Obama și-a rostit ultimul discurs ca președinte al SUA în fața a 18.000 de oameni, la Chicago: A fost o onoare să fiu în serviciul vostru. Nu mă voi opri aici. Voi continua!

De Narcis Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele american Barack Obama a susținut, marți seara, la Chicago, în fața a 18.000 de persoane, discursul de rămas-bun la finalul a opt ani de mandat, moment transmis de CNN, CBS, ABC și alte mass-media americane și internaționale.

 "În această seară e rândul meu să adresez mulțumiri", a spus Obama într-un mesaj adresat atât celor care au fost pe aceeași lungime de undă cu el, cât și celor care i-au criticat politicile.

"În fiecare zi am învățat de la voi. Am devenit un președinte mai bun și un om mai bun datorită vouă", a afirmat președintele în exercițiu, subliniind că, în continuare, crede în puterea oamenilor obișnuiți de a provoca schimbări.

Președintele a făcut o trecere în revistă a unora dintre principalele realizări din cele două mandate ale sale. S-a referit la îmbunătățirea climatului economic, la scăderea șomajului, dar și la legalizarea mariajelor homosexuale, refacerea relațiilor diplomatice cu Cuba, acordul nuclear cu Iranul, realizări care, a spus el, nu păreau posibile în 2009, la începutul mandatului său.

Despre tranziția dintre administrația sa și cea a republicanului, Obama a afirmat că este una pașnică și le-a cerut americanilor să fie solidari și să facă față împreună provocărilor. "E datoria noastră să ne asigurăm că ne ridicăm la înălțimea numeroaselor provocări cu care încă ne confruntăm", le-a spus Barack Obama miilor de susținători.


Făcând trimitere la intenția lui Trump de a revoca reforma sistemului de sănătate realizată de administrația Obama, președintele aspus: "Dacă pune la punct un proiect despre care poate demonstra că e superior îmbunătățirilor făcute de noi sistemului de sănătate publică, un proiect de care pot beneficia mai mulți oameni și care presupune costuri mai mici, îl voi susține public".

Obama a spus că America este acum mai puternică decât acum opt ani, că are un potențial uriaș, "dar acest potențial se va concretiza doar dacă democrația noastră funcționează, dacă politicile noastre îi reflectă pe cetățenii noștri, dacă noi toți, indiferent de afilierea politică, readucem spiritul scopului comun de care avem acum o atât de mare nevoie".
Fără a-l critica direct pe succesorul său, Barack Obama a făcut un apel la cetățeni, cerându-le să se implice mai mult în viața publică. "Dacă sunteți dezamăgiți de aleși, apucați-vă să strângeți semnături și candidați voi înșivă. Ieșiți la rampă. Încercați. Perseverați".

Detaliind provocările cu care se confruntă America, Obama s-a referit la diviziunile rasiale, economice și politice, pe care le-a descris drept amenințări la adresa democrației. "Inimile noastre trebuie să se schimbe. Nu înțelegi cu adevărat o persoană până nu privești lucrurile din perspectiva sa, până nu te pui în pielea sa",a spus primul președinte afro-american al SUA, făcând trimitere la personajul Atticus Finch din romanul "Să ucizi o pasăre cântătoare".

Obama a lansat și un avertisment privind polarizarea politică, în contextul în care tot mai mulți americani se izolează alături de cei care le împărtășesc opiniile politice și exclud din start orice informație care nu le confirmă părerile deja formate.

La finalul discursului, Barack Obama a vorbit, emoționat, despre rolul pe care Prima Doamnă, Michelle Obama, și fiicele lor, Malia și Sasha, l-au avut în cei opt ani petrecuți la Casa Albă. "Michelle, în ultimii 25 de an mi-ai fost nu doar soție și mamă a copiilor mei, ci și cea mai bună prietenă. Ai preluat un rol pe care nu l-ai cerut și l-ai personalizat cu grație, hotărâre, stil și bună dispoziție. Ai transformat Casa Albă într-un loc deschis tuturor. Iar noua generație va ridica ștacheta mai sus pentru că te-a avut pe tine drept model. Mă faci să fiu mândru. Faci țara să fie mândră de tine. Malia și Sasha, (...) dintre toate lucrurile pe care le-am realizat la viața mea, cel mai mândru sunt de faptul că sunt tatăl vostru".

Obama le-a mulțumit și vicepreședintelui Joe Biden și soției lui, Jill, despre care a spus că fac deja parte din familie. Președintele în exercițiu și-a încheiat discursul făcând trimitere la sloganul său de campanie.

"A fost o onoare să fiu în serviciul vostru. Nu mă voi opri aici. Voi continua. Voi rămâne alături de voi, în calitate de cetățean, tot restul vieții mele. Acum însă, fie că sunteți tineri, fie că aveți sufletele tinere,vă mai cer un lucru, în calitate de președinte al vostru — același lucru pe care vi l-am cerut când v-am rugat să aveți încredere în mine, acum opt ani. Vă cer să credeți. Nu în capacitatea mea de a aduce schimbarea, ci în a voastră. (...) Da, putem. Da, am reușit. Da, putem" a spus Barack Obama.

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști