În 2016 cetățenii Marii Britanii au votat să părăsească Uniunea Europeană. Suntem în 2019 iar Marea Britanie este încă în Uniunea Europeană perspectivele părăsirii UE fiind incerte.
Cum deja știm, votul popular a fost în răspăr cu recomandările (interesate) ale elitelor, experților, artiștilor de tot soiul, ale diverșilor binevoitori din terțe țări, votul a exprimat părerea lui John și a lui Mary în chestiunea relației cu UE.
Pentru a ajunge aici elitele locale au folosit, în principal, două tehnici care au avut succes.
În primul rând a fost numit un prim ministru din rândurile celor care s-au opus plecării din UE tocmai pentru a negocia părăsirea UE. În conivență cu colegii de peste Canal doamna May a tras de timp, s-a făcut că negociază, a ajuns la un acord care făcea irelevantă apartenența Marii Britanii la UE. În vreme ce liderii UE foloseau amenințări transparente privind chestiunea irlandeză sau statutul Gibraltarului, doamna May s-a obligat să armonizeze legislația britanică cu cea a UE, a acceptat ca Marea Britanie să-și piardă controlul frontierelor, s-a obligat să plătească o notă de plată de 50 miliarde euro etc.
În al doilea rând s-a divizat artificial votul negativ al cetățenilor. Să zicem că întrebăm zece britanici ce vor să bea: ceai sau cafea. Sigur, majoritatea va vota pentru ceai. Să zicem că această majoritate este de 52% în vreme ce 48 la sută votează pentru a bea cafea. Din păcate pentru majoritatea băutorilor de ceai se întâmplă ca printre cei care beau cafea să fie personaje lipsite de scrupule, să fie persoane importante, persoane având conexiuni în media.
Dintr-o dată aflăm că cei 52% care voiau să bea ceai sunt de fapt o minoritate: doar o parte vor să bea ceai adus din India, în vreme ce restul înțeleg că ceaiul este de fapt o infuzie de mentă, mulți privesc ceaiul ca fiind o infuzie de mușețel sau chiar de tei. Iar cei care vor să bea ceaiul indian sunt de fapt nostalgici ai imperiului, rasiști deplorabili, demni de dispreț, bătrâni pe cale de dispariție sau personaje incompetente cărora influxul de forță de muncă înalt calificată din Estul Europei le face probleme în profesiune. Este deci dezirabil un al doilea vot, cafeaua și nu ceaiul trebuind să fie băutura națională a englezului autentic. La fel s-a întâmplat și cu votul anti UE.
Majoritatea a fost artificial divizată, a fost creată noua categorie a celor care vor părăsirea UE fără acord. Acești hard brexit au devenit noii inamici publici, spre deosebire de categoria mai puțin deplorabilă, anume cea a celor care acceptă un acord cu UE, personaje cărora le putem acorda un soi de respect condescendent. Majoritatea formată din John și Mary a devenit astfel o minoritate confuză, iar decența, nehotărârea sau confuzia se plătesc în politică, știm asta de la Revoluția Franceză încoace, Revoluția Bolșevică nefăcând decât să confirme chestiunea.
La rândul lor, reprezentanții lui John și Mary au oarecare onoare, nu au procedat la fel divizând minoritatea în bucățele irelevante cum ar fi în adepții unei piețe comune ce exclude integrarea politică și în cei care pe lângă piața comună vor și integrare politică. Faptul că nu au procedat la fel este cu atât mai interesant cu cât clivajul de mai sus este unul cu tradiție în politica britanică.
Schema divizării majorității este una primitivă, eficientă însă tocmai pentru că John și Mary tind să fie persoane decente, cu o atitudine rațională față de procesul politic. Atât John cât și Mary simt că este irațional să se informeze asupra chestiunilor politice, simt că valoarea timpului pierdut pentru a vota nu va fi recuperată prin participarea la vot. Pierderea de timp și de bani este motivul pentru care John cât și Mary sunt în principiu neinteresați de politică, sunt de obicei neimplicați în procesul electoral întrucât nu doar participarea la vot dar și informarea asupra chestiunilor politice înseamnă pierderi financiare ce nu pot fi recuperate prin vot. Pe urmele lui Condorcet un economist, Antony Downs a demonstrat că într-o democrație este irațional să fim informați asupra dezbaterii politice, că este irațional să participăm la vot.
