Deputații francezi au votat împotriva recurgerii de către părinți la orice formă de violență fizică față de copii, o măsură simbolică, dar considerată fundamentală, în contextul în care Franța este acuzată frecvent pentru întârzierile în domeniu
Copiii din Franța sunt foarte aproape să fie protejați prin lege de bătăia la fund. Potrivit legii, o palmă părintească este încadrată la tratament degrandant și umilitor.
Măsura, care trebuie discutată în Senat, este numai civilă: nu este prevăzută nicio sancțiune împotriva părinților. Însă "enunță un principiu clar, cu vocație de a fi repetat taților și mamelor și de a le modela comportamentul lor viitor", au subliniat deputații inițiatori ai proiectului.
Franța și Marea Britanie sunt singurele țări din Uniunea Europeană care nu au interzis oficial violența educativă. Anul trecut, Consiliul Europei a amenințat Parisul cu condamnarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului dacă nu se aliniază normelor civlizate.
Potrivit unui sondaj, însă, 70 la sută dintre francezi nu sunt de acord cu interzicerea bătăii la fund.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.