Tot mai multe țări membre se opun tendințelor colonialiste ale Uniunii Europene. Inclusiv „piesele grele” Franța și Germania.
Comisia Europeană i-a dat pe 20 iulie Poloniei un ultimatum ca, până pe 16 august, să desființeze Camera de Disciplină a Curții Supreme, potrivit unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
În caz contrar, dosarul Poloniei va fi din nou adus în fața CEJ pentru stabilirea unei amenzi zilnice.
Sancțiunea financiară va crește cu fiecare zi de neimplementare a deciziei Curții Europene, respinsă însă de Curtea Constituțională a Poloniei ca fiind contrară Legii Fundamentale a țării.
De la aderarea la UE și până astăzi, Polonia a refuzat să cedeze din suveranitatea sa națională Bruxelles-ului în domeniul organizării și funcționării Justiției.
Dacă Polonia va refuza să plătească amenda, banii vor fi luați de Comisia Europeană din fondurile bugetare și de redresare alocate țării.
Guvernul de la Varșovia a răspuns că multe alte țări cu vechime mai mare în UE nu au respectat decizii ale Curții Europene de Justiție.
De exemplu, executivul de la Bruxelles s-a codit mai bine de un an până a inițiat proceduri similare împotriva Germaniei, după ce Curtea Constituțională de la Karlsruhe a refuzat anul trecut să accepte programul de cumpărare de bonduri de către Banca Centrală Europeană, deși acesta fusese aprobat de instanțele europene.
Curtea Constituțională a Germaniei a pus sub semnul întrebării competența BCE de a se îndatora în numele țărilor membre ale Uniunii.
O situație similară se înregistrează și cu România. Pe 18 mai 2021, CJUE a hotărât că are puterea, potrivit principiului primatului legislației europene asupra legislațiilor naționale, să autorizeze judecătorii individuali să nu se supună legilor naționale, în cazul în care consideră că acestea contravin legii UE.
În replică, pe 8 iunie 2021, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, cu șapte voturi la două, că:
„Legea Fundamentală (Constituția României) își păstrează supremația (...) deoarece articolul 148 (din Constituție - privind Integrarea Europeană) nu dă prioritate aplicării legii UE asupra Constituției României, astfel încât o instanță nu are puterea să revizuiască conformitatea unei legi naționale ce a fost declarată constituțională de o decizie a Curții Constituționale.”
În consecință, CCR a stabilit că „judecătorii naționali nu pot fi puși în poziția de a decide în privința priorității aplicării anumitor recomandări în detrimentul legislației naționale”.
Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională a României se opune Curții Europene de Justiție de a transforma Uniunea Europeană într-un superstat.
Decizia CCR a stârnit furia a 25 de ONG-uri române și străine, care au cerut „demisia” celor șapte judecători de la CCR.
Printre nemulțumiți se află și Monica Macovei. Aceasta a declarat:
„Puterea absolută a CCR asupra României a corupt mințile a șapte judecători CCR, care nu acceptă supremația deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene. Deși CJUE a spus clar că deciziile sale au prioritate în raport cu hotărârile CCR, după câteva zile CCR se pune singură deasupra CJUE și riscă scoaterea României din UE!”
Ungaria este o altă țară intrată de multă vreme în colimatorul Bruxelles-ului pentru refuzul său de a ceda suveranitate și a se supune deciziilor dictate de la Centru.
Miza este de asemenea sistemul judiciar, punctul nevralgic al păstrării suveranității: Comisia Europeană a amenințat că nu va aproba planul de redresare al Ungariei, dacă aceasta nu va opera reforme majore în sistemul de justiție. Mai exact, posibilitatea intervenției Bruxelles-ului în legile ungare.
În replică, ministrul de Justiție ungari, Judit Varga, a declarat că Bruxelles-ul „șantajează” Budapesta, din cauza pachetului de legi pentru protecția copiilor care interzice „accesul activiștilor LGBTQ și orice propagandă sexuală în grădinițele și școlile din Ungaria”.
Va fi de asemenea, interesant de văzut care va fi reacția Comisiei Europene dacă Franța va refuza să pună în practică decizia CJUE din 15 iulie în privința timpului de lucru al militarilor.
Extinzând asupra militarilor aplicarea unei directive europene din 2003 în privința timpului de lucru, CJUE se amestecă într-un domeniu care este de competența statelor membre: Apărarea.
Reacțiile franceze dau de înțeles că Parisul ar putea contesta decizia CJUE, la fel cum au făcut-o Varșovia, Bucureștiul și Budapesta.
„Ministrul Armatelor, Florence Parly, se ridică cu putere împotriva acestei decizii a CJUE”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei. Ministrul Armatelor a reamintit în numeroase ocazii că este total determinată pentru a prezerva o armată franceză puternică în sânul unei Europe puternice. Vom răspunde dreptului cu dreptul.”
Fostul premier al lui Macron, Edouard Philippe, a declarat:
„Sunt un pro-european convins. Totul în implicarea mea și în filiația mea intelectuală afirmă dovedește atașamentul meu pentru construcția europeană. Însă decizia celei mai înalte jurisdicții europene este în principiul său contrară intereselor naționale celor mai elementare. Ea lovește în inimă suveranitatea și securitatea Franței. Nu este acceptabilă.”
Franța și Germania sunt cele două „motoare” ale UE: ele dictează politicile generale și linia de urmat. Faptul că au ajuns să fie puse în aceeași poziție cu „zurbagiii UE”, Polonia și Ungaria, cărora li se adaugă iată, România, grație intransigenței CCR, reprezintă o lovitură pentru arhitectura europeană și așa șubrezită de Brexit și de criza economică.
Un editorial din ziarul britanic The Telegraph din 20 iulie comenta în legătură cu decizia CJUE în privința Franței:
„Franța este pe cale să realizeze în sfârșit costurile dogmei europene ale unei uniunii tot mai strânse. De data aceasta, este posibil ca CJUE să fi mușcat mai mult decât poate să înghită.”
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.