

Există „un loc special în iad” pentru arhitecții campaniei de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Așa a scris miercuri președintele Consiliului European,Donald Tusk, într-o postare pe Twitter, primind o replică la fel de acidă din partea unor lideri de la Londra. Sammy Wilson, purtătorul de cuvânt al mișcării pro Brexit, a declarat că „acest euro-maniac diabolic face tot ce poate pentru a ține Regatul Unit încătușat în birocrația și sub controlul Europei”.
Donald Tusk a subliniat încă o dată că UE nu va renegocia acordul cu Regatul Unit și și-a exprimat speranța ca premierul britanic, Theresa May, să vină joi la Bruxelles cu „sugestii realiste” privind modul de soluționare a impasului Brexit, informează DPA.
„M-am întrebat cum arată acel loc special din iad pentru cei care au promovat Brexit-ul, fără să aibă măcar schița unui plan pentru efectuarea în siguranță” a acestui demers, a spus Tusk.
Președintele Consiliului European a reafirmat poziția Uniunii Europene la o conferință de presă comună cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar: așa-numitul „backstop”, mecanismul de siguranță la frontiera irlandeză, trebuie să fie păstrat în acordul privind retragerea Regatului Unit din UE.
Downing Street a comentat, de asemenea, afirmația lui Tusk, spunând că președintele Consiliului European ar trebui să se întrebe „dacă folosirea unui astfel de limbaj poate ajuta la ceva în acest moment„. „În această țară a avut loc o campanie solidă și plină de viață pentru referendum în ceea ce a fost cel mai mare exercițiu democratic din istoria noastră, iar oamenii au votat să părăsească Europa”, a declarat purtătorul de cuvânt oficial al prim- ministrului Theresa May, adăugând că fiecare trebuie să se concentreze acum doar pentru a pune aplicare Brexit-ul.
Fostul lider al UKIP, Nigel Farage, deputat în Parlamentul European, a scris pe twitter: „După Brexit, vom scăpa de tirani fără nicio autoritate și aroganți ca tine și ne vom conduce singuri țara. Președintele Camerei Comunelor, Andrea Leadsom, care a făcut campanie pentru ieșirea țării sale din UE, a declarat că domnul Tusk ar trebui să-și ceară scuze pentru comentariile „rușinoase”. Sunt sigur că atunci când va reflecta asupra lor, ar putea să-și dorească să nu fi făcut-o”, a declarat ea pentru World One at BBC Radio 4.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
http://www.thetruthseeker.co.uk/wordpress/wp-content/uploads/2017/08/tusk-and-putin-at-the-crash-site-on-April-10-2010.jpg
http://www.thetruthseeker.co.uk/?p=183487
https://observer.com/2018/05/evidence-shows-russia-had-role-in-smolensk-crash-killed-kaczynski/