

„Eforturile Rusiei de a influența scrutinul prezidențial american reprezintă cea mai recentă expresie a dorinței pe care Moscova o are de mult timp de a submina ordinea liberal-democratică occidentală promovată de Statele Unite; activitățile Rusiei demonstrează o escaladare semnificativă din punctul de vedere al modului direct de acțiune, al intensității și scopului eforturilor, comparativ cu operațiunile anterioare", se arată în versiunea declasificată a Raportul de evaluare elaborat de Comunitatea serviciilor de informații din SUA.
„Principala concluzie este că președintele Vladimir Putin a ordonat o campanie de influențare a scrutinului prezidențial desfășurat în SUA în 2016. Scopurile Rusiei au fost subminarea încrederii publice în procesul democratic american, denigrarea candidatului Hillary Clinton, compromiterea capacității sale de a fi aleasă și afectarea eventualului mandat prezidențial. Vladimir Putin și Administrația de la Moscova au dezvoltat o preferință clară pentru republicanul Donald Trump", precizează raportul.
„Vladimir Putin și Administrația Rusiei au încercat să crească șansele electorale ale lui Donald Trump prin discreditarea lui Hillary Clinton și prezentarea candidatei democrate în mod nefavorabil. Toate cele trei agenții de informații americane sunt de acord cu această concluzie. Agenția Centrală de Informații (CIA) și Biroul Federal de Investigații (FBI) au mare încredere în această concluzie; Agenția pentru Siguranța Națională (NSA) are o încredere moderată în această concluzie", subliniază raportul.
„Abordarea Moscovei a evoluat pe parcursul campaniei electorale din SUA, după analizarea șanselor electorale ale celor doi candidați principali. Atunci când Rusiei a început să i se pară că Hillary Clinton probabil va câștiga alegerile, campania rusă de influențare a început să se concentreze mai mult pe subminarea viitorului său mandat prezidențial", adaugă Raportul serviciilor de informații.
ICA_2017_01 by Ivona Georgiana Stog on Scribd
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.