Sunt, de fapt, două mize principale și câteva altele subsecvente. Prima miză este pur geopolitică iar a doua este pur politică.
În plan geopolitic, SUA nu doresc ca Venezuela să devină un al doilea „Iran”, în coasta sa, la sud de frontieră, în Caraibe. Luna trecută, la Caracas au aterizat două bombardiere strategice rusești Tu-160 – semn că rușii ar avea capacitatea de a aduce arme moderne în statul sud-american. S-a vorbit despre instalarea de baze operative rusești (navale, aeriene, terestre) în Venezuela, lucru puțin probabil – rușii nu au capacitatea logistică și nici voința să se întindă până atât de departe și fără mari cheltuieli și temeri.
Vă reamintiți cu siguranță episodul rachetelor sovietice a lui Hrușciov din Cuba, din 1962. Americanii vor să evite acum o astfel de posibilitate în Venezuela cu orice preț.
În plus, Washington-ul e hotărât ca, după retragerea mai mult rușinoasă din Siria și Afganistan, să își adjudece ferm continentele americane.
Nimic nou: aplicarea cunoscutei "Doctrine Monroe” din 1832 – „America americanilor!”
Ei vor să împiedice formarea unui front anti-SUA între Cuba și Venezuela.
Încă și mai mult, se tem de influența Chinei în afacerile strategice ale micului dar importantului stat Panama, cunoscut pentru canalul său de tranzit oceanic. Liderul chinez, Xi Jiping, a vizitat anul trecut Panama City și a fost primit cu mult entuziasm.
În plan politic, lucrurile sunt mai subtile. Este vorba de confruntarea dintre ideologii, politici, dogme, măsuri sociale.
Rivalitatea binecunoscută între politica de dreapta (conservatorism și liberalism) și stânga socialistă (mai ales, idealurile comuniste).
Statele vecine Venezuelei au conducători de dreapta, fideli capitalismului american. Noul și efervescentul președinte brazilian, Bolsonaro, s-a exprimat în favoarea conservatorismului promovat de președintele Trump.
Având în vedere ascuțirea accentelor publice în SUA și nuanțarea, delimitarea, tot mai pregnantă a taberelor combatante – Democrații și Republicanii - în „socialiști progresiști, globaliști” versus "conservatori radicali, naționaliști, populiști”, este lesne de înțeles că administrația președintelui Trump dorește să se înconjoare de vecini de încredere la sud de Mexic. Politica americană internă dorește să își afle ecoul (like-minded) și în societățile vecine, sud-americane.
[Le este un pic mai greu în acest sens cu vecinul nordic, Canada. Aici, fostul președinte Obama i-a predat ștafeta lui Trudeau].
Apoi sunt și alte mize importante ale Venezuelei: petrolul, migranții, economia în cădere liberă, criminalitatea, etc.
Mai ales, teama Washington-ului că investiția sa recentă, respectiv Columbia reconciliată după războiul civil sângeros, este încă prea fragilă pentru a suporta influența unei Venezuele militariste și profund anti-americane.
În încheiere, fac o mică digresiune: îmi amintesc foarte bine de luna Decembrie 1989, aproape de Sărbători, cu câteva zile înainte de Sf. Crăciun. Eram copil (elev) în vacanța de iarnă în satul bunicilor mei din județul Neamț, iar bunicul avea obiceiul să asculte radio-ul cam tot timpul iarna, în casă. Nu-i prea plăcea televizorul – îi numea mereu pe cei vizionați la televizor (se prindea doar TVR1 și TVR2) drept "mincinoși”, deoarece comunicau cifre false la producția la hectar de cereale, mai ales în anii secetoși.
La radioul vechi al bunicilor mei din satul Ghindăoani, NT se auzea destul de bine postul Vocea Americii, desigur, seara, după ce sătenii se aciuau la casele lor, pe lângă sobă și culcuș, nepoți veniți de la oraș în vacanțele de iarnă și pisicile încredințate cu paza de șoricei.
Nu am ascultat niciodată acolo Europa Liberă, doar Vocea Americii (în limba română, bineînțeles). În serile de 19, 20 și 21 decembrie 1989, ascultam și eu despre pătrunderea trupelor speciale americane în Panama City pentru a îl înlătura pe dictatorul Manuel Noriega. Se relata cu destule amănunte despre operațiunea militară respectivă.
Apoi, după 22 decembrie, bunicii nu au mai dat drumul la aparatul de radio. Își recâștigase rolul principal televizorul – Televiziunea Română, care trebuia apărată cu orice preț. Subiectul de interes „politic” se schimbase.
Interesant este că Manuel Noriega, încăput pe mâinile americanilor, nu a beneficiat de un sfârșit similar lui Ceaușescu, încăput pe mâinile românilor la Târgoviște.
Și încă îmi mai amintesc că, în altă căsuță, într-un modest apartament de bloc cu repartiție de la stat, cineva (cred că bunicii ceilalți) au adus câteva cărticele în limba franceză, viu îmbogățite cu multe poze. Nu știu de le culeseră. Una dintre acestea, publicată la Moscova, firește, era dedicată operațiunii militare americane în micul stat insulă Grenada din 1983. Și acolo a fost o mică poveste, pe care rușii de atunci (sovieticii) nu au ezitat să o facă cunoscută publicului lor.
Ani mai târziu, prin 1998-1999, mi-a ajuns în mână o carte de istorie americană, cu și mai multe poze, în care se vorbea pe larg despre Doctrina Monroe și războiul Războiul Hispano-American din 1898.
Concluzie: pe platforma Reddit.com la acest [link] s-a creat zilele acestea o secțiune dedicată unui posibil război civil în Venezuela. Sunt link-uri către diverse articole și o serie de comentarii sunt chiar consistente.
Doamne păzește!
Cu Siria ați terminat? Ah, încă se mai joacă meciul.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.