

Preşedintele ceh Milos Zeman acuză "migranţii economici" de faptul că folosesc copii pe post de "scuturi umane", în încercarea lor de ajunge în UE
Mulți refugiați folosesc copiii drept scut uman pentru a obține simpatie și a justifica migrația, a declarat duminică președintele ceh Milos Zeman. El crede că migranții ar trebui mai degrabă să lupte pentru viitorul țării lor și nu să plece în străinătate pentru a trăi acolo de pe urma ajutoarelor sociale, relatează agenția RIA Novosti.
"De ce din țări unde nu este război oamenii își aduc copiii cu ei în bărci pneumatice chiar dacă știu că se pot îneca? Copiii sunt un scut uman pentru tineri cu iPhone-uri pentru a justifica mai bine valul migrator", a declarat Zeman, vorbind la canalul video al ziarului din Praga Blesk.
Potrivit lui Zeman, simpatia față de copii se transferă involuntar și asupra celor care se ascund în spatele lor și nu merită nicio simpatie. El s-a referit la cuvintele președintei Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, care a declarat că la un moment dat, "tineri cu mii de euro sau dolari" reprezentau până la 80-90% din refugiați.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.