

Putin și Erdogan continuă duelul verbal al replicilor, după doborârea bombardierului rusesc. În ultimele ore, liderul de la Kremlin a spus în repetete rânduri că nu a primit "scuze" din partea președintelui turc. Replica lui Erdogan a fost pe măsură:din partea Ankarei nu va veni nicio scuză. "Dacă există o parte care să-și ceară scuze, nu suntem noi".
"Cei care au violat spațiul nostru aerian sunt cei care trebuie să-și ceară scuze. Piloții și forțele noastre armate pur și simplu și-au făcut datoria, care constă în a răspunde încălcărilor regulilor de angajare militară.” a declarat presedintele turc care a tinut sa precizeze ca reactia militarilor a fost "automata” in urma ordinelor primite si care vizezaza incalcarea spatiului aerian.
Declarația lui Putin e și mai nuanțată sugerând chiar posibilitatea unor despăgubiri.
"Nu ne-a fost prezentată nicio scuză de la cel mai înalt nivel al Turciei și nici propuneri pentru despăgubiri sau promisiuni de pedepsire a autorilor crimei comise”, a precizat președintele rus care a subliniat că bombardarea grupărilor islamiste din apropierea graniței turce va continua.
Tensiunile cresc de la o zi la alta, în condițiile în care Moscova pregătește măsuri economice restrictive împotriva Turciei. Premierul Dmitri Medevedev a declarat că, în două zile, guvernul rus va prezenta propuneri în acest sens.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.