O marcă de renume elimină cuvântul „albire” din produsele sale. Coca-Cola și alte multinaționale șantajează Facebook, într-un îndemn la cenzură fără precedent: „Mai multă cenzură împotriva rasismului sau suspendăm publicitatea!”

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Coca Cola se alătură boicotării Facebook și altor rețele de socializare. Decizia de a suspenda publicitatea pe toate platformele timp de cel puțin treizeci de zile, anunțată de aceeași companie, face parte din campania „Stop Hate for Profit” la care s-au alăturat deja alte numeroase multinaționale.

Reprezentanții Companiei au relatat că nu este vorba despre un „boicot” oficial, dar că în acest moment aleg să-și oprească publicitatea.

Acuzația la adresa lui Zuckerberg și a celorlalte rețelele de socializare este că nu a luat măsurile necesare pentru combaterea rasismului și a prezenței „conținutului de ură” pe platformele lor.
 
Oprirea publicității va avea loc pe 1 iulie. Decizia nu pică bine deloc celor de la Facebook, în condițiile în care publicitatea reprezintă coloana vertebrală a gigantului social media, 99% din profiturile declarate provenind din vânzarea spațiului publicitar.
„Nu există loc pentru rasism în lume și nu există loc pentru rasism pe rețelele de socializare. Compania Coca-Cola va întrerupe publicitatea plătită pe toate platformele de socializare la nivel mondial pentru cel puțin 30 de zile. De data aceasta, va trebui să reevaluăm politicile noastre de publicitate și să stabilim dacă se impun unele revizuiri”, a comentat directorul executiv al Coca-Cola și președintele, James Quincey.

Reprezentanții mărcilor de îmbrăcăminte Levi’s și Dockers au anunțat, de asemenea, vineri seara ca vor opri anunțurile publictare pe Facebook și pe Instagram, în timp ce cel mai mare producător de ciocolată din America, Hershey, a precizat că va reduce cheltuielile de publicitate pe Facebook și pe Instagram cu o treime pentru restul anului.

În urmă cu o săptămână, un grup de organizații (Liga anti-defăimare, NAACP, Giganți adormiti, Culoarea schimbării, Presa liberă etc.) au făcut apel la companiile de publicitate să boicoteze Facebook și să întrerupă publicitatea pentru luna iulie, în sem de solidaritate în demersul stopării rasismului.
Anunțul Coca-Cola venit imediat după ce Unilever (ale cărui mărci sunt Dove, Ben&Jerrys și Hellmanns) a declarat vineri că va opri publicitatea pe Facebook, Instagram și Twitter în SUA cel puțin până în 31 Decembrie 2020.

Și Procter&Gamble a anunțat  la începutul săptămânii că analizează toate canalele media, rețelele, platformele de socializare și programele prin care distribuie publicitate: „pentru a se asigura că conținutul și comentariile sunt exacte, respectuoase pentru toți oamenii.”

La rândul său, gigantul francez de cosmetice L’Oreal a anunțat sâmbătă că va elimina cuvinte precum „albire” din produsele sale, pe fondul protestelor globale împotriva rasismului.

„Grupul L’Oreal a decis să elimine cuvintele alb/albire, luminos, curat  din gama tuturor produselor sale de seară”, a transmis compania într-o declarație.

Fondatorul Facebook,  Mark Zuckerberg, n-a rămas indiferent la situția generate de toată această campanie, anunțând că va implementa noi politici de conectare care să asigure o verificare mai corectă a dezinformărilor de pe platforma sa. Zuckerberg a răspuns vineri criticilor tot mai mari în legătură cu dezinformarea de pe Facebook, cum că va eticheta toate postările legate de vot cu un link care să încurajeze utilizatorii să se uite la noul său centru de informare a alegătorilor.

Acțiunile companiei  sale au scăzut vineri cu 8,3%, cel mai mult în trei luni, după ce Unilever (compania cu cele mai mari investiții de publicitate din lume) a anunțat că se alătură campaniei de boicot inițiată de organizațiile care luptă împotriva rasismului.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • madmax74 30.06.2020 14:27
    Sa-i futa baiu' pe toti neomarxistii imbecili din lume! In frunte cu cei din marile corporatii satanice!

    Sunt chiar curios cum vor implementa astfel de politici tampite in Rusia, China sau chiar Japonia!
    Dar in Africa de Sud cum vor implementa aceasta politica unde saptamanal sunt atacati albii de catre negri?
  • Cc Cc 30.06.2020 15:36
    Ei, aș! Practic, în mijlocul actualei crize economice, marile transnaționale nici nu mai au nevoie de publicitate și nici nu-și mai permit, ca s-o plătească. Așa că, ce și-au zis viclenii? Dacă tot tb ca să reducem banii de publicitate, hai să tragem și un folos propagandistic din mișcarea asta, obligând feisbucul ca să introducă cenzura nebună. Simplu! n-are treabă cu antirasismul, ci cu controlul absolut.
  • minita 30.06.2020 16:20
    Detergentul, clorul, zaharul, pasta de dinti, smantana&co sunt rasiste.
    Omorati lebedele si ursii polari.
    Jos zapada.
    Rufele nu trebuie sa fie albe, culoarea jegului e mai frumoasa.
    O multime de pastile sunt facute de rasisti.
    Halatul, cat costa halatul. Dincolo era mai ieftin.
  • Arcas 30.06.2020 21:44
    Sa boicotam si noi netrebnicii sustinatori ai neocomunismului! De maine nu voi mai cumpara vreun produs Coca Cola! Si nici de la ceilalti netrebnici aflati pe lista!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”