În vreme ce John și Mary încearcă să-și trăiască viața, elitele au studiat în școli paradoxul lui Downs, elitele trăiesc conectate la procesul politic fiind dependente de rezultatul alegerilor mai ales pentru că veniturile le sunt în mare parte dependente de efectul Cantillon. Acesta este motivul pentru care John și Mary au puține șanse în chestiunea Brexit, cel mai probabil atât John cât și Mary vor fi invitați să voteze din nou până când rezultatul votului va fi cel corect.
Este de notat că elitele stângiste ale partizanilor UE au lăsat de-o parte orice pretenție democratică, la fel ca și în cazul voturilor repetate în defavoarea UE din Franța, Irlanda sau Olanda. De fiecare dată votul a fost repetat până a produs rezultatul dorit sau în cazul francez deciziile constituționale au fost luate sfidând voința populară. În cazul britanic chestiunea este și mai clară întrucât actualului premier, dl. Johnson, îi sunt refuzate alegerile anticipate așteptându-se momentul la care majoritate anti UE se va fi dispersat. Cele de mai sus ar trebui să ne facă să vedem că apartenența la UE a Marii Britanii este o chestiune vitală pentru elitele britanice, că este o luptă ce nu ar trebui pierdută tocmai datorită faptului că o parte a spectrului politic luptă fără nici un fel de scrupule.
Este puțin probabil ca John și Mary să tragă vreo concluzie din cele de mai sus, este pur și simplu nefezabil din punct de vedere economic. Din păcate nici cei care-i reprezintă pe John și pe Mary nu par a trage concluziile de rigoare deși de la Revoluția Franceză încoace au avut o experiență bogată a cauzelor pierdute. Bastilia, Palatul de Iarnă ca și Brexit-ul puteau fi apărate cu energie, inteligență, privind în față miza partidei cât și oponenții. Din păcate suntem personaje onorabile și nu considerăm boxul fără mănuși ca fiind un sport.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Deci, politicienii britanici fac în mod strălucit joc de glezne, dar nu vor ajunge nicăieri. Dea Dumneze ca să se întâmple altminteri!
Kevin Boyle – Nu e nimeni sa poata fi votat Sept 8, 2019
"Călăuze oarbe care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!" Matei 23:24
Posturile TV din Marea Britanie au fost saturate, în ultimii trei ani, cu pledoarii ale avocaților care strecurau toti țânțarii de pe ambele părți ale argumentului Brexit.
Cu toate acestea, aproape in toate situatiile, ambele părți au ignorat cămila. Dacă aripa cea mai dura a durilor Brexiterii sunt conștienți de cămilă, ei nu se referă niciodată la ea, în timpul dezbaterilor aprinse -interminabile- pe care le-am îndurat.
Pentru a-și pleda cazul in mod eficient, (nu că Brexit-ul va rezolva ceva), Brexiterii ar trebui să argumenteze în felul următor:
Pentru a înțelege Brexit-ul, vizitați Croydon, apoi vizitați Manchester, apoi San Diego, Berlin, Paris, Madrid ... În toate aceste localităti veți vedea exact aceleași politici implementate la nivel local. Consiliile locale acordă terenuri contractorilor privați pentru a construi dezvoltări imobiliare masive -de tip stup de albine- în apropierea nodurilor de comunicatie terestră. Societățile occidentale se îneacă în propaganda „ mediului inconjurător”. În fiecare locatie vedem apariția concomitentă a impozitelor anti-poluare pentru vehiculele auto, a zonelor de excludere etc.
Faptul că aceste schimbări se produc simultan si PESTE TOT, înseamnă că acțiunile guvernelor noastre sunt direcționate de către o autoritate internațională. Scamatoriile facute în fața noastră, în fiecare zi, sunt doar teatru ieftin. Deciziile sunt luate în altă parte. Inclusiv dacă Brexit se va întâmpla sau nu.
Caracterul simultan, coordonat și uniform, al politicilor implementate in Occident, este o dovadă că „Democrația” este o farsă.
Noi, cetatenii obisnuiti, nu hotărâm nimic important.
