Mega proces cu 1400 de martori pentru crima care a revoltat Germania. Refugiatul afgan care a violat și ucis fiica unui înalt oficial UE susține că de fapt el a fost VICTIMA

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Germania, la Freiburg, a început marți procesul unui imigrant afgan, Hussein Khavari, acuzat de uciderea Mariei Ladenburger, studentă la Medicină, fiica  unui înalt funcționar al Uniunii Europene, în toamna anului 2016.Peste 1400 de martori vor fi audiați în timpul procesului, iar presa germană vine cu detalii șocante. Refugiatul a spus, în fața instanței, că, de fapt, victima este el, pentru că viața sa a fost „distrusă”.

Crima oribilă a fost comisă, în 16 octombrie 2016, în orașul german Freiburg. Maria Ladenburger, în vârstă de 19 ani, a fost violată, apoi înecată în râul Dreisam, în apropierea graniței cu Elveția.
 
Acest caz a provocat în Germania noi valuri de ură și și teama de refugiați. Până și un reprezentant al poliției țării a afirmat la momentul respectiv că această crimă ar fi putut fi împiedicată dacă politica ușilor deschise pentru refugiați,  a cancelarului Angela Merkel, nu ar fi fost atât de permisivă.

Tânăra, care lucra ca voluntară la un centru local pentru migranți, se întorcea de la o petrecere din orașul universitar german Freiburg, când a fost atacată pe pista de biciclete pe care circula. Hussein Khavari și-a recunoscut crima, luni, în fața instanței, povestind ce s-a întîmplat în acea noapte, scrie The Express.
 
El a povestit că înainte de crimă, a consumat două sticle de vodcă, cu niște prieteni, într-un bar. La un moment dat, a  furat o bicicletă, cu care a căzut și s-a rănit. În acel moment, Maria Ladenburger se îndrepta spre zona în care se afla Hussein, iar acesta a împins-o de pe bicicletă și i-a pus mâna la gură să nu țipe. Apoi, pentru că fata se zbătea, a strangulat-o, până și-a pierdut cunoștința. Atunci, a abuzat de ea.Crezând că tânăra era deja moartă și văzând că lăsase urme de sânge pe ea, criminalul a decis să o arunce într-un râu, pentru a-și acoperi urmele.

Trupul fără suflare al fetei a fost găsit în albia râului Dreisam.

Criminalul și-a cerut scuze pentru fapta sa: "Regret din tot sufletul ceea ce am făcut. Înțeleg că este foarte greu pentru familie să treacă peste asta”.

Tatăl fetei, Dr. Clemens Ladenburger, este un avocat care este mâna dreaptă a Directorului Juridic al Comisiei Europene. 

Potrivit presei germane, imigrantul a mai fost condamnat, în 2013, la zece ani de închisoare, în Grecia, după ce ar fi împins o tânără, de pe o stâncă, în Corfu. 

Însă, în octombrie 2015, el a fost eliberat condiționat, moment în care a fugit. Autoritățile din Grecia au emis un mandat de arestare pe teritoriul țării, însă nu au anunțat Interpolul în acest caz.

În acest condiții, Hussein Khavari a putut cere azil politic în noiembrie 2015, când a ajuns în orașul Freiburg, din Germania.

De asemenea, se pare că acesta se face vinovat de violarea unei tinere de 12 ani în țara sa de origine.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Zamolxis7 14.09.2017 09:07
    Sarcul sa nu ramana cu traume. Lasand gluma la o parte asta dc mai traieste?
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu