Pașaportul de refugiat sirian găsit lângă unul dintre teroriștii de la Paris era FALS!

De Adriana Oprea-Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Există refugiați sirieni printre teroriștii care au declanșat atentantele din Paris? Pașaportul unui solicitant de azil sirian a fost găsit lângă unul dintre atacatorii kamikaze de la „Stade de France”.
 
Guvernul grec a declarat apoi că cel care a utilizat pașaportul a fost printre refugiații debarcaţi în insulele grecești la începutul lunii octombrie, iar guvernul sârb a precizat că pașaportul a fost folosit, câteva zile mai târziu, la trecerea frontiera sale de sud. Ȋntr-o conferință de presă, procurorul regiunii Paris, François Molins, a explicat că e vorba de actul de identitate al unui om născut la 10 septembrie 1990 și „necunoscut serviciilor franceze." 

Ieri, Blic, un site de informaţii din Serbia, a publicat fotografia documentului ce conține și un nume: Ahmad Almohammad. Ȋnsă Christiane Taubira, ministrul Justiției din Franţa, a declarat, tot ieri, că acest pașaport e unul fals și, prin urmare, deocamdată, nu se știe clar dacă au fost și refugiații printre autorii atacurilor, notează cotidianul „Le Monde”.

Revista online „Slate” preia această informaţie, adăugând că „este foarte ușor de procurat un pașaport sirian fals. Vânzarea aceastor acte a devenit o afacere înfloritoare. Diverși jurnaliști au reușit să obțină acte false de identitate siriene pentru doar câteva sute de dolari. Ei le cumpără uneori cu 200 de dolari, în Croația, Serbia și chiar și în Austria." 

„Există mai multe motive pentru care merită să așteptăm, până ce toate faptele ne sunt cunoscute, înainte de a face legătura, prea puternic, între atacurile de la Paris și criza refugiaților”, avertizează ziarul britanic „The Guardian”, care dedică un întreg articol subiectului „pașaportul sirian”. „O teorie este aceea că statul islamic speră să întoarcă refugiații sirieni împotriva Europei. Acest lucru ar consolida ideea unei diviziuni irezolvabile între Est și Vest, creștini și musulmani, și ar convinge sirienii că statul islamic este, pentru ei, cea mai bună speranță de protecție", scriu cei de la The Guardian. 

Ȋn opinia jurnaliștilor britanici, „al doilea motiv pentru care trebuie să fim prudenţi este unul mai specific. Anchetatorii trebuie să verifice dacă pașaportul sirian a fost în posesia unui atacator sau, mai degrabă, a unui spectator mort (deţinătorul unui pașaport egiptean, considerat inițial a fi unul dintre atacatori, s-a dovedit a fi o victimă a atentatului). Anchetatorii trebuie să fie apoi siguri că cel care deţinea acel pașaport era și proprietarul lui legitim. Este posibil ca pașaportul să fi fost furat. Având în vedere că deținerea unui pașaport sirian face mai ușoară solicitarea de azil în Europa, există un comerț activ cu acte de identitate siriene furate.” 

La rândul lor, jurnaliștii de la L'Express subliniază că „prezența pașaportului sirian găsit lângă un terorist sinucigaș nu dovedește că Daech se folosește de criza migrației, pentru a trimite teroriști în Europa. Cel puțin, nu încă. (...) Daech a criticat, de mai multe ori, alegerea migranților, majoritatea veniţi din Siria, care fug de haosul de țara lor. În septembrie, grupul terorist al statului islamic a folosit imaginea micuţului  Aylan, copilul sirian care a murit la trecerea dintre Turcia și Grecia, pentru a da un avertisment migranților".

Povestea pașaportului refugiatului sirian aflat printre teroriști nu este singura intoxicare mass-media apărută după atentatele de la Paris. Legenda teroristului kamikaze care a încercat să intre pe Stade de France e o altă informaţie, din aceeași categorie. „The Wall Street Journal” a publicat mărturia anonimă a unui ofițer de securitate de la stadion, care a declarat că unul dintre atacatori sinucigași avea bilet la meciul Franța - Germania și a încercat să pătrundă în incinta stadionului, după cincisprezece minute de la începerea partidei. Vesta sa explozivă a fost detectată în timpul controalelor de securitate, iar el, împiedicat să intre, el a dat înapoi, înainte de a se detona. Jurnaliștii de la „Le Monde” spun însă că nu au nicio confirmare a acestei informații.

Ȋn astfel de momente, în care întreaga lume e cuprinsă de panică și de teamă, mulţimile pot fi ușor de manipulat, iar furia lor - direcţionată. Informaţiile vin din surse aparent credibile și sunt alimentate pe parcurs, cu teorii. Adevăraţii vinovaţii scapă astfel nevăzuţi, sub perdelele de fum. Pentru că panica îi împiedică pe oameni să gândească. Şi să se întrebe, de pildă, cum de un jihadist, un individ care respinge din start orice noţiune a cetățeanului modern, pleacă într-o misiune sinucigașă cu pașaportul asupra sa? Pentru ce? Şi cui ajută?
 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”