Aceste politici sunt puse în aplicare la ordinele planificatorilor centrali globalisti, care operează de la nivelul Organizației Națiunilor Unite. (Acesta este genul de organizatie care le spune guvernelor noastre ce TREBUIE să facă). http://habitat3.org/engagement/global-taskforce-of-local-and-regional-governments/
Suntem stăpâniți și organizați, precum niște vite, in afara sistemelor noastre de guvernare https://www.youtube.com/watch?v=uAQXfC3S9lM&t=338s (așa cum a spus si George Carlin https://www.youtube.com/watch?v=sNXHSMmaq_s&t=190s ). Putem fi siguri că francmasoneria și lobby-urile evreiești sunt foarte apropiate de miezul matricei care ne supraveghează pe toți.
Brexitul este un simptom al creșterii conștientizării publice că ceva este fraudulos în ceea ce privește „democrațiile” noastre.
Trebuie să le explicăm oamenilor în termeni simpli (ca ei sa poata repeta și altora) adevărul simplu că ceea ce se întâmplă aici se întâmplă simultan peste tot în lumea occidentală.
Ideea că noi decidem acțiunile celor care ne guvernează este o glumă sinistra.
Ceea ce considerăm noi că ar fi „sistemul nostru democratic” este O INSELĂCIUNE TOTALĂ.
După cum spune Israel Shamir (http://www.unz.com/ishamir/brexit-and-the-prison-house-of-nations/ ), suntem conduși de o elită internațională ostilă.
Sistemul nostru politic nu este o democrație, ci o tiranie neo-feudală.
Trebuie să ne hotărâm să divizăm și să atomizăm organizațiile pe care conducătorii noștri le-au creat pentru noi, în acelasi mod în care ei au divizat și atomizat societățile în care trăim.
Post Scriptum
Următorul citat uluitor se spune ca a fost rostit de către un membru de frunte al aceleiași elite ostile, în timpul unui discurs adresat Asociației Bancherilor din Statele Unite, in New York, in anul 1924:
„Capitalul trebuie să se protejeze în orice mod posibil, atât prin combinații, cât și prin legislație. Trebuie încasate datoriile, ipotecile trebuie închise cât mai rapid posibil.
„Când, prin proceduri legale, cetatenii obișnuiți își pierd locuințele, acestia vor deveni mai docili și mai ușor de guvernat cu ajutorul brațului puternic al guvernului, controlat de catre o putere centrală a bogatasilor, sub conducerea finanțistilor de frunte.
„Aceste adevăruri sunt bine cunoscute printre oamenii noștri importanti, care sunt acum angajați în nasterea unui Imperialism care sa guverneze lumea. Împărțind alegătorii în sistemul partidelor politice, îi putem determina să-și cheltuiască energiile în luptele pentru cauze fără importanță *.
„Este in felul acesta, prin acțiune discretă, felul in care ne putem asigura pentru noi ceea ce a fost atât de bine planificat și atât de bine implementat.”
Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei.
* Una dintre cele mai mari întrebări ... dacă nu cumva cea mai mare întrebare ... cine are dreptul să tiparească banii unei națiuni, isi găseste un raspuns in Partidul Laburist (al Muncii) al lui Jeremy Corbyn. El vrea să infiinteze o bancă națională, care să creeze și să împrumute bani în Marea Britanie ... o politică care preia -puterea esențială de a crea bani- din mainile mafiei bancare globaliste și o returnează reprezentanților poporului ... politică care a dus la asasinarea a mai mult de un singur președinte american.
Din păcate, Jeremy Corbyn a fost aproape distrus de catre divizările cauzate de Brexit in propriul sau partid și de către refuzul său de a convoca alegeri și de a risca un Brexit fără acord ... ceea ce majoritatea susținătorilor săi din nordul Angliei doresc să se intample.
......Si intr-o notă mai veselă :
„Țara care a inventat democrația parlamentară s-a privit în oglindă și nu-si dă seama ce vede in acea oglinda. Am avut toti o criză de nervi, amice. Amăgirile noastre nu mai sunt un secret pentru nimeni. Suntem futuți."
… Auzita în „The Bull Bull”, Streatham.
http://www.thetruthseeker.co.uk/?p=194483