Președintele Vucici susține că „forțe străine” ar fi în spatele protestelor de la Belgrad: „Avem dovezi privind implicarea anumitor oficiali ai unor servicii secrete regionale. Acea adunare politică a fost bine organizată”

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 9.07/ 10: 55 Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a condamnat miercuri seară protestele organizate în fața Parlamentului, calificându-le un „act de violență politică”. În paralel, sârbii au ieșit pe străzi, pentru a doua seară consecutiv, din cauza intenției guvernului de a reintroduce starea de urgență, înregistrându-se  din nou ciocniri violente între forțele de ordine și protestatari.

„Noaptea trecută nu a fost vorba despre coronavirus, ci a fost un miting politic neanunțat, împotriva legii", a spus Vucici, într-un discurs televizat, adăugând că  „persoane de orientare de dreapta au atacat clădirea Adunării Naționale și au intrat în ea, ceea ce înseamnă săvârșirea a cel puțin două fapte penale”, transmite b92.net.

El a subliniat că poliția a reacționat doar atunci când protestatarii au început să vandalizeze clădirea Adunării Naționale. „În fața acestor incidente, poliția a luat măsuri legale. Cinci vehicule ale poliției au fost incendiate, 43 de polițiști au fost răniți și unul are craniul fracturat ", a spus Vucici,  arătând fotografii cu polițiști despre care spune că au fost atacați cu un cuțit.
„Înțeleg frustrările politice, dar nu vom permite nimănui, de acasă sau din străinătate, să pună în pericol siguranța țării noastre", a spus Vucici.

El a cerut oamenilor să nu  mai iasă la protest, afirmând că miercuri a fost a doua cea mai proastă zi în ceea ce privește numărul de infectați.
De asemenea, Vucici a anunțat înăsprirea măsurilor și a avertizat că nu va face niciun compromis în fața vandalilor. „Toți cei care au luat parte la incendierea mașinilor și la vătămarea ofițerilor de poliție vor fi pedepsiți fără milă. Nu va exista niciun compromis în fața huliganiilor” , a continuat Vucici. Președintele sârb a vorbit și despre implicarea forțelor străine în evenimentele de la Belgrad.

„Nu am nicio îndoială că cei care au lucrat în această seară au avut scopul de a slăbi poziția Serbiei. Avem dovezi despre implicarea anumitor oficiali ai unor servicii secrete regionale. Acea adunare politică a fost bine organizată. Au eșuat unele dintre serviciile noastre de securitate. Am văzut mai târziu că există o influență nu numai a unui factor criminal, ci și a unui factor străin, adică a serviciilor străine”, a susținut Vucici.

Știrea inițială

Protestatarii au umplut centrul Belgradului, marți seară, pentru a și manifesta nemulțumirea față de decizia președintelui Aleksandar Vucici de a reimpune limite stricte privind adunările și de a readuce carantina pentru weekenduri ca urmare a exploziei de noi cazuri de COVID 19.

Clădirea parlamentului de la Belgrad a devenit apoi scena unor ciocniri între forțele de ordine și un grup de manifestanți.

Parlamentarii au declarat finalul stării de urgență la începutul lui mai și au redeschis gradual mare parte din activități înainte de alegerile din 21 iunie.

Dar guvernul a reimpus obligația de a purta măști în transportul public cu două zile după alegeri. Decizia a fost urmată de declararea stării de urgență în Belgrad, pe 3 iulie, și obligația de a purta măști în toate spațiile închise.

Miercuri, poliția a anunțat că 23 de persoane au fost arestate și 43 de ofițeri au fost răniți în cursul protestelor care s-au calmat abia dimineața.

Ciocnirile au avut loc la câteva ore după ce președintele Aleksandar Vucici a anunțat noi interdicții de circulație în weekend pe motivul deteriorării situației epidemiologice.

Câteva mii de manifestanți s-au adunat în fața parlamentului și au blocat traficul, dar nu au avut loc incidente până când un grup de protestatari au forțat cordonul poliției și au intrat în clădire. Poliția i-a respins, dar apoi o mulțime de circa 100 de persoane au continuat să avanseze spre clădirea parlamentului, bătând în retragere doar după ce forțele de ordine au lansat gaze lacrimogene.

La rândul lor, unii manifestanți au distrus coșuri de gunoi din beton și au aruncat cu bucăți din ele înspre oamenii legii.

Fumul toxic care a învăluit întregul platou din fața parlamentului, precum și parcul și străzile din vecinătate i-a determinat pe mulți dintre manifestanți să-și smulgă de pe față măștile de protecție anticoronavirus.

Media locale au relatat că s-au produs de asemenea jafuri și acte de vandalism.

Directorul poliției Vladimir Rebici a declarat miercuri pentru postul public RTS că, pe lângă cele 23 de arestări și cei 43 de ofițeri răniți, mai multe mașini de poliție au fost incendiate și distruse.

Protestatarii au scandat între altele „Demisia” și „Stop Vucici”, conform imaginilor difuzate de televiziunile locale.

Criticii președintelui îi reproșează șefului statului că a ridicat în mod accelerat măsurile inițiale de izolare pentru a putea fi organizate alegerile de la 21 iunie, câștigate de partidul aflat la putere.

Conform datelor oficiale, țara balcanică înregistrează o creștere a numărului de cazuri, de la circa 50 de contaminări înregistrate zilnic cu o lună în urmă la 300-350 în prezent. Marți, autoritățile sârbe au anunțat decesul a 13 persoane din cauza COVID-19, cel mai ridicat bilanț cotidian oficial de până în prezent.

Potrivit dpa, Serbia înregistra marți puțin sub 3000 de cazuri active și 110 pacienți în stare critică. Numărul total de decese înregistrate din cauza COVID-19 în această țară cu aproape 7 milioane de locuitori este de 330.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • dttw 08.07.2020 23:11
    https://www.stiripesurse.ro/live-video-serbia-este-in-pragul-razboiului-civil-zeci-de-mii-de-oameni-se-bat-miercuri-seara-cu-fortele-de-ordine_1483416.html
  • dttw 08.07.2020 23:14
    https://www.stiripesurse.ro/live-video-serbia-este-in-pragul-razboiului-civil-zeci-de-mii-de-oameni-se-bat-miercuri-seara-cu-fortele-de-ordine_1483416.html
  • dttw 08.07.2020 23:20
    https://www.stiripesurse.ro/live-video-serbia-este-in-pragul-razboiului-civil-zeci-de-mii-de-oameni-se-bat-miercuri-seara-cu-fortele-de-ordine_1483416.html
  • dttw 08.07.2020 23:52
    https://www.stiripesurse.ro/live-video-serbia-este-in-pragul-razboiului-civil-zeci-de-mii-de-oameni-se-bat-miercuri-seara-cu-fortele-de-ordine_1483416.html
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  7. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  8. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  9. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el