
FOTO: antena3.ro

Un parlamentar rus a declarat că Țările Baltice, Statele Unite, România, Polonia, Marea Britanie par să aibă drept miză o confruntare militară cu Rusia, informează site-ul agenției Tass.
"Există un grup de state din cadrul NATO care au drept miză confruntarea militară cu Rusia. Acestea state sunt Țările Baltice, România, Polonia, Marea Britanie și Statele Unite", a spus Alexei Pushkov, președintele Comitetului Internațional al Dumei de Stat, într-un interviu acordat cotidianului Rossiiskaya Gazeta.
Potrivit acestuia, Moscova ar trebui să traducă acest lucru într-un semnal că reluarea relațiilor cu NATO este în afara agendei, într-un viitor apropiat, "cel puțin până când NATO își va abandona noua strategie de extindere a instalării (n.r. bazelor militare) și de intimidare a Rusiei, până când va reveni la Actul Fondator semnat în 1997 (n.r. document privind privind relațiile, cooperarea și securitatea NATO-Rusia), până când le face să înțeleagă pe tinerele națiuni europene, care doresc ceartă, că nu vor fi lăsate niciodată să târască Alianța într-un potențial conflict cu Moscova", a spus oficialul rus, citat de Mediafax.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.