Merkel, întâmpinată cu proteste violente în Grecia post-troika, îngenuncheată de măsurile de austeritate

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Întoarcerea Angelei Merkel în Grecia post-troika s-a făcut loc într-o Atena blindată. Cinci ani și trei planuri de salvare financiară au trecut de la ultima vizită a cancelarului german în Grecia. Și chiar dacă lucrurile s-au mai detensionat, grecii nu au uitat prea ușor rolul jucat de Germania în programul de austeritate la care au fost supuși.

Poliția greacă a folosit gaze lacrimogene joi la Atena împotriva unui grup de protestatari care demonstrau contra vizitei cancelarului german Angela Merkel pentru a-i opri să ajungă la sediul guvernului, informează dpa, potrivit Agerpres.

Demonstranții au scandat sloganuri acuzând-o pe Merkel pentru dificultățile prin care a trecut poporul grec în opt ani de austeritate, dictate de trei programe de salvare pe care țara lor a fost forțată să le ceară. Potrivit presei locale, situația s-a calmat repede.

Cu prilejul vizitei, cancelarul german a cerut Greciei să implementeze acordul dintre Uniunea Europeană și Turcia privind refugiații, să continue reformele și să susțină înțelegerea cu Macedonia referitoare la viitoarea denumire a acestei foste republici iugoslave.

Grecia a încheiat recent al treilea și ultimul program de salvare financiară. Țara se confruntă cu o criză a migranților: mii de refugiați trăiesc în condiții necorespunzătoare în tabere din insulele din Marea Egee, așteptând să le fie procesate cererile de azil. Conform acordului din 2016 menit să pună capăt exodului din Orientul Mijlociu către UE, via Turcia, migranții economici ar trebui să fie returnați în țările de origine, iar în Uniunea Europeană să fie primiți doar cei cărora li se confirmă statutul de refugiat.
În privința Macedoniei, guvernele de la Skopje și Atena au ajuns la un compromis. Fosta republică iugoslavă urmează să fie recunoscută ca Republica Macedoniei de Nord, iar Grecia să nu se mai opună aderării Macedoniei la NATO și să permită începerea de negocieri de aderare cu UE. Ratificarea înțelegerii întâmpină însă dificultăți în ambele țări.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

12:30

Paul Gabriel Andrei: Useriștii voiau ca angajații din România să fie DAȚI AFARĂ dacă și după 60 de zile refuzau să se vaccineze cu SCHEMA COMPLETĂ

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”

11:15

Marine le Pen: "Vreau să-mi exprim sprijinul deplin și necondiționat pentru George Simion. În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene”

10:33

Marius Lulea: România are nevoie de PACE! Declarațiile lui Nicușor Dan cu privire la Războiul din Ucraina și nevoia ca România să trimită trupe dincolo de granițe sunt periculoase

10:14

Viorica Bălteanu: VĂ PLACE MODA DE A O LUA ȚANȚ0Ș RAZNA?

09:54

Mungiu în 2017: SRI l-a ajutat pe Nicușor Dan. Nicușor: O dau în judecată! Mungiu 2025: Votați Nicușor!

09:46

Zoe Dantes: A venit vremea ultimei alegeri

09:09

Alis Popa: Actorul Marius Manole a demarat o campanie de PROPAGANDĂ POLITICĂ în liceele din București și din țară!

08:52

”Nouă ne plac bananele, ne plac blugiii!” Oana Eftimie: Civilizații pro occidentali vs știrbii și inculții | Untold și mita electorală

08:40

Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

08:30

Cum ar arăta România cu Nicușor Dan președinte

23:00

PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară