granițele Imperiului Roman. În primul rând erau liberi și aveau resursele necesare existenței relativ ușor de obținut din mediul în care locuiau fapt decisiv ce le garanta libertatea.
Această formă de organizare total diferită de cea din Imperiul Roman le adaugă pe lângă numele specifice în funcție de teritoriu și străbuni un supranume utilizat de romani acela de daci. Începând cu Cezar acest supranume este adoptat de cancelariile și documentele oficiale ale Romei; le vor utiliza pentru teritoriile cucerite la Dunăre cum ar fi: Dacia Romană etc.
Acest nume ce exprima un mod de organizare socio-economică și un stil de viață distinct este utilizat până târziu în evul mediu:
- în epistolele bisericii catolice referitoare la partea nordică a Europei;
- în corespondența oamenilor politici referitor la Valahia, Moldavia și Transilvania.
Din documentele istorice este evident că se referea la acei oameni liberi ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață distinctiv, diferit de a celorlalți europeni.
Progresul societății umane și reformele impun transformări inevitabile.
Treptat sub presiunea evoluțiilor de tip feudal, ce solicitau disciplină și ascultare, această formă de organizare obștească se tot restrânge:
- din sud sub presiunea curentului islamic. Ultimele forme de oameni liberi, răzeși și moșneni, își pierd libertățile treptat până la începutul secolului al XIX-lea, făcând locul domeniilor nobiliare de tip fanariot;
- din vest și nord-vest sub presiunea curentului catolic autonomiile se încheie prin secolul al XIV-lea făcând locul domeniilor nobiliare de tip Vest-european;
- în est forma de organizare este salvată cel puțin pentru un timp cu numele datorită conducătorilor de țări (țarilor) ce aveau încă nevoie de vitejia locuitorilor liberi în luptele cu mongolii, turcii etc.
CONSECINȚE:
- în centrul spațiului dintre cele trei mări s-a format pornind din preistorie comunități războinice ce au luptat pentru libertatea lor chiar atunci când disproporția dintre taberele beligerante nu era în favoarea oamenilor liberi. Elocvente sunt războaiele duse de Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bogdan Hmelnițki, Ivan Mazepa, Dimitrie Cantemir și mulți alți.
- rezolvarea dilemei goți-geți, sarmați-geți, sarmisegetuse;
- istoria oferă un model de organizare a societății în vechime: cu oameni liberi „dachii”ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață propriu diferit de restul europenilor aflați în pline epoci sclavagiste si mai târziu feudale!
BIBLIOGRAFIE:
1. G. PANTECAN, Provincia medievala Dacia din Europa nordică, Bucuresti, 2010, Editura Dacoromana;
2. C. TROYA, Argumente pentru rescrierea istoriei Europene;
3. G. GHEORGHE, Lingvistica, istoria... Defilee de erori, Rev. Getica
4. IORDANES, Getica( despre originea și faptele geților), Fundația Gândirea;
5. C.J. HUERTAS, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
6. N.P. LEONĂCHESCU, Istoria și condițiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
7. C. LUNDIUS, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
8. M. VINEREANU Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică,
Webografie:
1. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, http://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/;
2. Petrus de Dacia primul scriitor suedez;
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petrus-de-dacia-primul-autor-suedez;
3. C. TROYA, Despre arhitectura gotică, 1857 discurs de Carlo Troya; https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/traducere-arhitectura-gotica;
4. C. TROYA,Fastici getici o gotici/
https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/fasti-getici-o-gotici-carlo-troya;
5. N. ZENO, Despre originea barbarilor care au distrus Imperiul Romei, , Veneția, 1557.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit;