Putin a scos în afara legii Mișcarea LGBT

De Ștefan Constantinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Curtea Supremă de la Moscova a declarat oficial „mișcarea internațională LGBT” ca fiind „extremistă”, interzicându-i activitățile pe teritoriul întregii țări.

La ședința de joi, 30 noiembrie, instanța supremă a Rusiei a aprobat o solicitare depusă de Ministerul Justiției la începutul lunii, în care se arăta:

„În activitatea mișcării LGBT de pe teritoriul Federației Ruse au fost identificate diverse semne și manifestări de orientare extremistă, inclusiv incitări la dezbinare socială și religioasă.”

Deși termenul „mișcarea internațională LGBT” nu este clar definit, experții internaționali cred că decizia Curții Supreme de la Moscova permite autorităților să închidă organizațiile militante ale minorităților sexuale finanțate din exterior și să îi supravegheze pe liderii acestora.

Nu este prima decizie luată de regimul Putin împotriva activismului LGBT.

În 2013, Rusia a interzis expunerea „relațiilor sexuale ne-tradiționale” în emisiuni și publicații la care au acces minorii.

În 2020, guvernul rus a interzis căsătoriile homosexuale.

În 2019, Vladimir Putin declara că guvernul rus că nu are „nici o problemă cu persoanele LGBT”, adăugând că fiecare om trebuie lăsat „să își trăiască viața așa cum crede de cuviință”.

În ceea ce privește propaganda LGBT, însă, Putin a afirmat că a-i învăța pe copii că „pot juca cinci sau șase roluri de gen” i se pare „prea mult”.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (8)
  • Naeh 01.12.2023 12:38
    Corect, să-și vadă de plăpumioara lor acolo și să-i mai lase pe pe restul în pace!
  • Wolf Edmond 01.12.2023 14:05
    La fel ca Putin ar trebui să facă toate guvernele țărilor creștine, inclusiv al nostru. Cred că vom fi mult mai destinși dacă nu vom avea homalăi în structurile de putere și prin biserici. N-au decât să-și caute un loc unde să-și facă o țară a lor fără să spurce altele.
  • Mars.60 Stefan 01.12.2023 15:21
    Sa ne reamintim totusi ca Romania face parte CU MANDRIE din structurile NATO si UE care promoveaza agenda lgbtq+ (vai steaua ei cu 6 colturi), chiar daca e crestina, adica e si ea in randul tarilor "civilizate", e "occidental" de esuata si mandra, vorba unui plavan escroc!
    Deci Romania nu e Rusia pravoslavnica, Romania e ce vedem ca-si doreste sa fie inca din 1989. Daca guvernele de care spuneti ar face ce a facut Putin in Rusia, acestea ar fi rapid dizolvate si membrii lor ar infunda puscariile pt. antisemitism, sediul central al miscarii sodomite mondiale aflandu-se la Tel Aviv. Adica nimeni nu indrazneste. Totusi, Putin e lasat sa faca ce face in Rusia cu dezlegare de la Chabad, ca sa fie popular si sa se mentina ca om al lor la putere, fara tulburari majore in popor.
  • Mielu' 01.12.2023 21:58
    Haz de necaz, frate!
    Pai cum sa-si faca o tara a lor?! De unde sa mai faca ei noi "convertiti", sa nu le piara samanta? Au poate doara cu ceva ajutor de la transgender-i sau de la cei de gen fluid - azi e una, maine unu, poimaine poate e magar (ass-in ????)...
  • Ionel Palanic 01.12.2023 15:50
    Putin este ”RAU” Da!
  • Zoly 01.12.2023 15:51
    Excelent. Numai că continuă cu cbdc si controlul total via AI cu ajutorul Sberbank / herr Gref -ocultist homo si învățăcel al lui schwab, si cu tov. Nabidulina de la banca centrală și dinsa educată la Harvard si Davos.Si cu alt tovarăș Ghimberg sau așa ceva, care continuă vaccinarea pină la anihilare. Bașca vor să redeschidă conflictul din Transnistria. In Rusia persistă gerontocrația lui Putin & co, cu viziune sovietică imperialistă, mînată de la spate de reptilele sioniste ce vor să ne șteargă de pe pământ prin infometare si razboaie locale de durată. Să nu ne bucurăm prea tare de "izbînzi" propagandistice cu impact minor. Porcaria mare din spate progresează in toate colțurile lumii, inclusiv in maica Rusia si china (brics) sub diferite arome locale. Salvarea vine doar dacă noi românii ne mobilizăm in masă, să ne facem curat in ograda proprie, la nevoie chiar si cu metoda vlad Țepeș.
  • Rusi 04.12.2023 18:05
    Au procedat corect, Mișcarea LGBT este intradevar terorista.
  • icil_67@yahoo.com 05.12.2023 14:20
    BRAVO LUI. FELICITARI. POATE IA SI ALTE TARI EXEMPLUL LUI.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?