Carl Heneghan, profesor de medicină la Universitatea din Oxford,  este expertul britanic care, alături de profesorul Yoon Loke, de la UEA (University of East Anglia), pune la îndoială modul în care agenția guvernamentală responsabilă cu gestionarea epidemiilor (Public Health England) raportează decesele de COVID din Regatul Unit. Cei doi au publicat recent un studiu în care susțin că cifrele zilnice ar putea include persoane care au murit de fapt din alte cauze. Un pacient care a fost testat pozitiv, dar a fost tratat cu succes și a plecat din spital va fi considerat mort de COVID chiar dacă suferă un atac de cord sau este călcat de autobuz peste trei luni”, notează autorii studiului intitulat „De ce nimeni nu se poate vindeca niciodată de COVID-19 în Anglia – o anomalie statistică”.

Studiu care, cel mai probabil, a stat și la baza deciziei guvernului de la Londra de a examina, de  urgență,  modul de raportare a statisticilor deceselor din Marea Britanie și de a întrerupe publicarea zilnică a  numărului de decese provocate de noul coronavirus.

Carl Heneghan analizează acest fenomen și într-un articol din The Spectator, intitulat, ”Câte rezulltate false dau testele covid”, preluat de Contramundum, pe care îl prezentăm mai jos:

„Testați, testați, testați, a afirmat Organizația Mondială a Sănătății. Iar toată lumea la nivel global exact asta a făcut: testele au detectat până acum mai mult de 14 milioane de cazuri de Covid. Logica este următoarea: te prezinți, faci testul și dacă ieși pozitiv, atunci trebuie că ai boala. Dar acesta este departe de a fi cazul adevărat. Când nivelurile de prezență ale virusului în populație sunt foarte scăzute, șansele unui test de a detecta cu acuratețe Covid-19 ar putea fi mai mici de 50% – din motive care nu sunt foarte bine înțelese.

Pentru a înțelege care este problema testelor trebuie lămuriți doi parametri. Primul este preciza testului: proporția de oameni care ies pozitiv, din totalul celor care au virusul. Al doilea aspect, specificitatea, privește proporția celor care ies negativ din totalul populației care ar trebui să iasă negativ. A descoperi valorile actuale ale acestor doi parametri este dificil. Biroul Național de Statistică recunoaște că „nu știe adevărata precizie și specificate a testului deoarece Covid-19 este un virus nou.”

Estimările sugerează că în mare 80% dintre cei infectați vor avea un test pozitiv (precizia). Pe baza celor mai recente informații, precizia s-ar putea să fie de 99,9% pentru cei care ies negativ. Cred că este o valoare cam mare, dar să mergem pentru moment mai departe cu această variantă.

Pentru a clarifica din confuzie, să ne gândim ce se întâmplă când nivelul virusului este scăzut – adică situația în care se află Marea Britanie acum. Ultima estimare a Statisticii este că aproximativ 0,04%, sau unul din 2300 de oameni, a avut virusul în intervalul 6-12 iulie. Dar pentru a face mai ușoare calculele să presupunem că nivelul infectărilor este chiar mai mare: unul dintr-o mie are virusul. Sau 0,1%.

Să ne imaginăm din nou că în acest scenariu, 10.000 de oameni merg să-și facă testul. Dacă nivelul de infectare este de 0,1%, atunci 10 oamei vor avea Covid-19, iar 9.900 nu vor avea. Din cei 10 care se dovedesc a fi infectați, 80% vor fi testați pozitiv, ceea ce înseamnă că opt oameni vor fi corect diagnosticați, iar doi vor avea un test fals negativ.

Dintre cei 9.900 neinfectați, toți, cu excepția a zece persoane, vor fi corect diagnosticați ca negativ: de unde și rata de succes de 99,9% (specificitatea). Dar zece oameni vor afla că au Covid-19 când de fapt ei nu au. Ceea ce ne rămâne sunt 18 teste pozitive: opt de la oameni care au într-adevăr virusul și 10 de la cei care nu îl au… Așadar, doar opt din 18 (44%) infecții sunt reale. De aici provine procentul mai mic de 50% al șanselor pentru detectarea cu acuratețe a virusului.

Dar scenariul de mai sus nu este atât de ipotetic, date fiind ultmele statistici care arată că virusul este prezent în niveluri și mai scăzute decât în situația luată mai sus, cu zeci de mii de teste efectuate zilnic. Un studiu academic care însoțește cercetarea privind infecțiile a Biroului de Statistică efectuată între 26 aprilie și 28 iunie remarcă exact acest lucru: „chiar și într-o situație pur ipotetică în care virusul nu circulă, o precizie a testului de 99,9% ar fi asociată cu un număr de teste pozitive care este aproximativ cu ceea ce am observat de-a lungul întregii perioade studiate.”

Problemele cu acuratețea testului sunt cel mai probabil globale. Kiturile folosite în prezent de Centrul pentru Combaterea Bolilor din SUA pot genera până la 30% cazuri fals pozitive chiar și în cele mai bune laboratoare pe care le au la dispoziție. Testele de mare acuratețe pot fi foarte scumpe – mai mult de 100 de lire un test. Așadar, nu ar trebui să ne surprindă că țările mai sărace distribuie și folosesc teste alternative mai ieftine și foarte discutabile care costă mai puțin de 3 lire. O analiză recentă publicată de BMJ a observat că specificitatea testelor PCR ar putea fi la un nivel scăzut de până la 95%, deoarece performanța lor poate fi mult mai slabă în comunitățile cu o prevalență scăzută a virusului. Aceasta înseamnă că în exemplul nostru ipotetic cu 10.000 de teste, am avea 500 de falși pozitivi pe lângă cei opt care au între-adevăr virusul. Astfel, sutele de falși pozitivi ar oculta complet rezultatele reale și în realitate am avea o explozie teoretică a infecțiilor dar care nu este urmată de o creștere a internărilor și a morților.

La o prevalență foarte joasă a virusului, proporția celor infectați se prăbușește iar numărul celor diagnosticați greșit crește. Dacă virusul Covid-19 va dispărea complet, atunci din cei 10.000 de oameni, niciunul nu va fi infectat. Dacă ați urmărit până aici raționamentul atunci asta înseamnă că 10 oameni vor fi în continuare diagnosticați greșit cu Covid-19 iar datele oficiale vor arăta o prevalență a virusului de 0,1%. Consecința practică a acestei probleme de acuratețe a testelor este următoare: mergând pe practicile de testare curente, Covid-19 s-ar putea să nu mai dispară vreodată”.