

Klaus Schwab, în vârstă de 86 de ani, liderul și fondatorul Forumului Economic Mondial, a anunțat marți că demisionează din funcția sa de președinte executiv și va prelua o funcție de președinte non-executiv, adăugând că schimbarea funcției sale așteaptă aprobarea de către guvernul elvețian.
Într-o declarație, un purtător de cuvânt al Forumului a declarat că organizația „se transformă dintr-o platformă de reuniune în principala instituție globală pentru cooperarea public-privat”. Drept urmare, structura de guvernanță a Forumului se va schimba, a mai spus purtătorul de cuvânt, iar Schwab „va trece de la funcția de președinte executiv la cea de președinte al Consiliului de administrație” până în ianuarie 2025.
Schwab nu a menționat cine va fi succesorul său, dar a spus că, în ultimul an, consiliul executiv al grupului, „sub conducerea președintelui Børge Brende, și-a asumat responsabilitatea executivă deplină”. Brende este fost ministrul de Externe al Norvegiei.
FEM, înființat în 1971, deși se autoproclamă a fi o organizație nonprofit, este o afacere de proporții, notează Yahoo News: organizația a avut venituri de aproape 500 de milioane de dolari în anul încheiat în martie 2023 și 200 de milioane de franci elvețieni net în numerar, a raportat Semafor anul trecut.
Soția lui Schwab va supraveghea fundația FEM și ceremoniile de premiere de la Davos.
Forumul Economic Mondial este cunoscut în special pentru inventarea expresiei „Marea Resetare”, proiectând o societate a viitorului despre care elitele globaliste din cadrul acestuia își imaginează că se va conduce după principiul „Nu vei deține nimic și vei fi fericit”.
În realitate, este aceeași agendă conturată în Agenda ONU 2030, denumită și „Noua Agendă”.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Cand o sa coboare la iad, o sa fie o petrecere pentru draci mai mare decat cea data la coborarea lui Lenin.
https://mihailandrei.wordpress.com/2024/05/22/scurgerile-de-informatii-de-la-kremlin-cum-construieste-regimul-lui-putin-operatiuni-de-supraveghere-cu-ajutorul-inteligentei-artificiale/
Documente scurse de la Kremlin dezvăluie că regimul Putin finanțează o operațiune masivă de supraveghere cu ajutorul inteligenței artificiale: recunoașterea facială ajută Kremlinul să depisteze persoanele “neloiale și distructive”. Acest sistem a fost folosit pentru a aresta persoanele care au fost prezente la înmormântarea lui Alexei Navalny și a fost testat anterior pe fanii fotbalului în timpul Cupei Mondiale din 2018 din Rusia și al Cupei Mondiale din 2022 din Qatar.