Liderii grupului de la Vișegrad cer un nou proiect european, ca o alianță de state SUVERANE, și nu ca un imperiu:Vrem să fie respectate deciziile naționale!

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Uniunea Europeană are nevoie de un „nou proiect', în care să fie ascultată și părerea țărilor central-europene și care să se concretizeze într-o alianță a statelor naționale suverane, nu într-o federație, dar care să dispună de o armată comună. Aceasta a fost concluzia liderilor statelor grupului de la Vișegrad (Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia), reuniți vineri la Budapesta, conform agențiilor MTI, Reuters și DPA, preluate de Agerpres.

Premierul ungar Viktor Orban a subliniat că cele patru țări ale Grupului de la Vișegrad împărtășesc aceleași valori în ce privește familia, religia, suveranitatea și opoziția față de imigrație. „Europa are nevoie de un nou proiect (...) Trebuie să vorbim despre o alianță a națiunilor libere'”, nu de ''un imperiu'', a punctat el în timpul unei dezbateri.

În opinia sa, un nou plan pentru reforma Uniunii Europene trebuie să cuprindă o clauză privind crearea unei societăți bazate pe muncă. Europa trebuie să revină în vârful dezvoltării tehnologice și are nevoie de o armată proprie, consideră Orban. Dar, în loc să devină un fel de „state unite ale Europei'', blocul comunitar ar trebui să fie o alianță a națiunilor libere, a apreciat el.

Orban crede că toate aceste lucruri sunt posibile, iar singura întrebare, în opinia sa, este dacă Europa are un leadership suficient de puternic pentru a atinge astfel de obiective.

La fel s-a exprimat și omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, care a spus că el crede într-o 'Europă puternică și integrată', dar care să fie formată mai degrabă din state suverane care să ia decizii la nivel național, decât dintr-o federație tot mai centralizată. El a pledat de asemenea pentru crearea unei armate europene, pe care o consideră necesară nu doar din cauza ''agresiunii din est, dar și pentru a lupta împotriva terorismului și pentru a aborda criza migrației''.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a criticat faptul că statele central-europene sunt considerate „oaia neagră'” a Europei doar pentru că au păreri diferite în chestiuni cum ar fi cotele obligatorii de refugiați. El a descris proiectul grupului de la Vișegrad drept o ''poveste de succes'' și a asigurat că aceste țări vor susține un proiect pro-european, însă a insistat că trebuie ascultată și vocea lor.

Aceasta a fost și solicitarea premierului ceh Andrej Babis, care a cerut „depolitizarea'” Comisiei Europene și un rol sporit al statelor membre în adoptarea deciziilor în cadrul instituțiilor comunitare. El a sugerat că grupul de la Vișegrad nu trebuie să se extindă către alte țări, însă ar putea în schimb să caute aliați pe anumite subiecte.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • adria 30.01.2018 05:36
    Sâmbătă, 27 ianuarie 2018 - Alegerile prezidențiale cehe au fost câștigate de Milos Zeman (73 de ani) care a obținut un al doilea mandat învingându-l pe candidatul pro-UE Drahos.

    Realegerea lui Zeman este un coșmar pentru UE datorită poziției dure a președintelui ceh față de imigrație.
     
    În timpul primului său mandat, Zeman a deviat în mod semnificativ atât de la UE, cât și de la NATO și a blocat intrarea Republicii Cehe în zona euro.

    Într-o dezbatere televizată, Zeman a spus că cetățenii cehi ar trebui să aibă un cuvânt direct în chestiuni politice și că el nu se opune unui referendum privind rămânerea în UE.

    Președintele Zeman este și pentru legături mai strânse cu Rusia și China.

    https://www.express.co.uk/news/world/910776/Czech-election-result-latest-poll-2018-Milos-Zeman-Jiri-Drahos-president

    P.S. Între Zeman și Iohannis este o diferență ca de la cer la pământ.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews