Paris: Autorităţile au anunţat peste 128 de morţi în urma unor atacuri desfăşurate în capitala Franţei. Cel puțin 100 de oameni ar fi fost uciși în urma luării de ostatici din sala de concerte Bataclan. Doi români au murit, un al treilea a fost rănit

De Anca Apostol  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 21.20 Toți atacatorii care au luat parte la atentatele de la Paris erau înarmați cu puști Kalașnikov și aveau asupra lor dispozitive explozive menite să producă un număr cât mai mare de victime, a declarat sâmbătă procurorul Parisului, Francois Molins. Cei șapte teroriști au fost împărțiți în trei echipe care s-au coordonat între ele. Unul dintre teroriștii de la Bataclan a fost identificat în mod oficial, a spus Molins. 

 ACTUALIZARE. 23.00 Mii de persoane s-au adunat spontan sâmbătă după-amiază la Paris și în mai multe orașe franceze pentru "a-și plânge" morții după atacurile jihadiste, dar în număr mult mai mic decât după atentatele din ianuarie, notează AFP. adunări au avut loc de asemenea la Grenoble în Alpi (5.000 de persoane potrivit poliției), Montpellier în sud (2.500) sau Laval (2.000) și Nantes (450) în vest. 

ACTUALIZARE 19.30 Pașaportul sirian descoperit la Paris asupra cadavrului unuia dintre atacatorii sinucigași care au comis atacurile de vineri seară din capitala Franței aparține unui migrant care se înregistrase în Grecia, potrivit procedurilor UE, informează sâmbătă France Presse. Pașaportul a fost înregistrat în ziua de 10 octombrie în insula grecească Leros, potrivit unui comunicat de presă dat publicității de ministrul elen pentru protecția cetățeanului, Nikos Toskas

ACTUALIZARE. 19.00 Ministerul Afacerilor Externe informează că încă un cetăţean român a fost rănit în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capitala Franţei, în prezent fiind internat în spital. Acesta a suferit răni uşoare. În urma demersurilor Ambasadei României de la Paris, persoana în cauză a fost identificată printre pacienții unui spital de lângă Paris. Misiunea diplomatică este în legătura că familia cetăţeanului român.

După cum MAE a informat anterior, un alt cetăţean român, rănit uşor în atacuri, a fost externat în această dimineaţă dintr-un spital din Paris.
 
ACTUALIZARE  17.31. Unul dintre teroriștii care au provocat vineri seară un masacru în sala de concerte Bataclan, din centrul Parisului, a fost identificat după amprente, fiind deja în evidența poliției din cauza legăturilor sale cu mediile jihadiste, a transmis sâmbătă presa franceză. Este vorba de un tânăr din localitatea Courcouronnes, situată la 35 de kilometri sud de Paris, potrivit postului de radio 'Europe 1'. Tânărul este cetățean francez, transmite AFP, care citează surse concordante. 

 

ACTUALIZARE  17.00 Trei sute de persoane rănite în atentatele de vineri seară din Paris, dintre care 80 de răniți în "situație de urgență absolută" și 177 în urgență relativă au fost internate în spitalele publice din Paris, transmite sâmbătă AFP.

 ACTUALIZARE 16. 34 Politica Franței în Orientul Mijlociu a contribuit la "expansiunea terorismului", a declarat sâmbătă președintele sirian Bashar al-Assad, într-o primă reacție la atentatele de vineri seară din Paris.

"Atacurile teroriste care au vizat capitala franceză nu pot fi disociate de ceea ce s-a întâmplat recent la Beirut, nici de ceea ce se întâmplă de cinci ani de zile în Siria", a apreciat Al-Assad, făcând referire la atentatul comis joi de Statul Islamic într-un fief al Hezbollah din capitala libaneză și în care și-au pierdut viața 44 de oameni. "Franța a simțit ieri (vineri) ceea ce trăim noi în Siria de cinci ani de zile", a adăugat Al-Assad. 

"Am avertizat în legătură cu ce avea să se întâmple în Europa încă de acum trei ani, am spus să nu se treacă ușor peste ceea ce se întâmplă în Siria. Din nefericire, responsabilii europeni nu ne-au ascultat. Doar să dai declarații împotriva terorismului nu servește la nimic, (terorismul) trebuie combătut", a declarat Al-Assad, citat de Europe 1. 

 

ACTUALIZARE 14:00 14/11 Ministerul Afacerilor Externe a confirmat faptul că printre victimele atentatelor de la Paris se află și doi cetățeni români.


Iată comunicatul integral al MAE:

”Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret că decesul a doi cetăţeni români în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capital Franţei a fost confirmat de autorităţile franceze. MAE informează că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară.

Aşa cum MAE a informat anterior, un cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei. Persoana în cauza a primit îngrijiri la un spital din Paris şi, în cursul dimineţii, a fost externată.

Totodată, MAE reiterează că cetăţeanul român Andrei Marian Mihai nu a fost rănit în atacurile de la Paris. Acesta a confirmat direct unui reprezentant MAE că informaţiile apărute pe contul său de Facebook au fost postate de alte persoane şi nu sunt veridice.

Până la această oră, la nivelul Ministerului de Externe nu există alte semnalări de cazuri de cetăţeni români care ar fi putut fi răniţi sau decedaţi în atacurile de la Paris. MAE menţine permanent legătura cu autorităţile franceze competente.” 
 

 

 

 

 

 

 

 ACTUALIZARE 08:00 14/11 Un adevărat carnagiu a avut loc vineri seară în mai multe zone din Paris, cel puţin 140 de persoane fiind ucise în urma unor atentate teroriste multiple.

Ultimele informații indică faptul că aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Cel puţin două explozii, comise aparent de terorişti sinucigaşi, au avut loc în zona stadionului "Stade de France", în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. În paralel, teroriştii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului.
 
Cel puţin şapte islamişti au comis atentate sinucigaşe la Paris, iar altul a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, anunţă autorităţile, după atacurile teroriste soldate cu cel puţin 140 de morţi, informează cotidianul Le Figaro.

Trei terorişti s-au aruncat în aer în fata arenei sportive Stade de France, situată la periferia Parisului, unde se desfăşura un meci de fotbal amical între selecţionatele Franţei şi Germaniei.
 
ACTUALIZARE 00:00 Ultimele informaţii arată că ar fi 34 de morţi, anunţă Le figaro. De asemenea, 100 de persoane sunt luate ostatice într-o sală de spectacole.


Mai multe persoane au decedat într-un schimb de focuri care a avut loc în arondismentul X al Parisului, pe strada Bichat. Potrivit BBC, un individ cu o armă automată a deschis focul într-un restaurant.

Trei exploizii ar fi avut loc în apropiere de Stade de France, unde se desfășoară meciul amical Franța-Germania. Președintele Francois Hollande a fost evacuat.
 
În cursul zilei de vineri, hotelul unde era cazată naţionala Germaniei a fost evacuat, în urma unor alerte cu bombă.
 
Martorii oculari au declarat că au auzit tiruri de Kalașnikov. Poliția și salvarea au ajuns la fața locului,
 
Potrivit autorităţilor franceze este vorba despre cel puţin 26 persoane decedate în acest moment. Se vorbeşte şi despre luarea a 60 de ostatici într-o sală de spectacol, unde avea loc un concert.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”