Românul răpit în Burkina Faso în aprilie ar fi ostaticul unui grup jihadist

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Grupul jihadist Al-Mourabitoune a anunțat că îl deține pe românul răpit în Burkina Faso în aprilie, într-un mesaj audio semnat de cel care se prezintă drept noul lider, rival al algerianului Mokhtar Belmokhtar, și care a fost difuzat luni seară de agenția mauritană Al-Akhbar, scrie Agerpres.

 

Afirmând că vorbește în numele lui "Adnan Abou Walid Sahraoui, emirul Al-Mourabitoune", autorul acestei înregistrări în arabă "face apel la guvernul român să acorde o atenție serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului deținut de grup".

"Guvernul român va purta întreaga responsabilitate pentru soarta ostaticului dacă întârzie să profite de ocazia care îi este oferită de a-și elibera cetățeanul", se mai menționează în înregistrare, într-o aparentă referire la lipsa negocierilor cu Bucureștiul.

Românul, agent de securitate într-o mină de mangan la Tambao, în nordul Burkinei Faso, în apropiere de frontiera cu Niger și Mali, a fost răpit la 4 aprilie de oameni înarmați care purtau turbane, dar până în prezent nu a fost avansată nicio revendicare considerată credibilă.

Înregistrarea difuzată de Al-Akhbar, care transmite frecvent revendicări jihadiste, se încheie prin reiterarea jurământului de credință față de gruparea Statul Islamic, anunțat săptămâna trecută în numele Al-Mourabitoune de Adnan Abou Walid Sahraoui și apoi dezmințit într-un comunicat atribuit lui Mokhtar Belmokhtar.

Revendicarea pare să fie deci un nou episod în lupta pentru influență în cadrul Al-Mourabitoune, grup născut în 2013 din fuziunea grupului lui Mokhtar Belmokhtar și a Mișcării pentru unicitate și jihad în Africa de Vest (Mujao), una dintre formațiunile jihadiste din nordul Mali vizate de operațiunea franceză Serval, lansată în ianuarie 2013.

În comunicatul care îi este atribuit, Mokhtar Belmokhtar caracterizează jurământul către SI și "califul musulmanilor Abou Baqr al-Baghdadi" nul și neavenit și reafirmă fidelitatea Al-Mourabitoune față de șeful Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri.

Specialiștii în domeniu din cadrul agenției mauritane au interpretat aceste declarații contradictorii drept un semn al ascensiunii lui Adnan Abou Walid Sahraoui în ierarhia grupului și al diviziunilor care ar putea să ducă la sciziune.

Un expert mauritan în jihadismul din zona Sahel, Isselmou Ould Salihi, vede și el în declarația atribuită lui Adnan Abou Walid Sahraoui, o "creștere de putere" a rivalului lui Belmokhtar.

Adnan Abou Walid Sahraoui a vorbit de mai multe ori în numele Al-Mourabitoune, pentru a revendica răpiri, atacuri sau atentate sinucigașe în nordul Mali, notează AFP.

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Cine este George Simion:

@daianatrutescu

Diaspora face ISTORIE!

♬ original sound - MApN-Armata României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

17:10

Lucian Ciuchiță: Să nu-i uităm pe arahați!

16:03

AUR: Solicităm competitorilor noștri să respecte ziua tăcerii! Campania s-a încheiat!

15:34

Eurodeputații cer înlăturarea Ursulei von der Leyen după scandalul Pfizergate

15:27

Mike Benz: Ce caută Soros, Obama și alți globaliști în Polonia în timpul alegerilor?

15:05

Moarte suspectă în familia unui celebru chirurg din România. Comunitatea medicală, în stare de șoc. Avea doar 32 de ani

14:55

17 mai: Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia

14:50

Votul din 18 mai nu este un scrutin obișnuit: este o Exorcizare!

13:33

”Ziua Tăcerii”: George Simion își închide conturile de TikTok și Facebook

12:39

Prof. Constantin Barbu: Academia Tomitană a început tipărirea izvoarelor istorice ale Sinodului de la Niceea din anul 325. Se împlinesc 1700 de ani de la vestitul Sinod la care a participat Marcus, Mitropolitul Tomisului

11:31

Alegeri Prezidențiale 2025, turul 2, în Diaspora: Prezența din Republica Moldova, depășită. Cine conduce

11:19

Se cere anchetarea PENALĂ a Maiei Sandu: ”Se implică fățiș în alegerile prezidențiale din România”

11:09

AUR acuză fraudă electorală la votul din diaspora. Întâlnire cu autoritățile care gestionează procesul de votare

01:30

George Simion l-a tocat pe Macron la strategul lui Trump, Steve Bannon și preferatul lui Musk, Mario Nawfall: Era globaliștilor din Europa se apropie de sfârșit. Victoria suveranismului în România le va grăbi sfârșitul. Va fi o luptă grea dar vom câștiga!

01:10

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

01:00

SFÂRȘIT DE CAPITOL