

Angela Merkel le-a spus parlamentarilor partidului său creștin-democrat că se așteaptă ca actuala carantină impusă pentru a controla răspândirea noului coronavirus să rămână în vigoare până la începutul lunii aprilie, potrivit unor surse citate de cotidianul Bild.
Merkel și-a exprimat îngrijorarea legată de noua tulpină depistată în Marea Britanie, care se răspândește cu rapiditate în mai multe zone ale Europei. „Dacă nu reușim să o oprim până la Paște, vom avea o incidență de zece ori mai mare decât în prezent”.
„Avem nevoie de încă 8-10 săptămâni de măsuri drastice”.
Nemții nu au reușit să aplatizeze curba, în ciuda programului dur de restricții din ultimele săptămâni, care include închiderea școlilor și a magazinelor esențiale, potrivit Smartradio.
Numărul infectărilor și cel al deceselor sau dublat de la sfârșitul lui noiembrie, Germania înregistrând de la începutul epidemiei aproximativ 2 milioane de cazuri și 42.000 de decese.
Nu este clar cât de răspândită este tulpina britanică în Germania, pentru că laboratoarele nu examinează în mod regulat structura virusului.
Autoritățile se întâlnesc pe 25 ianuarie pentru a stabili următorii pași în lupta împotriva Covid-19. Măsurile actuale sunt în vigoare până la finalul lunii, dar este de așteptat să fie extinse pentru o perioadă mai lungă.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://vrabiute.blog/2021/01/12/paradoxuri-covid-2/
Economiile europene si clasa de mijloc trebuie RASE si populatia ingenuncheata in sistemul 666. Anticipam de prin octombrie ca o data cu vaccinarea vor lansa si scenariul cu mutatiile - E clar ca vaccinarea nu are alt rol, DECAT progrmarea viitoarelor DECESE IN MASA .