Revoltă națională în Elveția împotriva 5G. Federația Doctorilor Elvețieni spune că nu există niciun studiu care să certifice siguranța noii tehnologii

De Andrei Nicolae  /  

FOTO: Dreamstime

FOTO: Dreamstime

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Deși Elveția a fost printre primele țări care au început adoptarea tehnologiei 5G, temerile privind riscurile la adresa sănătății reprezentate de radiațiile ce provin de la antenele  necesare implementării au crescut,  informează AFP.

Proteste masive se anunță la Berna, la finalul lunii viitoare, dar deja un număr mare de cantoane sunt presate să oprească construcția antenelor 5G, precizează sursa citată.

Un număr tot mai mare de elvețieni și-au exprimat îngrijorarea asupra efectelor negative asupra sănătății ce provin din expunerea la undele electromagnetice ce provin de la noile antene și amenință că vor pune problema interzicerii tehnologiei 5G în cadrul unui referendum.

În februarie, Elveția a făcut un pas foarte mare către 5G când a atribuit frecvențe pentru trei mari operatori: Swisscom, Sunrise și Salt, încasând aproape 350 de milioane de euro în schimb. Operatorii s-au grăbit să anunțe că tehnologia 5G va fi disponibilă în toate orașele țării, dar și la țară sau în zonele montane izolate: 334 de antene 5G erau operaționale în iunie, în toată țara.

Dar după câteva luni, câteva cantoane - inclusiv Geneva -, au decis să stopeze construcția noilor antene, din cauza presiunii publice. Oponenții tehnologiei susțin că 5G-ul expune populația la riscuri fără precedent, atât din punct de vedere al sănătății, cât și din punct de vedere al mediului înconjurător și cer autorităților să oprească desfășurarea de forțe: deja operatorul Swisscom a anunțat că 90% din populație va avea acces la noua tehnologie până la finalul anului.

Pe 21 septembrie, un protest masiv va avea loc în fața Guvernului, precizează AFP. „Cred că majoritatea cetățenilor sunt de partea noastră”, a spus Coco Tache-Berther, reprezentantul organizației Fequencia, unul dintre organizatorii protestului.

De aceeași părere este și Olivier Pahud, care demonstrează cu regularitate împotriva tehnologiei 5G în fața sediului ONU de la Geneva, subliniind impactul negativ asupra „sănătății, mediului și a capacității oamenilor de a gândi”. Pentru oamenii ca el, care suferă de „hipersensibilitate electromagnetică”, noua tehnologie va fi devastatoare.

Cei care suferă de această afecțiune spun că expunerea la telefoane mobile, routere wi-fi, televizoare și alte astfel de gadgetu-uri cauzează de la disconfort până la disabilități grave.

Federația Doctorilor Elvețieni a atras și ea atenția asupra folosirii tehnologiei 5G, afirmând că „atâta vreme cât nu există nicio dovadă științifică asupra lipsei de impact asupra sănătății a creșterii nivelului de radiații, trebuie să existe reținere în a face acest pas”.

Daniel Buchs, medic și parlamentar regional din partea Partidului Creștin Democrat, conduce bătălia pentru restrângerea 5G.

„Încă așteptăm un studiu serios, independent, care să arate dacă 5G are sau nu are un efect negativ asupra populației”, a declarat el pentru AFP.

Un astfel de studiu, a spus el, ar putea duce la evitarea unui scandal similar cu cel pe care lumea l-a experimentat cu azbestul, care pentru mult timp a fost considerat sigur, dar azi este responsabil pentru moartea  a peste 100.000 de oameni în fiecare an.

Conform AFP, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății a început studierea riscurilor ce ar putea proveni din expunerea la câmpuri radio.

Guvernul Elveției a numit un grup de experți care să cerceteze impactul 5G asupra sănătății, iar rezultatele vor fi publicate la finalul anului, deși termenul limită era mijlocul lui 2019.

Protestatarii susțin că presiunile marilor operatori de telefonie stau în spatele întârzierii publicării studiului.

În România, primele antene 5G au fost instalate la Cluj și București, în locuri extrem de aglomerate. Senatorul PMP Cristian Lungu, Asociația pentru Protecția Consumatorilor și Mănăstirea Petru Vodă și-au exprimat, printre alții, rezervele asupra folosirii acestei tehnologii fără un studiu de impact asupra sănătății oamenilor.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

16:40

George Simion: NU VĂ FIE FRICĂ! Este timpul să ne deșteptăm!

15:58

Lucian Ciuchiță: Banane, parabole și Pleșu: conferința ”prostiei luminate”

15:31

Daniel Siegfriedsohn: LGBT-istul Nicușor Dan nu e independent și nu reprezintă România!

15:21

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!

15:11

COMUNICAT de presă AUR: Nicușor Dan evită dezbaterile organizate de mediul academic

14:59

Ion Cristoiu: Bătălia pentru Președinția României se transformă într-o bătălie între naționaliști și internaționaliști, între suveraniști și globaliști la nivel european

14:43

Cornel Nistorescu: Alina Mungiu – propagandist sau sforar politic?

14:10

MITĂ ELECTORALĂ DE STAT! Maria Eftimie: Alianța PSD-PNL-UDMR a dat Maiei Sandu rezerva de stat a României în schimbul voturilor pentru Crin Antonescu care au ajuns la Nicușor Dan

13:51

A trecut emoția! Euro dă înapoi în fața leului

13:50

COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

12:30

Paul Gabriel Andrei: USR-iștii voiau ca angajații din România să fie DAȚI AFARĂ dacă și după 60 de zile refuzau să se vaccineze cu SCHEMA COMPLETĂ. OAMENII NU UITĂ!

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”

11:15

Marine le Pen: "Vreau să-mi exprim sprijinul deplin și necondiționat pentru George Simion. În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene”

10:33

Marius Lulea: România are nevoie de PACE! Declarațiile lui Nicușor Dan cu privire la Războiul din Ucraina și nevoia ca România să trimită trupe dincolo de granițe sunt periculoase

10:14

Viorica Bălteanu: VĂ PLACE MODA DE A O LUA ȚANȚ0Ș RAZNA?